ICCJ. Decizia nr. 559/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 559.
Dosar nr. 8583 /1/200.
Nr. vechi 2049/2005
Şedinţa publică din 8 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.D.C. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 25.621 EURO şi a sumei de 3.912.000 lei cu titlu de daune materiale, a sumei de 20.000 EURO cu titlu de daune morale, la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a plecat la lucru în Italia în luna aprilie 1999, iar în martie 2001 a fost informat de rudele din ţară că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare de către Tribunalul Timiş.
După ce reclamantul a revenit în ţară cu scopul de a elucida situaţia, în urma demersurilor efectuate, Tribunalul Timiş a admis cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 35/2000 şi, rejudecând cauza, a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. civ., pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 428 din 30 martie 2004, a admis în parte acţiunea, a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 10.303.660 lei şi echivalentul sumei de 2.978,04 EURO, în lei, la data plăţii cu titlu de daune morale, a obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor menţionate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă.
Instanţa a reţinut că reclamantul se afla în Italia în momentul condamnării, urmând a încheia un contract de muncă, aşa cum rezultă din cererea înaintată la 19 februarie 2001 la Direcţia de Muncă din Roma şi restituită ca incompletă.
Instanţa a constatat că acesta a suferit un prejudiciu datorat deplasării în România pentru rezolvarea problemei legate de condamnare, calculat la 5.616.660 lei, contravaloarea actualizată a biletului de avion, precum şi a deplasărilor la Timişoara, în sumă totală de 3.912.000 lei.
A mai reţinut instanţa că cererea reclamantului în ceea ce priveşte veniturile din muncă pe care le-ar fi obţinut în Italia şi de care a fost lipsit este justificată doar pentru perioada 16 noiembrie 2001-13 mai 2002, iar venitul lunar luat în calcul a fost venitul minim pe economia Italiei, în sumă de 496,34 EURO .
Cu privire la daunele morale instanţa de fond a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza condamnării pe nedrept şi că suma de 2.000 EURO reprezintă o reparaţie echitabilă.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul şi pârâţii, iar Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 1346/C din 30 noiembrie 2004, le-a respins ca nefondate, menţinând, astfel, soluţia primei instanţe.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamantul, cât şi pârâţii.
Reclamantul a invocat, în esenţă, prin recursul declarat, că hotărârea instanţei de apel este nelegală, aceasta constând în neacordarea în integralitate a sumelor solicitate drept daune materiale şi morale, făcând referire la incidenţa dispoziţiilor art. 504 C. proc. civ. şi a Deciziei nr. 45 din 10 martie 1998 a Curţii Constituţionale.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că eroarea judiciară a fost determinată de fratele reclamantului, care s-a prezentat sub o identitate falsă, indicând datele personale ale acestuia şi, drept urmare, acţiunea civilă în pretenţii trebuia introdusă împotriva fratelui care, prin fapta sa ilicită l-a prejudiciat material şi moral pe M.D.M.
Iar în ceea ce priveşte acordarea daunelor materiale, aceasta nu se justifică atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că a fost plecat în Italia în baza unui contract de muncă legal, că a avut permis de lucru în străinătate şi nu a putut să lucreze din cauza hotărârii de condamnare.
Ministerul Finanţelor Publice critică, de asemenea, hotărârea curţii de apel pentru că nu a apreciat în mod corect criteriile ce au stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor morale şi pentru că greşit s-au acordat daune materiale raportat la venitul minim pe economia Italiei, deoarece reclamantul nu a dovedit că ar fi fost angajat cu carte de muncă în această ţară.
Recursurile vor fi respinse ca nefondate pentru argumentele următoare.
În privinţa recursului formulat de reclamant, Curtea constată că, faţă de împrejurarea că apelul a fost nemotivat, criticile din recurs nu pot fi primite omisso medio.
De altfel, criticile exprimate sunt şi nefondate, întrucât, în mod corect instanţa de fond a constatat îndreptăţite cererile de acordare a unor despăgubiri pentru prejudiciile materiale şi morale suferite de reclamant şi de familia sa.
Instanţa de fond a reţinut corect că art. 52 alin. (3) din Constituţia României, care este în concordanţă cu dispoziţiile art. 504 C. proc. civ., prevede faptul că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare şi orice persoană condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă că nu a săvârşit fapta ori că aceasta nu există.
De asemenea, corect s-a reţinut că, în explicitarea întinderii dispoziţiilor legale ale art. 504 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cât şi în garantarea drepturilor persoanei vătămate, Curtea Constituţională a constatat prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, neconstituţionalitatea parţială a dispoziţiilor art. 504 alin. (1) C. proc. civ., numai cu privire la sfera de aplicare, dar nu şi la condiţiile reparatorii echitabile ale pagubelor pricinuite prin erori judiciare în procesele penale.
Această decizie stabileşte că au dreptul la repararea de către stat a pagubei, nu numai persoana condamnată definitiv cu privire la care s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputabilă, ci şi persoana care a fost achitată în urma rejudecării.
Referitor la recursurile declarate de pârâţi, având motive similare, vor fi analizate împreună.
S-a reţinut că în perioada şederii în Italia reclamantul a desfăşurat o activitate care, deşi nematerializată într-un contract de muncă, a determinat încrederea angajatorului să-i primească formele de angajare ce urmau a fi completate în perioada în care el a fost obligat să se prezinte în ţară pentru a-şi rezolva problema cu condamnarea, care s-a dovedit a fi o eroare judiciară.
Astfel, corect instanţele, faţă de împrejurarea că reclamantul s-a aflat în Italia în perioada 1999-2001, au avut în vedere venitul minim pe economie al statului respectiv şi au stabilit despăgubiri materiale în sumă de 2.978,04 EURO .
Statul Român a fost obligat să plătească contravaloarea transportului din Italia în România şi în ţară, plus veniturile din muncă nerealizate.
Cum prejudiciul, ca element al răspunderii civile constă în consecinţele negative patrimoniale şi morale suferite de o persoană, atingerea adusă dreptului sau interesului legitim al unei persoane determină naşterea dreptului la o reparaţie echitabilă, în măsura în care s-a produs un prejudiciu, iar în speţă prejudiciul s-a produs prin abandonarea activităţii din Italia, remunerate şi revenirea în România pentru rezolvarea situaţiei de condamnare nelegală.
Prejudiciul moral care rezultă din lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, ţine de persoana reclamantului, de consecinţele negative suferite atât pe plan fizic, cât şi psihic, de importanţa valorilor morale lezate şi de intensitatea cu care au fost percepute de către acesta.
Criteriile de apreciere a daunelor morale au permis instanţei evaluarea despăgubirii pentru a compensa prejudiciul cauzat persoanei vătămate şi familiei ei.
Criticile exprimate vădindu-se nefondate, recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de M.D.M., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Statul Român împotriva deciziei nr. 1346/C din 30 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5589/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5566/2006. Civil → |
|---|
