ICCJ. Decizia nr. 4943/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4943
Dosar nr. 5664/36/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 200.
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
A.M. în calitate de succesoare a defunctului S.C. a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului Mangalia anularea Dispoziţiei nr. 892 din 11 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Mangalia prin care i-au fost respinse notificările nr. 562 din 26 iunie 2001 şi 420 din 9 august 2001 referitoare la revendicarea în temeiul Legii nr. 10/2001 a terenului în suprafaţă de 350 mp situat în municipiul Mangalia.
Prin aceeaşi acţiune reclamanta a solicitat emiterea unei dispoziţii privind acest teren, în conformitate cu actele depuse şi dispoziţiunile legale.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că împreună cu sora sa M.R., în calitate de succesoare a lui S.C. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea terenului în suprafaţă de 350 mp dobândit de autorul defunct de la C.T. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2655 din 9 noiembrie 1929.
În principal petiţionarele au solicitat restituirea în natură a terenului iar în subsidiar acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
În şedinţa din 23 ianuarie 2006 reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că a înţeles să se judece cu primarul municipiului Mangalia în calitate de pârât şi emitent al dispoziţiei a cărei anulare o cere.
Reclamanta şi-a modificat şi capătul doi din acţiune în sensul obligării pârâtului de a-i lăsa deplina proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 350 mp sau să-i acorde în compensare o suprafaţă de teren de aceeaşi categorie în Mangalia ori despăgubiri.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr. 886 din 19 aprilie 2006 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a admis acţiunea acesteia.
Constatând nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 892 din 11 noiembrie 2005 a primarului municipiului Mangalia, instanţa l-a obligat pe acesta să atribuie în compensare persoanelor îndreptăţite A.M. şi M.R.M. o suprafaţă de teren cu aceleaşi caracteristici edilitar-urbanistice cu terenul care a format obiectul celor două notificări, în suprafaţă de 350 mp, în Mangalia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că C.S. a dobândit proprietatea imobilului în litigiu în temeiul actului autentic nr. 2655 din 9 septembrie 1929 de vânzare-cumpărare încheiat cu C.T. Ca urmare excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei este nefondată, deoarece aceasta este titulara dreptului subiectiv dedus judecăţii în calitate de succesoare a lui C.S.
Pe baza înscrisurilor de la dosar s-a concluzionat că menţiunea din foaia matricolă „vândut lui C.T." nu atestă dreptul de proprietate al acestuia din urmă în lipsa unui act translativ de proprietate între C.S. şi C.T.
Întrucât imobilul revendicat este ocupat de construcţiile blocurilor de locuinţe din zona centrală a oraşului, instanţa a obligat pe primarul municipiului Mangalia să atribuie persoanelor îndreptăţite o suprafaţă de teren cu aceleaşi caracteristici urbanistice ca acela ce a format obiectul celor două notificări.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 17 C din 17 ianuarie 2007 a admis apelul primarului municipiului Mangalia şi a schimbat sentinţa nr. 886/2006 în sensul respingerii ca nefondată a contestaţiei.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că imobilul cumpărat de C.S. de la C.T., nu se mai găsea în patrimoniul autorului reclamantei la data preluării la stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 fiind vândut către C.T.
Această situaţie a fost reţinută din registrele fiscale pe anii 1946-1952, care atestă că imobilul înregistrat fiscal pe numele lui C.S. a fost vândut lui C.T. fiind înregistrată Z.T., precum şi din extrasul registrului fiscal, care atestă că la matricola nr. 93 rolul 90, figurează la imobilul din str. P. nr. 1 ca proprietar T.Z., cu menţiunea „Grade...de urmărire": Decretul nr. 1/1951".
Ca urmare, s-a concluzionat că la data preluării bunului de către stat prin Decretul nr. 111/1951, autorul reclamantei S.C. nu mai avea calitatea de proprietar. În această situaţie, reclamanta, ca succesoare a autorului său, nu mai poate susţine vocaţia la restituirea bunului – pentru că nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei a declarat recurs A.M., invocând dispoziţiunile art. 304 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului se critică Decizia curţii prin aceea că instanţele au soluţionat cauza fără citarea Primăriei municipiului Mangalia acţionată în judecată, făcând astfel hotărârea inopozabilă acesteia.
Instanţele au dat o interpretare eronată actelor din dosar, reţinând o notare realizată olograf, în afara formularului legal, pe rolul fiscal, care nu este de natură a evidenţia că autorul reclamantei a înstrăinat imobilul.
Instanţa de apel a denaturat înţelesul actelor şi a dat putere de act doveditor al transferului de proprietate, extraselor din registrele fiscale şi notările în rolul fiscal, în contextul în care numai un act autentic poate avea o atare forţă.
Reţinerea făcută de instanţă este cu atât mai eronată cu cât însuşi primarul a recunoscut reclamantei calitatea de persoană îndreptăţită, informând-o că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu.
Recursul este întemeiat.
Este de necontestat că autorul reclamantei a dobândit prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 2655 din 9 noiembrie 1929 imobilul în litigiu de la C.T.
Suportul probator în temeiul căruia instanţa de apel a reţinut că autorul reclamantei nu mai deţinea proprietatea imobilului la data preluării acestuia de către stat este insuficient şi contradictoriu.
Notarea olografă pe rolul fiscal, peste formularul legal, nedatată şi fără claritatea necesară dacă autorul reclamantei a înstrăinat imobilul către cel de la care îl dobândise precum şi extrasele din registrele fiscale pe anii 1946-1953, constituie simple indicii, în contextul în care numai un act autentic şi transcris are forţa probată a transferului unui drept de proprietate.
Înscrisurile pe care instanţa şi-a fond soluţia atestă doar faptul că o anumită persoană achită taxele şi impozitele locale sub nume de proprietar sau în altă calitate, în condiţiile în care în cadrul formularului era menţionat autorul reclamantei şi în afara formularului apărea o înscriere olografă nedatată şi nesemnată.
Aşadar, în cauză se impune completarea probatoriilor pentru a se stabili titularul dreptului de proprietate al imobilului, la data preluării acestuia de către stat, mai precis dacă după perfectarea actului autentic nr. 2655 din 9 noiembrie 1929 imobilul în litigiu a format obiectul unui alt transfer al dreptului de proprietate de la S.C.
Numai în condiţiile lămuririi acestui aspect se poate stabili legitimarea reclamantei de a solicita, în calitate de succesoare a lui S.C. acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În speţă, este de necontestat că pe terenul din Mangalia, sunt construite blocuri de locuinţe, însă instanţa nu s-a preocupat să stabilească dacă trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu titlu, eventual în temeiul Decretului nr. 111/1951 (faţă de menţiunile în fişele fiscale, în dreptul numelui numitei T.Z.) sau fără titlu, pentru ca astfel să se poată face o corectă aplicare a Legii nr. 10/2001 privind acordarea măsurilor reparatorii.
Instanţele de fond şi apel nu au soluţionat cauza cu toate părţile acţionate în judecată de către reclamantă. S-a reţinut ca pârât numai primarul municipiului Mangalia în nume personal, deşi reclamanta A.M. nu a renunţat nici un moment la judecarea cauzei în contradictoriu şi cu Primăria municipiului Mangalia, acţionată în judecată prin cererea modificatoare din 21 februarie 2006.
Sub acest aspect interesul reclamantei-recurente se justifică, raportat la principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, care trebuie să fie opozabile şi municipiului Mangalia.
Pentru considerentele mai sus expuse, care evidenţiază că litigiul nu a fost soluţionat cu toate părţile acţionate în judecată şi fără un suport probator suficient, ceea ce echivalează cu nerezolvarea cauzei pe fondul său, se impune în temeiul art. 313 C. proc. civ. admiterea recursului declarat de A.M. şi casarea cu trimitere pentru rejudecare a deciziei nr. 17/C din 17 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi a sentinţei nr. 886 din 19 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 17/C din 17 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia şi sentinţa civilă nr. 886 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4612/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4565/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
