ICCJ. Decizia nr. 5282/2006. Civil
Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la 16 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 1277, formulat în contradictoriu cu intimații Municipiul Săcele, Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru privatizarea și administrarea participațiilor statului, în prezent A.V.A.S., contestatorul K.Ș. a solicitat obligarea intimaților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul în suprafață de 900 mp înscris în C.F. Satulung, nr. 625/2, 626/2, preluat abuziv de stat.
Pe parcursul procesului a dobândit calitate de intervenientă în interes propriu soția contestatorului, K.E., în calitatea sa de coproprietară a imobilului în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 440 din 7 noiembrie 2003 contestația și intervenția în nume propriu a fost respinsă pentru considerentele ce urmează:
Primăria municipiului Săcele, prin dispoziția nr. 1261, a respins cererea de restituire în natură a imobilului și a acordat măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.
Față de conținutul dispoziției, susținerea contestatorului în sensul respingerii notificării pe considerentul că nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001 este neîntemeiată.
în legătură cu solicitarea de restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești instanța reține că în situația imobilelor expropriate, situație aplicabile contestatorului, legea nu prevede o atare posibilitate, față de dispozițiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la solicitarea de acordare a folosului nerealizat, instanța a constatat că și această cerere este neîntemeiată deoarece imobilul a fost preluat în baza unui titlu valabil.
Apelul declarat de reclamant și intervenientă împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 641 din 15 iunie 2004 pronunțată în dosarul nr. 504/2004.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut cele ce succed:
Susținerea apelanților, în sensul că pentru imobilul expropriat nu s-a luat nici o măsură reparatorie întrucât fiecare dintre cele trei părți au susținut competența celorlalte autorități este nefondată față de conținutul art. 2 al dispoziției nr. 1261 din 26 august 2002 prin care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Arată instanța că solicitările de acordarea despăgubirilor bănești ori de acordare în compensație a unui teren echivalent sunt neîntemeiate față de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Foștii proprietari ai imobilelor expropriate pot să opteze pentru una din modalitățile de restituire în echivalent indicate în dispoziția emisă de primărie și să urmeze procedura instituită de art. 34 și art. 35 din lege.
împotriva deciziei au declarat recurs apelanții, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs este criticată hotărârea sub următoarele aspecte:
Față de obiectul cererii, teren în suprafață de 900 mp care la data exproprierii era liber de orice construcție, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, texte de lege care se referă la construcții demolate total sau parțial.
Deoarece terenul expropriat nu a fost afectat de nici o construcție, este evident că putea avea altă destinație decât aceea de locuință.
în speță sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 9 din Legea nr. 10/2001.
în această situație pct. 2 al. art. 9 din lege prevede ca măsură reparatorie prin echivalent, pe lângă acordarea de titluri de valoare nominală, acțiuni la societăți comerciale și compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent.
Arată recurenții că dispoziția emisă de Primarul municipiului Săcele este nelegală pentru că nu a dispus acordarea tuturor posibilităților prevăzute în lege.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și în raport de probele administrate în toate etapele procesuale, înalta Curte a reținut cele ce urmează:
Imobilul înscris în C.F. Satulung sub nr.top.625/2, 626/2, constând din teren de construcție în suprafața de 900 mp ce a fost proprietatea contestatorului K.Ș. și al intervenientei în interes propriu K.E. a intrat în proprietatea statului prin expropriere în anul 1977, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară.
Ca atare recurentul și intervenienta sunt îndrituiți la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, lege de imediată aplicare, a modificat conținutul Legii nr. 10/2001.
Astfel prin Titlul 1, art. 1 pct. 23, conținutul art. 11 pct. 8 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat în sensul că "măsurile reparatorii prin echivalent pentru bunurile expropriate vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 referitor la regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este aplicabil și recurenților, dat fiind caracterul de imediată aplicare a dispozițiilor acestui act normativ.
Față de conținutul noii legi recursul se vădește a fi fondat, și a fost admis în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Drept consecință, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia a fost modificată în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 440 din 7 noiembrie 2003.
Conform art. 296 C. proc. civ. sentința a fost schimbată în tot, pentru considerentele mai sus arătate, în sensul admiterii contestației și a cererii de intervenție principală.
Urmare a admiterii cererilor formulate, înalta Curte a constatat că reclamantul și intervenienta au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
← ICCJ. Decizia nr. 5183/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5451/2006. Civil → |
---|