ICCJ. Decizia nr. 519/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 519.

Dosar nr. 24369/1/200.

Şedinţa publică din 26 mai 2006

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2003, reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Tecuci, a solicitat anularea dispoziţiei nr. 622 din 8 septembrie 2003 emisă de primarul Municipiului Tecuci, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în acest municipiu, pe motivul că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Urmare, a anulării dispoziţiei atacate, reclamantul solicită să se dispună în principal obligarea pârâtului să-i restituie în natură imobilul situat în municipiul Tecuci, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Fiind astfel investit, Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 521 din 4 iunie 2004, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că deşi din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6283 din 27 noiembrie 1909 rezultă că autorul reclamantului, S.C., a devenit proprietarul imobilului din Tecuci, fără a se preciza concret numărul imobilului, reclamantul nu a administrat probe prin care să individualizeze imobilul şi nici modalitatea de preluare a acestuia de către stat.

Soluţia primei instanţe a fost confirmată de Curtea de apel Galaţi care, prin Decizia civilă nr. 333 A din 25 februarie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Împotriva acestei din urmă hotărâre a declarat recurs reclamantul S.C. invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susţine, astfel în esenţă, că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare în sensul că deşi prin cererea de apel a solicitat efectuarea unei expertize pentru identificarea imobilului în discuţie, instanţa nu a pus în discuţie proba solicitată, fiind astfel în imposibilitatea de a-şi apăra drepturile supuse judecăţii.

Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Conform art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărârile asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite".

În speţă, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, ceea ce impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la instanţa de apel.

Din actul de vânzare-cumpărare nr. 6283 din 9 noiembrie 1909 autentificat şi transcris sub nr. 1114 din 9 noiembrie 1927 de fostul Tribunal Judeţean Tecuci (fila 15 dosar fond) rezultă că S.C. (bunicul reclamantului) a cumpărat „una prăvălie la faţă cu 4 odăi şi o sală, construcţie de cărămidă acoperită cu şindrilă, cu un beci de cărămidă, plus un şopron de scândură ca o privată, precum şi tot locul de sub ele, care se mărgineşte la răsărit cu strada Unirii, la Nord cu strada Bulevardul tribunal, pe din josu cu strada Mircea Vodă şi la Apus cu imobilul d-nei M.P.".

Este adevărat că prin cererea introductivă de instanţă reclamantul a arătat că imobilul solicitat se află pe strada Tribunalului fără însă a-l individualiza în sensul de a preciza strada pe care acest imobil s-ar afla în prezent.

În faţa instanţei de fond, reclamantul a depus însă mai multe acte (filele 44-50) din care rezultă că bunicul său, C.S., a fost înmatriculat în registrul comerţului cu o firmă individualizată având sediul în Tecuci, str. I.C. (în anul 1931) şi respectiv în str. D. (în anul 1949).

În recurs, reclamantul a depus mai multe acte (filele 31-53) din care rezultă că la adresa din Tecuci, figurează ca proprietari S.C. şi ulterior moştenitoarea acestuia (fiică) B.Ş., al cărei nepot de frate este reclamantul.

De asemenea, la fila 31 din dosarul de recurs s-a depus şi Decretul de expropriere nr. 238 din 28 martie 1962 prin care s-au expropriat în municipiul Tecuci mai multe imobile, printre care şi cele expropriate de la mătuşa reclamantului, B.Ş. (născută S.) şi situate în str. D. nr. 20 (alcătuit din teren în suprafaţă de 320,70 mp şi construcţie în suprafaţă de 182 mp, conform anexei la decret tabel 2 poziţia 26 şi procesul-verbal de evaluare din 9 iulie 1962) şi respectiv în str. A. nr. 101.

Deşi prin apelul formulat reclamantul a susţinut că a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat conform actului de vânzare-cumpărare nr. 6283 din 9 noiembrie 1909 autentificat şi transcris sub nr. 1114 din 9 noiembrie 1927 de fostul Tribunal Judeţean Tecuci şi a solicitat efectuarea unei expertize pentru a se identifica acest imobil, instanţa de apel, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., era datoare să verifice această apărare în scopul aplicării corecte a legii şi să ordone administrarea tuturor probelor necesare.

Neprocedând în conformitate cu prevederile legale menţionate şi nepunând în discuţie proba cu expertiză solicitată de reclamant, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, încălcând astfel dreptul reclamantului la apărare.

Este evident că pentru considerentele arătate şi în lumina noilor înscrisuri depuse în recurs, se impune admiterea recursului şi casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea apelului.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere urmează a ordona efectuarea unei expertize judiciare care să identifice amplasamentul actual al imobilului în litigiu, dimensiunile, vecinătăţile în raport de actul de proprietate al autorului pentru a se verifica dacă acesta poate fi restituit sau nu în natură în integralitate sau parţial sau dacă acesta a fost sau nu demolat.

De asemenea, instanţa va verifica prin înscrisuri dacă strada D. din municipiul Tecuci s-a numit şi str. I.C. şi dacă în prezent se numeşte strada V. cum rezultă din unele acte, precum şi calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Drept urmare, cum în speţă este necesară administrarea de noi probe, aşa cum s-a arătat, urmează ca în baza prevederilor art. 313 C. proc. civ., să fie admis recursul, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, ca instanţă devolutivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul S.C. împotriva deciziei nr. 333 A din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 519/2006. Civil