ICCJ. Decizia nr. 5300/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5300
Dosar nr. 27084/1/200.
(nr. vechi 10622/2005.
Şedinţa de la 30 mai 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, la 22 iulie 2003, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul local Uricani şi D.G.F.P. Hunedoara pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 550.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta este proprietara terenului evidenţiat în C.F. 1 Uricani A+3, nr. top. 1817/2/b în suprafaţă de 5004 mp, expropriat.
Prin sentinţa civilă nr. 4728 din 31 august 2004 Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, a respins cererea ca efect al admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 12 alin. (2), expropriator, în înţelesul Legii nr. 33/1994, este Statul Român, care în instanţă este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamanta a urmat procedura instituită de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului expropriat, astfel încât nu mai este îndreptăţită să ceară din nou instanţelor judecătoreşti să-i fie acordate despăgubiri cu titlu de expropriere, atâta timp cât prin sentinţa nr. 192/2003 Primăria oraşului Uricani a fost obligată să emită o nouă dispoziţie prin care să acorde reclamantei titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de 386.121.429,4 lei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 557 A din 21 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că în mod legal a reţinut instanţa de fond faptul că pentru terenul în litigiu reclamanta a primit despăgubiri. Obiectul acţiunii de faţă îl constituie exact aceeaşi suprafaţă de teren, cu acelaşi amplasament, iar afirmaţia din apel că ar exista şi alte suprafeţe pentru care instanţa nu s-a pronunţat nu este fondată, întrucât chiar reclamanta a învestit instanţa cu acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 3221 mp.
Chiar dacă la momentul exproprierii nu s-au acordat despăgubiri pentru terenul în litigiu, acestea au fost acordate ulterior, în baza hotărârii judecătoreşti. Împrejurarea că s-au acordat despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, nu îndreptăţeşte reclamanta la obţinerea altor despăgubiri.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Ambele hotărâri încalcă prevederile art. 481 C. civ. Raportul juridic dintre părţi este unul de expropriere.
Chiar dacă prin sentinţa civilă 192/2003 s-au acordat, teoretic, despăgubiri, lipsa de cauză juridică identică nu face ca în speţă să existe autoritate de lucru judecat. Ambele hotărâri nici nu s-au chinuit a observa că este o diferenţă clară de suprafaţă între cea pentru care s-au acordat despăgubirile şi cea supusă litigiului de faţă.
Analizând Decizia instanţei de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate în primă instanţă, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În condiţiile art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Cauza cererii de chemare în judecată, în raport de care se apreciază autoritatea de lucru judecat, o constituie temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului juridic litigios.
În speţă, cum de altfel pretinde şi recurenta, cauza cererii o constituie exproprierea.
De vreme ce printr-o hotărâre anterioară reclamantei i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, pentru acelaşi teren expropriat, în mod corect instanţele de fond au reţinut identitatea de cauză.
Există identitate şi în privinţa obiectului, prin ambele cereri urmărindu-se valorificarea drepturilor reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 3200 mp. înscris în C.F. 1292 nr. top. 1817/2/b.
Faţă ce cele ce preced, Curtea a constatat că instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 1201 C. civ., motiv pentru care nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva deciziei civile nr. 557 A din 21 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 537/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5304/2006. Civil → |
|---|
