ICCJ. Decizia nr. 5594/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5594
Dosar nr.13723/54/2006
Şedinţa publică din 11 septembrie 2007
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin notificarea nr. 15771 din 29 mai 2007 I.I. a solicitat Primăriei Municipiului Craiova plata de despăgubiri pentru casă de locuit demolată cu suprafaţă de 330,80 mp constând în diferenţa dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea de circulaţie a construcţiilor demolate şi a terenului reactualizată cu indicele de inflaţie în raport de coeficientul de devalorizare a monedei naţionale, precum şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2270,80 mp, expropriat împreună cu casa de locuit prin Decretul 460/1977, poziţia 3 anexa 3.
Prin dispoziţia nr. 8399 din 28 aprilie 2005 Primarul Municipiului Craiova a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova în limita sumei de 4.042.764.000 lei.
Împotriva acestei dispoziţii persoana îndreptăţită a formulat contestaţie, arătând că a avut în proprietate o construcţie de 160 mp şi teren în suprafaţă de 1940 mp şi că prin Decretul nr. 460/1977 i-au fost expropriaţi 970 mp, iar în prezent parte din acest teren este liberă de construcţii şi poate fi restituită în natură.
Prin sentinţa nr. 555 din 23 mai 2006 Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, în sensul că a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent în limita sumei de 5.130.890.999 lei pentru terenul în suprafaţă de 970 mp şi a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că întreaga suprafaţă de 1940 mp care figurează în actul de vânzare-cumpărare din anul 1967 este ocupată de construcţii. Pentru suprafaţa de teren de 970 mp pentru care reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate urmează a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent, şi nu despăgubiri băneşti, faţă de modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 Titlul VII.
Prin Decizia nr. 91 din 15 februarie 2007 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelul reclamantului şi a schimbat sentinţa în sensul că a constatat că acesta este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1940 mp teren situat în Craiova şi construcţia existentă pe teren, ce a fost demolată, cuantumul acestora urmând a fi stabilit potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin aceeaşi decizie a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la respingerea cererii pentru restituirea terenului în natură.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a avut în vedere că reclamantul a deţinut în coindiviziune cu C.I. terenul în suprafaţă de 1940 mp, teren ce a fost preluat abuziv de stat înainte de a se proceda la o ieşire din indiviziune, astfel încât nu se cunoaşte o cotă ideală cuvenită sau partea materială din bun ce ar reveni în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre ei. Faţă de acest aspect este lipsită de efecte juridice simpla menţiune în tabelul nominal al Decretului de expropriere a unor suprafeţe distincte pe numele celor doi coproprietari. Dintre aceştia doar reclamantul de astăzi a formulat cerere de restituire, astfel încât este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru întreaga suprafaţă de 1940 mp.
împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamantul I.I.I., cât şi pârâţii Primarul şi Primăria Municipiului Craiova, formulând critici întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul I.I.I. a criticat Decizia curţii de apel pentru că a omis să menţioneze, pe de-o parte valoarea măsurilor reparatorii în cuantum de 10.273.621.787 lei, iar pe de altă parte nu a stabilit valoarea construcţiei pe calea expertizei, critici ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În faţa instanţei de apel a solicitat să fie evaluată şi construcţia, ceea ce nu s-a întâmplat, dar în dispozitiv s-a trecut valoarea casei. Au fost cerute cheltuieli de judecată compuse din onorariul de avocat şi onorariul de expert, fila 17 dosar apel, dar nu au fost acordate.
Pârâţii primarul şi Primăria Municipiului Craiova au criticat Decizia sub aspectul că a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1940 mp, în condiţiile în care în anexa Decretului nr. 460/1977 este menţionată suprafaţa de 970 mp. Soluţia este greşit faţă de prevederile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât dovada dreptului de proprietate respectiv întinderea lui se prezumă a fi cea recunoscută în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Nu se aplică prevederile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, ci a coproprietarului care solicită măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv, conform art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul reclamantului este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a făcut dovada că a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 15 aprilie 1967 în indiviziune cu C.C. imobilul compus din teren în suprafaţă de 1940 mp şi construcţia existentă pe acesta, situat în Craiova şi că acest imobil a fost preluat abuziv de către stat prin Decretul nr. 460/1997. Reclamantul a fost singurul care a înţeles să formuleze cerere de restituire a imobilului, în condiţiile Legii nr. 10/2001. Anterior preluării imobilului coindivizarii nu procedaseră la ieşirea din indiviziune, astfel că exercitau împreună prerogativele dreptului de proprietate asupra întregului bun indiviz, fără a se cunoaşte cota ideală cuvenită sau partea materială din bun ce ar reveni în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre ei, fiind corectă soluţia curţii de apel prin care s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 1940 mp.
Este întemeiată critica reclamantului care se referă la omiterea menţionării cuantumului măsurilor reparatorii.
S-a reţinut de către curtea de apel că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1940 mp, însă cuantumul acestora va fi stabilit conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Această hotărâre este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi ale art. 24 din Legea nr. 10/2001, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceasta deoarece interpretarea corectă a sintagmei „notificări soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi" din perspectiva art. 16 alin. (1) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este cea potrivit căreia aceste notificări sunt cele în urma cărora entităţile investite au emis decizii sau dispoziţii motivate, prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţă în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după modificare.
Prin urmare, dispoziţiile care se aflau deja pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi şi anume data de 25 iulie 2005 sau cele care erau deja soluţionate şi au fost ulterior atacate în termenul legal nu pot fi trimise secretariatului Comisiei Centrale, ci rămân supuse controlului de temeinicie şi/sau legalitate declanşat în temeiul art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001.
În măsura în care pentru notificările soluţionate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, dar şi, după caz, natura sau întinderea acestora, instanţele urmează a se pronunţa asupra contestaţiilor în limitele învestirii lor, potrivit principiului plenitudinii de competenţă a instanţei.
În acest sens este şi Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În speţa de faţă curtea de apel a soluţionat apelul reclamantului modificând hotărârea tribunalului sub aspectul suprafeţei de teren pentru care este îndreptăţit să primească măsuri reparatorii, fără a menţiona cuantumul acestor măsuri, deşi în cauză fusese efectuat un raport de expertiză, cu acest obiectiv, iar la data pronunţării deciziei erau în vigoare prevederile art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, deci trebuia menţionat cuantumul măsurilor reparatorii.
Se apreciază fondată şi critica reclamantului privind evaluarea construcţiei, pentru că deşi în dispozitivul deciziei s-a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii, totuşi curtea de apel nu a stabilit şi valoarea acesteia, caz în care se constată necesitatea administrării de probe noi, faţă de prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a contestat dispoziţia emisă de pârâte, sub aspectul suprafeţei de teren menţionată şi a valorii construcţiei.
Prin sentinţa pronunţată tribunalul s-a referit doar la suprafaţa de teren a imobilului în litigiu, şi faţă de imposibilitatea restituirii în natură, a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 970 mp. În acest sens a fost efectuată expertiză de către inginerul P.M., care a avut ca obiective stabilirea suprafeţei de teren liberă de construcţii, individualizarea acesteia, întocmirea schiţei topografice precum şi evaluarea terenului.
Instanţa de apel a fost sesizată cu această critică şi deşi a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii şi pentru clădirea demolată, totuşi nu a menţionat în obiectivul suplimentului raportului de expertiză şi stabilirea valorii construcţiei despre care se face referire că ar fi demolată.
Prin Decretul de expropriere nr. 460/1997 s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat a construcţiei edificată pe terenul de 300,08 mp, conform anexei nr. 3 poziţia 3 din actul de preluare, aspect reţinut de altfel şi de curtea de apel. Cu toate acestea, instanţa a omis să stabilească valoarea construcţiei, iar suplimentarea raportului de expertiză în etapa procesuală a recursului nu se poate dispune.
Potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea va fi cu trimitere la aceeaşi instanţă de apel deoarece este necesar ca să se stabilească valoarea construcţiei evidenţiată în actul de preluare, prin administrarea de dovezi, eventual întocmirea unui supliment la raportul de expertiză.
De asemenea se vor stabili şi menţiona cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 1940 mp, la care este îndreptăţit reclamantul.
Cu ocazia rejudecării fondului vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate prin motivele de apel şi de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul I.I.I. împotriva deciziei nr. 91 din data de 15 februarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 56/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 554/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|