ICCJ. Decizia nr. 431/2006. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 856 din 21 ianuarie 2004 reclamantul L.H. a solicitat anularea dispoziției nr. 563 din 25 noiembrie 2003 prin care Primarul Municipiului Rădăuți i-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Rădăuți, județul Suceava.
în motivarea contestației reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv din proprietatea autorilor săi în temeiul Decretului nr. 111/1951 precum și că are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința civilă nr. 30 din 18 ianuarie 2005 a admis contestația, a desființat dispoziția nr. 563 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Rădăuți și l-a obligat pe acesta să facă reclamantului ofertă de restituire prin echivalent corespunzător valorii imobilului situat în Municipiul Rădăuți.
S-a reținut că imobilul în litigiu, proprietatea numitelor K.L. și S.L. a fost preluată abuziv de Statul Român, în temeiul sentinței civile nr. 4030 din 11 decembrie 1991 a fostului Tribunal popular al raionului Rădăuți pronunțată în baza Decretului nr. 111/1951.
S-a arătat că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă întrucât prin decizia civilă nr. 26 din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, irevocabilă prin nerecurare a fost respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2430 din 11 septembrie 2003 a Judecătoriei Rădăuți prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin care o parte din imobil a fost înstrăinată, în condițiile Legii nr. 112/1995, către numita M.J.V.
Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia civilă nr. 476 din 16 noiembrie 2005 a respins apelul declarat de Primarul Municipiului Rădăuți împotriva sentinței civile nr. 30 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Suceava cu motivarea că just prima instanță a reținut că preluarea imobilului a fost abuzivă și sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.
în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 476 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, a declarat recurs Municipiul Rădăuți prin Primar, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 moștenitorii persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, sau, după caz, prin echivalent.
în sensul art. 2 alin. (1) lit. d), teza a II-a, din Legea nr. 10/2001 sunt imobile preluate în mod abuziv imobilele preluate de stat considerate a fi fost abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
în speță s-a făcut dovada că imobilul în litigiu, situat în Municipiul Rădăuți, a fost preluat de Statul Român în temeiul sentinței civile nr. 4060 din 11 decembrie 1961 a fostului Tribunal popular al Raionului Rădăuți, pronunțată în baza Decretului nr. 111/1951, ca bun abandonat, proprietatea numitelor K.L., mama reclamantului, în prezent decedată și a S.L., mătușa reclamantului.
Făcându-se dovada că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, reținându-se că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, just s-a considerat că acesta beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001.
Față de considerentele menționate, înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 514/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 414/2006. Civil → |
---|