ICCJ. Decizia nr. 5936/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 853 din 15 septembrie 2004 Tribunalul Maramureș, secția civilă, a admis plângerea formulată de reclamanții H.I., H.E., M.B. și M.E. în contradictoriu cu pârâții B.V., B.M. și Primarul municipiului Baia Mare, a anulat dispoziția nr. 997 din 7 aprilie 2004 emisă de primar, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului, casă de locuit compusă din două apartamente cu dependințe, situat în Baia Mare, identificat în C.F. Baia Mare, nr. top. 2522/92 și i-a obligat pe pârâții B. la plata sumei de 3 000 000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără plată, în baza Decretul nr. 223/1974, prin Decizia nr. 311/1984 a fostului Comitet Executiv al Consiliului popular Maramureș.
La data preluării, proprietar al terenului era numitul P.Ș., iar B.V. și B.M. erau proprietarii casei, aflată în faza de construcție "la roșu".
Aceștia din urmă au solicitat imobilul în baza Legii nr. 112/1995, cererea fiindu-le respinsă prin Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 335/1997 și oferindu-li-se în schimb măsuri reparatorii în valoare de 1 307 000 000 lei, pe care pârâții susțin că nu le-au încasat.
Ulterior, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 247 și 248 din 10 aprilie 1997 cele două apartamente au fost vândute reclamanților H.I. și E. și M.B. și O., care le ocupau în calitate de chiriași.
Prin decizia civilă nr. 2756 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, care a modificat decizia civilă nr. 336 din 11 iunie 2003 a Tribunalului Maramureș, s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, ca fiind încheiate cu rea-credință.
în aceste condiții s-a aprobat restituirea în natură a imobilului, conform dispoziției atacate prin prezenta cerere.
Tribunalul a reținut că reclamanții sunt persoane îndreptățite să atace dispoziția primarului, deoarece aceasta le-a fost comunicată, deci le este opozabilă, locuiesc în imobil în baza unui titlu valabil, iar art. 24 din Legea nr. 10/2001 le conferă calitate procesuală activă.
Pe fond, tribunalul a considerat că plângerea acestora este întemeiată, deoarece la data preluării imobilului, proprietarii terenului au fost despăgubiți, iar pârâții B. nu au fost niciodată proprietari în înțelesul Decretul nr. 115/1938, nici cu privire la teren și nici la casă.
în atare situație, ei nu pot pretinde decât un drept de creanță cu privire la valoarea "la roșu" a construcției.
Prin decizia civilă nr. 69A din 27 ianuarie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de pârâții B.V. și M., a schimbat sentința tribunalului, a respins plângerea reclamanților și i-a obligat pe aceștia să plătească apelanților suma de 6 000 000 lei cheltuieli de judecată.
Considerentele pentru care curtea de apel a pronunțat această soluție au fost următoarele:
Din economia art. 23 și art. 24 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că legitimare procesuală activă pentru atacarea dispoziției sau deciziei emise de unitatea deținătoare ca urmare a notificării este conferită de legiuitor exclusiv persoanei îndreptățite la restituire, adică fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia.
Ca atare, reclamanții nu pot face parte din această categorie, iar excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâți a fost greșit înlăturată de prima instanță.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut aspecte care nu numai că exced cadrului procesual, dar contravin și deciziei civile nr. 2756/2003 a Curții de Apel Cluj, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, prin care se stabilise irevocabil că imobilul-construcție a constituit proprietatea soților B.M. și V.
Problema investițiilor statului în acest imobil nu face obiectul prezentei cauze, instanța nefiind învestită decât cu anularea dispoziției primarului.
în plus, odată ce s-a stabilit în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 2756/2003 că imobilul nu a trecut cu titlu în proprietatea statului și că nu poate face obiect al vânzării în temeiul art. 9 al Legii nr. 112/1995, reclamanții nu justifică niciun interes legitim în anularea dispoziției primarului.
împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții H.I., H.E., M.B. și M.O., invocând următoarele motive:
1. In mod nelegal a reținut instanța de apel că reclamanții nu au calitate procesuală activă.
Din art. 24 pct. 7 și 8 al Legii nr. 10/2001 reiese că numai dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată de fostul proprietar acesta poate ataca în justiție decizia de restituire prin echivalent, la secția civilă a tribunalului.
De aici nu se poate trage concluzia că numai persoanele direct vizate de dispoziția primarului o pot supune controlului judiciar.
Cum legea nu prevede cine poate ataca decizia de restituire în natură a imobilului, trebuie aplicate principiile generale și Constituția, care garantează liberul acces la justiție.
în speță, reclamanții au calitatea de chiriași ai imobilului în litigiu, iar dispoziția de retrocedare s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 10/2001, care stipulează că măsurile reparatorii pot fi stabilite numai prin echivalent atunci când imobilul a fost transformat într-unul nou.
2. Pe fond, recurenții consideră soluția instanței de apel nelegală, deoarece pârâții nu au dobândit calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu.
în baza Legii nr. 58/1974 terenul a trecut în proprietatea statului, iar potrivit art. 489-503 C. civ. tot statul este prezumat a fi proprietarul construcției, până la proba contrară.
Pe de altă parte, pentru ca imobilul să poată fi locuit a fost nevoie de o investiție majoră a statului.
în plus, pârâții nu și-au înscris niciodată dreptul de proprietate în cartea funciară, deși potrivit art. 17 din Decretul nr. 115/1938 înscrierea în cartea funciară avea caracter constitutiv de drepturi.
Recurenții mai susțin că la dat la care le-au fost vândute apartamentele care compun imobilul în litigiu au fost respectate întocmai dispozițiile Legii nr. 112/1995.
Recurenții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea apelului declarat de pârâți împotriva sentinței.
Intimații B.V. și B.M. au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
1. Așa cum corect a reținut prima instanță, posibilitatea de a formula contestație împotriva modului de soluționare a notificării o are, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, numai persoana care a formulat notificare, considerându-se îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ.
Chiar dacă textul art. 24 face referire doar la ipoteza refuzului ofertei de despăgubiri, persoana a cărei notificare nu a fost soluționată sau nu a fost soluționată întocmai în sensul dorit de ea are deschisă calea contestației, neexistând un alt remediu prin care să solicite aplicarea legii speciale de reparație.
în speță, contestația a fost formulată de reclamanți, în calitate de chiriași în imobilul aflat în litigiu.
Aceștia sunt terți față de procedura administrativă declanșată prin notificare și față de dispoziția emisă de unitatea deținătoare în cadrul acestei proceduri, iar legea specială nu prevede posibilitatea atacării acestei dispoziții de către terțe persoane.
în cazul în care aceste persoane doresc să atace dispoziția, o pot face numai pe calea unei acțiuni de drept comun și pentru motive de nulitate de ordine publică, nu orice pretinsă nerespectare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 încadrându-se în această categorie.
Prin urmare, în mod legal a decis instanța de apel că reclamații nu au calitate procesuală activă în cauză.
2. în plus, recurenții reclamanți tind să repună în discuție aspecte care au fost definitiv și irevocabil judecate într-un alt proces în care ei înșiși au fost părți.
Prin decizia civilă nr. 2756 din 19 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, intrată în puterea lucrului judecat și opozabilă reclamanților din prezenta cauză, s-a stabilit că:
Imobilul construcție din Baia Mare a trecut în proprietatea statului din proprietatea numiților B.V. și B.M.
Preluarea imobilului a fost nevalabilă.
Ulterior preluării, statul a făcut îmbunătățiri și l-a transformat în două unități locative, pe care în anul 1977 le-a vândut numiților H.I. și L. și respectiv M.B. și O.
în legătură cu contractele de vânzare-cumpărare, instanța a constatat că acestea sunt nule, deoarece au fost încheiate cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
în prezenta cauză reclamanții solicită instanței să constate că, de fapt, pârâții nu au fost niciodată proprietari ai imobilului și că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt valabile, ceea ce nu sete posibil, deoarece s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterior menționate și dispozițiile art. 1121 C. civ.
Problema investițiilor făcute de stat la imobilul în litigiu și, respectiv, aceea a considerării acestuia ca fiind un imobil nou se poate discuta și eventual soluționa numai între părțile implicate în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, nefiind o chestiune de ordine publică pe care să o poată invoca orice persoană interesată.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de apel este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut-o și a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5853/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5923/2006. Civil → |
|---|
