ICCJ. Decizia nr. 4385/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 30 iulie 1996 reclamantele P.F., S.F., I.V. și N.E. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria municipiului București și Primăria sectorului 2 București solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să le oblige pe pârâte să le retrocedeze imobilul în suprafață de 214 mp din București ce le-a fost expropriat.
Prin sentința civilă nr. 120 din 10 martie 1997, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondată cererea față de pârâta Primăria Municipiul București, după ce în prealabil a luat act de renunțarea reclamantelor la judecată față de pârâta Primăria sectorului 2 București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul în litigiu este liber de construcții, dar este afectat de spațiul verde al blocului nr. 2, fiind realizat scopul pentru care s-a dispus exproprierea.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 722 din 5 decembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a rejudecat apelul după casarea cu trimitere dispusă de Curtea Supremă de Justiție.
Pentru a decide astfel, curtea a înlăturat susținerile apelantelor în sensul că pe terenul ce le-a fost expropriat nu s-a edificat nici o construcție și că, liber fiind le poate fi restituit.
Astfel, curtea a reținut că exproprierea s-a efectuat cu privire la mai multe imobile din zonă, în baza Decretului nr. 143/1974, în scopul "construirii unei creșe, a unui bloc cu 80 de apartamente și al extinderii unei școli".
Realizarea scopului exproprierii nu a presupus, în speță, edificarea unor construcții chiar pe terenul reclamantelor (autorilor acestora), ci crearea condițiilor, a spațiului adecvat, pentru a face posibilă edificarea respectivelor construcții. Aceasta a presupus demolarea construcției ce a existat pe teren, iar împrejurarea că ulterior acesta a rămas liber s-a datorat felului în care a fost concepută zona din punct de vedere urbanistic.
împotriva deciziei au declarat recurs, la data de 26 ianuarie 2001, reclamantele S.F., I.V. și N.E., criticând-o sub aspectul greșitei rețineri a situației de fapt.
Recurentele susțin că, în realitate din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că terenul în litigiu nu are destinația de spațiu verde, ci este un teren viran, neîngrijit fără amenajări sau vreo destinație viitoare, iar prin distanțele la care este situat față de blocurile din apropiere, poate fi restituit în natură fără a afecta folosirea acestor construcții.
La data de 15 martie 2002, judecata recursului a fost suspendată la cererea recurentelor în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru a se verifica dacă mai subzistă motivul care a determinat suspendarea.
Prin petiția depusă la dosar la data de 7 februarie 2006, recurentele au învederat instanței că litigiul a fost soluționat pe cale amiabilă.
Recurentele au atașat la dosar copia dispoziției nr. 1005 din 17 aprilie 2003 emisă de Primarul general al municipiului București prin care li s-a restituit în natură terenul în suprafață de 195 mp situat în București, precum și copia procesului-verbal de predare-primire a terenului nr. 11735 din 25 februarie 2004.
Analizând aceste înscrisuri noi, înalta Curte constată că cererea de restituire în natură a terenului în litigiu a fost soluționată în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția emisă de primar în acest sens fiind și executată.
în atare situație, cererea acelorași reclamante adresată instanței a rămas fără obiect, făcând inutilă analiza pe fond a temeiniciei acestei cereri.
în baza art. 312 C. proc. civ. înalta Curte a admis recursul și a casat decizia atacată.
în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul și a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4376/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2609/2006. Civil → |
|---|
