ICCJ. Decizia nr. 5025/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5025
Dosar nr. 7164/42/2006
Şedinţa publică din 19 iunie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia civilă, la 27 iunie 2006 reclamanţii S.S. şi M.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul primarul comunei Brăteşti, anularea Dispoziţiei nr. 97 din 25 mai 2006 şi obligarea la plata de despăgubiri în valoare de 2 miliarde lei.
În motivarea cererii s-a arătat că autorul reclamanţilor a avut în proprietate pe raza comunei Brăteşti o moară pe apă şi un darac. În anul 1948, odată cu naţionalizarea tuturor mijloacelor de producţie, au fost naţionalizate şi moara şi daracul.
Prin sentinţa civilă nr. 975 din 13 octombrie 2006 Tribunalul Buzău, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor în litigiu şi nici dovada modalităţii şi a titlului în baza căruia aceste bunuri au fost trecute în proprietatea statului. Înscrisurile depuse la dosar de reclamanţi nu reprezintă acte doveditoare ale dreptului de proprietate, în sensul legii. Ele atestă o simplă situaţie de fapt, fără să constituie titlu de proprietate.
Certificatul de moştenitor nu constituie titlu de proprietate nici măcar pentru bunurile menţionate în acesta ca făcând parte din masa succesorală.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 107 din 2 martie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă. Sentinţa a fost schimbată în tot şi contestaţia a fost admisă. A fost anulată dispoziţia nr. 97 din 25 mai 2006 a Primăriei comunei Brăteşti şi s-a constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin despăgubiri.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanţii au făcut dovada că autorul lor avea în proprietate o moară pe apă şi un darac de lână iar prin Hotărârea nr. 13 din 16 aprilie 1971 adoptată de Consiliul Popular al Judeţului Buzău s-a procedat la trecerea unităţilor de morărit din subordinea Întreprinderii F. Buzău şi Întreprinderii P. Râmnicu Sărat în subordinea consiliilor populare comunale. Chiar dacă nu s-a făcut dovada formală a preluării bunurilor solicitate prin notificare, faptul că acestea au fost regăsite după anul 1948 în patrimoniul statului constituie o prezumţie de preluare abuzivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs primarul comunei Brăteşti critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanţa de apel a reţinut greşit că bunurile în litigiu s-ar fi aflat în posesia fostului Consiliu Popular Brăteşti. Este adevărat că în anexa la Hotărârea nr. 13 din 16 aprilie 1971 adoptată de fostul Consiliu Popular al Judeţului Buzău Consiliul Popular Brăteşti figurează cu o moară, dar aceasta nu înseamnă că era proprietatea apelanţilor.
Aşa cum rezultă şi din declaraţiile extrajudiciare ale martorilor, cele două utilaje în litigiu au ars în urma unui incendiu, situaţie care explică de ce n-au fost naţionalizate.
Analizând hotărârea recurată, în limitele criticii formulate şi în raport de dovezile administrate înaintea instanţelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În anexa la Hotărârea Consiliului Popular al Judeţului Buzău nr. 13 din 16 aprilie 1971 figurează şi unitatea de morărit din comuna Brăteşti. În aceste condiţii, în aplicarea textului sus menţionat, instanţa de apel a apreciat în mod corect că s-a făcut dovada preluării abuzive a bunurilor în litigiu, chiar dacă nu s-a probat preluarea formală a acestora.
Pe de altă parte, declaraţiile extrajudiciare invocate de recurent vizează o casă de locuit, arsă în anul 1998, şi nicidecum moara şi daracul.
În fine, recurentul nu justifică niciun interes pentru promovarea căii de atac deoarece instanţa de apel nu a obligat primăria la plata despăgubirilor ci a constatat doar că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit legii speciale. Drept urmare, în aplicarea art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit de Comisia Centrală iar plata se va face conform regulilor înscrise în acelaşi titlu.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul comunei Brăteşti împotriva deciziei civile nr. 107 din 2 martie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5024/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5029/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
