ICCJ. Decizia nr. 5589/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5589
Dosar nr. 5730/1/200.
( număr vechi 1332/2005 )
Şedinţa publică din 8 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe cale de notificări separate formulate în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, F.E.M. a solicitat Primăriei oraşului Oţelu Roşu restituirea în natură a terenurilor:
- în suprafaţă de 654 mp înscris în C.F. Ohaba Bistiţa nr. top. 1008/1/2;- în suprafaţă de 1182 mp înscris în C.F. Ohaba Bistriţa nr. top 1008/1/1;
- în suprafaţă de 1320 mp înscris în C.F. Ohaba Bistriţa nr. top 1008/1/3.
Primarul oraşului Oţelu Roşu a emis dispoziţiile nr. 267 din 6 august 2001, nr. 268 din 8 iunie 2001 şi nr. 304 din 9 octombrie 2001, prin care a respins cererile de retrocedare în natură cu motivarea că terenurile au trecut în proprietatea statului prin sentinţa penală nr. 729/1953 a Tribunalului Militar şi art. 4 din Decretul nr. 199/1950, terenul de 654 mp constituind actualmente proprietatea numiţilor L.D.P. şi B.F., terenul de 1320 mp aparţinând domeniului public, fiind folosit de Dispensarul sanitar–veterinar, iar terenul de 1182 mp nu este restituibil până la rezolvarea litigiului dintre F.E.M. şi L.P., care a construit o casă pe acest teren.
F.E.M. s-a adresat justiţiei la 8 mai 2002 în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Primăria oraşului Oţelu Roşu, Dispensarul Veterinar Oţelu Roşu, prin Direcţia Sanitar-Veterinară Caraş-Severin, L.D.P. şi B.F., solicitând restituirea terenurilor în natură şi intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară.
Tribunalul Caraş-Severin a pronunţat sentinţa civilă nr. 1516 din 3 iunie 2003, prin care a admis cererea, a constatat că reclamanta este persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F. Ohaba Bistriţa nr. top. 1008/1/1 şi nr. top.1008/1/3, care au fost preluate abuziv de stat, a dispus înscrierea în cartea funciară pe numele reclamantei a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, a obligat Dispensarul veterinar să lase în proprietatea reclamantei terenul de 1320 mp din parcela nr. top. 1008/1/3 şi a obligat Primăria Oţelu Roşu să acorde măsuri reparatorii reclamantei pentru terenul de 654 mp înscris în C.F. Ohaba Bistriţa, în prezent proprietatea pârâţilor L.D.P. şi B.F.
Prin Decizia civilă nr. 216 din 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelurile declarate de Direcţia Sanitară-Veterinară Caraş-Severin, Primăria Oţelu Roşu şi D.G.F.P. Caraş-Severin şi a schimbat în tot sentinţa civilă de mai sus în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta F.E.M.
Instanţa de apel a statuat în esenţă că reclamanta s-a adresat direct justiţiei în scopul de a obţine restituirea terenurilor în natură, fără însă a contesta dispoziţiile emise de primar prin care asemenea cerere i-a fost respinsă, ceea ce nu este posibil.
F.E.M. a declarat recurs solicitând casarea deciziei instanţei de apel şi păstrarea sentinţei primei instanţe.
Invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel i-a încălcat dreptul de acces la justiţie, mai ales că şi Legea nr. 10/2001 i-a conferit dreptul de a contesta dispoziţiile primăriei.
În continuarea dezvoltării recursului s-au formulat critici cu privire la fondul pricinii, care exced motivului pentru care a fost dată Decizia recurată.
Recursul nu este întemeiat.
Aşa cum rezultă din cele mai sus expuse, F.E.M. a utilizat procedura prealabilă administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 în contradictoriu cu Primăria oraşului Oţelu Roşu, care s-a conformat obligaţiilor instituite în sarcina sa prin art. 23 din lege, pronunţându-se asupra cererilor de restituire în natură prin dispoziţii motivate emise şi comunicate solicitantei care a notificat-
Reclamanta, căreia i-au fost respinse cererile de restituire în natură, nu a utilizat însă calea contestaţiei împotriva dispoziţiilor primarului prevăzută de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 în termenul de 30 zile stipulat, care a început să curgă de la 11 ianuarie 2002, data comunicării dispoziţiilor.
Mai mult, tot la 11 ianuarie 2002, odată cu comunicarea dispoziţiilor, primăria, prin adresă, a cerut petentei F.E.M. să-i transmită rapoarte de evaluare în scopul de a le transmite prefecturii, ceea ce are semnificaţia unei veritabile oferte ulterioare de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, consecinţă a respingerii cererilor de restituire în natură.
La 11 februarie 2002, adică în termenul prevăzut de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, F.E.M. a comunicat în scris primăriei că acceptă oferta pentru unul din imobile şi că nu este de acord cu oferta pentru celelalte imobile, fără însă ca, în termenul de 30 zile de la data refuzului ofertei, să se adreseze justiţiei.
Numai la data de 8 mai 2002, reclamanta a chemat în judecată Statul Român şi persoanele juridice şi fizice deţinătoare ale terenurilor, cerând restituirea terenurilor şi intabularea dreptului său de proprietate asupra acestora în cartea funciară.
Asemenea acţiune excede procedurii speciale şi căilor de acces la justiţie expres prevăzute de Legea nr. 10/2001, act normativ exclusiv aplicabil în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada de 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât este o cerere aparţinând dreptului comun inaplicabil în domeniu după reglementarea lui exhaustivă prin legea specială intrată în vigoare la 14 februarie 2001.
Cu alte cuvinte, contrar susţinerilor recurentei, nu este încălcat dreptul constituţional al accesului la justiţie în cazul în care, nefolosind căile prevăzute de legea specială, o persoană alege altă modalitate, aparţinând dreptului comun devenit inaplicabil tocmai prin intervenţia legii speciale, de a se adresa justiţiei în acelaşi scop de a obţine dreptul pretins.
În consecinţă, instanţa de apel a aplicat corect legea, iar recursul este nefondat urmând a fi respins potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.E.M. împotriva deciziei nr. 216 din 8 decembrie 2003 a Curţi de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 iunie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 5613/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 559/2006. Civil → |
|---|
