ICCJ. Decizia nr. 4327/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4327
Dosar nr. 5665/36/2006
Şedinţa publică din 29 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa la 20 aprilie 2006, reclamantele A.M. şi G.V. au chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Constanţa solicitând obligarea acestuia la emiterea deciziei (dispoziţiei) motivate asupra cererii de restituire în natură a imobilului situat în Constanţa.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că mama lor D.P., în prezent decedată, a adresat Primăriei Constanţa notificarea nr. 668 din 11 iunie 2001, înregistrată la B.E.J. S.C.A., prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat la adresa menţionată, dobândit prin testamentul autentificat sub nr. 4010 din 11 mai 1977 la notariatul de Stat Judeţean Constanţa.
De la data înregistrării au trecut aproape 5 ani, perioadă în care pârâtul nu a înţeles să respecte obligaţiile ce-i reveneau potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 112 din 25 mai 2006, Tribunalul Constanta, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantelor şi a obligat pârâtul să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra notificării nr. 668 din 11 iunie 2001, înregistrată la B.E.J. S.C.A., privind restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa.
A fost obligat pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantele au solicitat, conform dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilului proprietatea lor, preluat abuziv de către stat şi, deşi termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării s-a împlinit, pârâtul nu a răspuns la aceasta.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termen legal pârâtul primarul municipiului Constanţa, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi susţinând că norma prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 conţine un termen de recomandare de 60 de zile, în situaţia în care este defipt un termen legal de executare, partea prejudiciată prin întârziere având la îndemână mijlocul de constrângere a unei amenzi civile, nefiind necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti conform art. 1075 C. civ.
S-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că întârzierea în rezolvarea notificării se datorează reclamantelor, prin nedepunerea tuturor actelor doveditoare ale dreptului lor de proprietate pentru imobilul în litigiu.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 3/C din 10 ianuarie 2007, a respins ca nefondat apelul pârâtului şi 1-a obligat pa acesta la 500 RON cheltuieli de judecată.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în situaţia în care persoana juridică notificată nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau o dispoziţie motivată, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipseşte, aceste dispoziţii neputând fi aplicabile prin analogie întrucât sunt de strictă interpretare.
S-a considerat că, deşi legiuitorul nu a reglementat expres situaţia în care persoana juridică deţinătoare nu respectă dispoziţiile art. 23 alin. (1) din lege, totuşi, cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziţie motivată, întrucât o atare obligaţie decurge din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termen legal primarul municipiului Constanţa, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul a susţinut că norma prevăzută de art. 23 din leg conţine un termen de recomandare de 60 de zile, intervenţia justiţiei în pronunţarea unei hotărâri de obligare, ca o sancţiune a nerespectării lui fiind neavenită.
Totodată, s-a susţinut că reclamantele nu au făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, reclamantele invocându-şi practic propria culpă în nerezolvarea notificării.
Intimatele A.M. şi G.V. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Reclamantele au făcut dovada că au respectat procedura reglementată de art. 23 din Legea nr. 10/2001, notificarea fiind transmisă pârâtului prin intermediul BEJ S.C.A., sub nr. 668 din 11 iunie 2001.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie/dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din ambele texte rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un astfel de drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe calea notificării să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată.
În condiţiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deţinătoare a imobilului nu emite Decizia sau dispoziţia prevăzută de art. 23 din lege, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa instanţei competente, tribunalul, pe considerentele că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă.
Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acesta trebuie cenzurat tot în condiţiile procedurii speciale.
Pentru aceste considerente, se va constata că sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Constanţa împotriva deciziei civile nr. 3/C din 10 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4328/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4315/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
