ICCJ. Decizia nr. 5304/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5304
Dosar nr. 991/1/200.
Şedinţa de la 30 mai 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, la 26 februarie 2003, reclamantul J.S. a chemat în judecată pe pârâtul primarul comunei Gîrbova pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 88/2002.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia a cărei anulare a solicitat s-a dispus restituirea în natură, în favoarea fostului proprietar, a imobilului situat în Gîrbova, judeţ Alba.
Această dispoziţie este lovită de nulitate întrucât imobilul nu mai putea fi restituit în natură, fiind înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
La data de 10 noiembrie 2004 a fost înregistrată cererea de intervenţie formulată de L.T. prin care s-a solicitat respingerea cererii principale şi menţinerea Dispoziţiei nr. 88/2002.
În motivarea cererii de intervenţie s-a arătat că, aşa cum rezultă din C.F. 4228 Gîrbova, imobilul în litigiu este proprietatea intervenientului.
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 19 ianuarie 2005 Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat Dispoziţia nr. 88/2002 emisă de primarul comunei Gîrbova, a respins cererea de intervenţie şi i-a obligat pe pârâtă şi intervenient la cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că intervenientul nu a făcut dovada că printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-ar fi anulat contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamantul a dobândit imobilul în litigiu.
Împrejurarea că reclamantul nu s-a înscris în registrul agricol şi nu a plătit impozit pe teren şi clădire, nu sunt cauze care să înlăture eficienţa juridică a actului de înstrăinare şi să ducă la concluzia că Statul Român este încă proprietar.
Apelul declarat de către intervenient împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 867 A din 3 iunie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că, nici la data emiterii dispoziţiei primarului şi nici anterior, nu era evidenţiată în C.F. vânzarea sau altă notificare despre care intervenientul şi Primăria să fi avut cunoştinţă astfel că în mod judicios s-a conchis că imobilul este liber.
Neîntabulându-se contractul de vânzare-cumpărare al reclamantului nu a avut loc transferul proprietăţii în favoarea acestuia, el neputând fi opozabil terţilor şi neavând valoarea unui titlu. Nici în fapt intimatul nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, în condiţiile în care nu s-a înscris în registrul agricol şi nici în registrul rol.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Imobilul în litigiu a aparţinut autoarei intervenientului, şi ulterior acestuia, până la plecarea din ţară în 1989, când a fost preluat de Statul Român, cu plata de despăgubiri.
Recurentul a ocupat imobilul în calitate de chiriaş şi ulterior, în condiţiile Legii nr. 112/1995, l-a cumpărat. În mod eronat s-a reţinut că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a încunoştiinţa primăria de achiziţionarea imobilului, nici un text de lege neimpunând o asemenea obligaţie.
Nu este întemeiată nici susţinerea privitoare la culpa recurentului vizând întabularea dreptului său în cartea funciară. Din actele depuse la serviciul de carte funciară rezultă că recurentul a depus cererea de întabulare a dreptului de proprietate la data de 20 martie 2002, când i s-a încuviinţat întabularea şi i s-a fixat termen de către delegatul de carte funciară să se prezinte pentru ridicarea înscrisului tabular. Intervenientul a formulat cererea de întabulare ulterior reclamantului şi cu toate acestea, i-a fost întabulat dreptul.
Instanţa de apel nu a avut în vedere că asupra aceluiaşi imobil există două titluri de proprietate, intervenientul neatacând titlul reclamantului ceea ce înseamnă implicit, că i-a recunoscut valabilitatea.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul intervenient a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei date în apel.
Analizând hotărârea instanţei de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate înaintea instanţelor de fond, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a sesizat instanţa cu o cerere, intitulată în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea unei dispoziţii emise în sistemul Legii nr. 10/2001. Faţă de temeiul de drept al acţiunii, în mod corect la termenul din 13 octombrie 2004, instanţa a calificat acţiunea ca fiind de natură civilă, judecata desfăşurându-se în cadrul impus de prevederile legii speciale.
Faţă de dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, contestaţia îndreptată împotriva deciziilor emise în temeiul acestei legi este o veritabilă cale de atac pusă de legiuitor la îndemâna persoanelor îndreptăţite. Or, reclamantul este terţ faţă de procedura în urma căreia a fost emisă Decizia contestată, astfel încât nu justifică legitimarea procesuală activă de a solicita anularea actului primarului.
Pe de altă parte, imobilul în litigiu este situat în judeţul Alba.
În condiţiile art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai prin înscrierea constituirii sau strămutării în cartea funciară.
De vreme ce contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1999 nu a fost înscris în cartea funciară, nu poate fi reţinută nici o cauză de nulitate decurgând din frauda la lege pe care să o fi săvârşit emitentul dispoziţiei nr. 88/2002.
În CF deschisă imobilului în litigiu figura în calitate de proprietar, la 18 martie 2002, dispoziţia purtând data de 22 martie 2002, Statul Român, ceea ce a determinat primăria ca în dispoziţia contestată să reţină calitatea de chiriaş a lui J.S.
Mai mult, vânzătorul imobilului nu a fost primăria, ci societatea comercială Argos, astfel încât nu se poate susţine că primarul cunoştea faptul că imobilul nu se mai află în administrarea consiliului local.
Acest aspect este confirmat şi prin rezoluţia nr. 341/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a primarului şi a secretarului comunei Gîrbova pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, „dispoziţia de restituire a imobilului în litigiu fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor legale".
Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea a apreciat că instanţa de apel a făcut o aplicare şi interpretare corectă a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul J.S. împotriva deciziei civile nr. 867 A din 3 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5300/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5273/2006. Civil → |
|---|
