ICCJ. Decizia nr. 4139/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 3057/2004 reclamantele P.D.A. și M.E. au chemat în judecată A.V.A.S. solicitând anularea deciziei nr. 208 din 5 noiembrie 2004 emisă de pârâtă prin care s-a respins notificarea adresată, cu motivarea că acesta nu a fost făcută în termenul prevăzut de lege.
în motivarea cererii reclamantele au arătat că imobilul situat în București, proprietatea moștenitorilor defunctului A.G. a fost naționalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, iar în baza deciziei nr. 409/1950 a fost atribuit în totalitate spre administrare și folosință Trustului de Panificație al Capitalei.
Prin decizia nr. 4566 din 30 decembrie 1959 a fostului Comitet Executiv al Capitalei etajul imobilului a trecut în administrarea întreprinderii de Administrare Locativă a Sfatului popular al Raionului Grivița Roșie.
Urmare notificării adresate Primăriei municipiului București de moștenitorii fostului proprietar, P.D.A. și A.E., prin dispoziția nr. 375 din 28 iunie 2002 emisă de Primarul General s-a dispus restituirea în natură a cotei de 42,80% din imobilul în litigiu. La data de 5 noiembrie 2002 reclamantele au adresat o nouă notificare către A.V.A.S. pentru restituirea în natură și a cotei de 57,20% din imobil, însă prin decizia nr. 208/2004 pârâta a respins notificarea cu motivarea că nu a fost făcută în termen.
Prin sentința civilă nr. 35 din 18 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins contestația ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în mod corect a fost respinsă notificarea înregistrată la fosta A.P.A.P.S. sub nr. DJ2/4086 din 11 noiembrie 2002 având în vedere că aceasta nu a fost comunicată în termenul prevăzut de lege, prelungit până la data de 8 februarie 2002, iar reclamantele nu au făcut dovada că au notificat în termen o altă instituție.
Reclamantele au declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, instanța a fost lipsită de rol activ, iar pe de altă parte că intimata a dovedit rea-credință întrucât, cu adresa nr. 6302 din 21 mai 2004 Primăria municipiului București înaintase actele primite de la SC P. SA, privind situația cotei de 57,20% din imobil.
Prin decizia civilă nr. 1361/A din 29 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
în motivarea acestei decizii s-a reținut că notificarea adresată A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) de către reclamante a fost comunicată peste termenul imperativ prevăzut de lege, prelungit succesiv până la 14 februarie 2002, și că, Primăria municipiului București s-a interesat la A.P.A.P.S. despre situația juridică a imobilului abia la data de 29 mai 2002, dar nu a comunicat această situație apelanților, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001. Se mai reține de asemeni că adresele emise de Primăria Municipiului București la datele de 21 și respectiv 29 mai 2004 sunt emise după termenul de 14 februarie 2002 prevăzut pentru depunerea notificării.
Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de către reclamante, care au susținut că hotărârile pronunțate anterior în cauză sunt lipsite de temei legal și date cu încălcarea legii.
în dezvoltarea motivelor de recurs se precizează că au depus la Primăria capitalei notificarea nr. 37/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a întregului imobil din cal. G., la acea dată necunoscând că imobilul are doi administratori, că această notificare a fost trimisă A.V.A.S. de către primăriei și oricum recurentele nu au nici o vină în modul în care primăria a gestionat rezolvarea problemei retrocedării imobilului.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât nu cuprinde motivele de nelegalitate pentru care reclamantele critică hotărârea atacată.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului, susținând că hotărârile pronunțate anterior în cauză sunt legale și temeinice.
Prin precizările depuse ulterior, recurentele prin apărător au indicat drept temei legal al cererii prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nemaifiind astfel necesară punerea în discuție a excepției invocată de intimată.
Recursul este fondat.
P.D.A. și A.E. au declanșat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) adresând Primăriei municipiului București notificarea înregistrată sub nr. 37/2001 la executorul judecătoresc. Prin această notificare petenții solicitau restituirea întregului imobil situat în calea G., București, compus din construcție și teren în suprafață de 420 mp.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
în raport de aceste prevederi legale, notificarea adresată de reclamante a fost înregistrată cu respectarea termenului prevăzut de lege în acest sens, contrar celor reținute de instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză.
Pe de altă parte este de menționat că, prin dispozițiile art.25 alin.(2) din același act normativ s-a prevăzut expres modalitatea de rezolvare a situației în care persoana juridică notificată deține numai o parte din imobil. Astfel, aceasta este obligată să comunice persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat.
în speță, unitatea deținătoare care a fost inițial notificată nu a procedat conform dispozițiilor legale menționate, deși, cu adresa nr. 972 din 29 mai 2002 solicitase A.P.A.P.S. să comunice situația juridică a parterului imobilului în cauză.
Conduita culpabilă a celor două persoane juridice deținătoare, prin adresa sus-menționată A.P.A.P.S. luând cunoștință de demersul reclamantelor pentru restituirea imobilului, nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Constatând că notificarea adresată de reclamante s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de lege, contrar susținerilor instanțelor anterioare, Curtea a admis recursul și a casat ambele hotărâri pronunțate în cauză, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., în rejudecare urmând a fi avute în vedere dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4130/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4090/2006. Civil → |
|---|
