ICCJ. Decizia nr. 56/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 56
Dosar nr. 25644/3/2006
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, sub nr. 25644/3/2006 (urmare a regulatorului de competenţă pronunţat de Curtea de Apel Bucureşti, conform sentinţei civile nr. 4648 din 26 mai 2006), reclamanţii S.G., S.A. şi S.E. au chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC T.A. SA, solicitând restituirea în natură a cotei părţi indivize de 1/8 din imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a fost preluat abuziv, în baza Decretului nr. 223/1974 şi că, deşi reclamanţii au expediat, în termen legal, notificări potrivit Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat restituirea bunului, nu au primit niciun răspuns.
Prin sentinţa nr. 142 din 24 ianuarie 2007 tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a SC T.A. SA, a admis cererea formulată de reclamanţi şi în consecinţă, a dispus restituirea în natură a cotei de 1/8 din imobilul situat la adresa anterior menţionată.
Pentru pronunţarea soluţiei, prima instanţă a reţinut, cu referire la calitatea procesuală a SC T.A. SA, că aceasta este justificată faţă de natura litigiului şi de obiectul de activitate al societăţii.
În ce priveşte fondul cauzei, s-a constatat că imobilul (construcţie şi teren în suprafaţă de 375 mp) a aparţinut, în cotă de 1/8 (în baza unor transmisiuni succesorale succesive), autorului reclamanţilor, numitul R.D.S.. Ca urmare a plecării definitive din ţară a acestuia, respectiva cotă de 1/8 din bun a fost preluată în proprietatea statului, conform Decretului nr. 223/1974.
Raportat la elementele de fapt relevate de probele administrate, s-a concluzionat că reclamanţii au demonstrat calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 3 din Legea 10/2001, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 2 din acelaşi act normativ, respectiv, dreptul la restituirea în natură a cotei de proprietate preluate de stat în mod abuziv, în contradicţie cu normele constituţionale în vigoare la acea dată, cu celelalte reglementări interne şi internaţionale, potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea, decât pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, condiţii neîntrunite în speţă.
Împotriva sentinţei a declarat apel, fără a-l motiva, Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Examinând calea de atac prin prisma materialului probator administrat în prima etapă procesuală, instanţa de apel a constatat că stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea normei de drept, incidente s-au făcut în mod corect.
Întrucât nu au putut fi reţinute motive care să conducă la schimbarea soluţiei tribunalului, apelul a fost respins ca nefondat.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-reclamant, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Prin obligarea la restituirea în natură a bunului, instanţele s-au subrogat într-un drept pe care legiuitorul l-a recunoscut numai unităţii deţinătoare.
De asemenea, soluţionarea în fond a cauzei nu era posibilă, atâta vreme cât procedura administrativă nu fusese finalizată, instanţa putând eventual, să oblige la soluţionarea notificării şi emiterea unei dispoziţii motivate.
În acest sens, s-a susţinut că actul emis de unitatea deţinătoare poate fi cenzurat doar în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.
- Termenul de 60 de zile instituit de lege pentru soluţionarea notificării nu a început să curgă, având în vedere că reclamanţii nu au transmis unităţii deţinătoare comunicarea că nu mai au alte acte de depus în susţinerea notificării.
- Instanţele au ignorat dispoziţiile art. 11 din Legea 10/2001, în sensul solicitării de dovezi privind acordarea de despăgubiri la momentul exproprierii, lăsând posibilitatea unei îmbogăţiri fără justă cauză a reclamanţilor.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Soluţionând pe fond cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului, instanţele nu s-au subrogat, aşa cum se pretinde, în atribuţiile unităţii deţinătoare a bunului.
Demersul judiciar al reclamanţilor a fost determinat de lipsa de răspuns a pârâtului, înăuntrul termenului reglementat de art. 25 din Legea 10/2001, la notificările ce îi fuseseră transmise.
În aceste condiţii, singura cale procedurală de valorificare a dreptului pretins de către reclamanţi, după ce au respectat cerinţele procedurii prealabile, nu era decât aceea a acţiunii în instanţă.
În mod eronat susţine recurentul că, prin modalitatea de rezolvare a litigiului, instanţele ar fi încălcat competenţa reglementată de lege pentru soluţionarea notificării.
Potrivit legii speciale, nr. 10/2001, unităţile deţinătoare au competenţă doar în faza procedurii prealabile, fiind lipsite de atribuţii jurisdicţionale.
Principiul plenitudinii de competenţă funcţionează în favoarea instanţelor de judecată, care sunt învestite , în exercitarea funcţiei publice, cu atribuţia de a tranşa litigiile care apar în societate.
Ca atare, constatând că cererea de restituire a imobilului nu a primit răspuns în procedura prealabilă, instanţele au procedat în mod corect la rezolvarea pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, stabilind textele de lege incidente raportat la situaţia de fapt.
- Susţinerea recurentului potrivit căreia termenul de rezolvare a notificării nu ar fi fost împlinit, întrucât reclamanţii nu au indicat dacă mai au alte acte de depus în susţinerea acesteia, este eronată cu atât mai mult cu cât o asemenea apărare este formulată în condiţiile în care notificarea a fost transmisă în anul 2001, iar sesizarea instanţei a avut loc în anul 2005 (fără ca în acest interval de timp să fie emisă dispoziţia unităţii deţinătoare).
Faptul că art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 stabileşte momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile pentru rezolvarea notificării, în mod alternativ, raportat la data înregistrării notificării sau, după caz, data depunerii actelor doveditoare, nu înseamnă că deschide unităţii deţinătoare posibilitatea utilizării unui al treilea criteriu, respectiv, data la care persoana îndreptăţită a declarat că nu mai are alte acte de depus în susţinerea cererii.
În măsura în care depunerea notificării nu a fost însoţită de o asemenea precizare, înseamnă că termenul începe să curgă de la acest moment, al înregistrării cererii.
Posibilitatea prorogării termenului există doar în condiţiile acordului persoanei îndreptăţite, dacă în urma analizei actelor doveditoare depuse de aceasta, unitatea deţinătoare comunică, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire [art. 25.1 alin. (4) din HG nr. 250/2007].
Ca atare, ignorând toate aceste reglementări, recurentul a nesocotit în mod culpabil obligaţia de soluţionare a cererii într-un termen rezonabil.
- În ce priveşte invocata nelegalitate a hotărârii, decurgând din încălcarea dispoziţiilor art. 11 din Legea 10/2001 (respectiv, solicitarea de dovezi în legătură cu despăgubirile primite la momentul exproprierii), critica este de asemenea nefondată.
Astfel, preluarea bunului nu s-a făcut în temeiul exproprierii, ci în baza art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974 s-a dispus trecerea bunului fără plată în proprietatea statului (conform deciziei nr. 388 din 18 martie 1987 a fostului Consiliu popular al municipiului Bucureşti, fila 21 fond).
Faţă de considerentele arătate, toate criticile formulate au fost găsite nefondate, astfel încât recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 437/A din 21 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5744/2006. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 5594/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
