ICCJ. Decizia nr. 5818/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5818
Dosar nr. 232801/1/200.
7265/200.
Şedinţa publică din 13 iunie 2006
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 672 din 25 mai 2004 Tribunalul Călăraşi a respins contestaţia formulată de G.E. împotriva dispoziţiei nr. 759 din 6 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Olteniţa.
In motivarea sentinţei s-a reţinut că dispoziţia atacată, prin care s-a dispus restituirea către contestatoare a unei suprafeţe de 67,76 mp este conformă drepturilor succesorale ale contestatoarei, stabilite prin certificatele de moştenitor nr. 501/1974 şi 294/1979.
Din moment ce notificarea s-a formulat numai de către contestatoare în nume propriu, nu şi pentru ceilalţi moştenitori ai defuncţilor proprietari, instanţa nu a reţinut apărarea contestatoarei potrivit căreia notificarea s-a depus în numele tuturor moştenitorilor , în urma înţelegerii intervenite.
În drept, s-au avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001 potrivit cărora cel îndreptăţit la măsuri reparatorii nu poate pretinde şi nu poate obţine mai mult decât în limita dreptului propriu, neexercitarea dreptului la reparaţie de către ceilalţi comoştenitori neputând conduce la preluarea drepturilor acestora de către cel care şi-a manifestat singur opţiunea de a fi despăgubit.
Împotriva sentinţei a declarat apel contestatoarea, arătând că prin soluţia de atribuire doar a suprafeţei de 67,76 mp din totalul de 200 mp ce au aparţinut autorilor săi s-a încălcat dreptul de proprietate al celorlalte două moştenitoare. Restituirea trebuia să se dispună pentru întreaga proprietate de 200 mp, întrucât coproprietarele S.C. şi D.S. se află în bună înţelegere cu contestatoarea. De altfel, proprietatea autorilor a avut iniţial suprafaţa totală de 480 mp, dar Primăria Olteniţa trece sub tăcere diferenţa de 280 mp pe care s-a construit un bloc de locuinţe în anul 1962, în urma exproprierii pentru care nu s-au acordat despăgubiri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 670 din 12 aprilie 2005 a respins apelul ca nefondat, reţinând că art. 3 lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conferă vocaţie la măsurile reparatorii persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive, precum şi moştenitorilor acestora, iar prin art. 4 alin. (1) al aceleiaşi legi se prevede că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, dreptul de proprietate se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun.
Rezultă că în ipoteza existenţei mai multor persoane îndreptăţite, cum este cazul în speţă, oricare dintre aceste persoane îşi poate valorifica dreptul la măsurile reparatorii reglementate de lege, dar în limita cotei părţi care i se cuvine. In acest sens sunt şi dispoziţiile art 4.1 din HG 498/2003.
Critica referitoare la diferenţa de teren de 280 mp nu poate fi reţinută întrucât excede cadrului procesual unde se discută legalitatea restituirii terenului de 200 mp donat statului de autorii apelantei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs contestatoarea G.E., reiterând motivele de apel.
Deşi recurenta nu a indicat expres temeiul juridic al recursului, dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în dispoziţiile art. 304 pct. 9, în sensul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele motive.
Legea nr. 10/2001 are un caracter reparator, iar măsurile de restituire în natură sau prin echivalent instituite de acesta pot fi solicitate de persoana îndreptăţită prin notificarea adresată unităţii deţinătoare a imobilului. Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să şi-l valorifice şi să şi-l aproprie.
În situaţia în care sunt mai multe persoane îndreptăţite la restituire, demersurile întreprinse doar de una dintre aceasta, deşi au caracterul unor acte de conservare, nu profită şi celorlalte persoane îndreptăţite. In acest sens, dispoziţiile art. 4.1 teza a doua din HG nr. 498/2003 stipulează expres că, în cazul în care doar o parte dintre persoanele îndreptăţite formulează cereri de restituire, dispoziţia se va limita doar la cotele ideale de drept cuvenite acestora potrivit dreptului comun.
Instanţa de apel a dispus, în mod legal, că recurentei îi revin doar 67,76 mp din întreaga suprafaţă de 200 mp teren, ţinând cont de dispoziţiile legale menţionate mai sus şi de certificatele de moştenitor nr. 501/1974 şi 294/1979 conform cărora, recurenta, în calitate de descendentă a autorilor săi, are o cotă de ⅓ din masa succesorală.
Critica recurentei, conform căreia trebuia să se restituie şi restul de teren de 280 mp ce au fost expropriaţi, este nefondată, întrucât instanţa nu se poate pronunţa decât în limita cadrului procesual, or, în speţă, nu s-a formulat un capăt de cerere în acest sens, ci s-a contestat doar dispoziţia nr. 759 din 6 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Olteniţa.
Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea G.E. împotriva deciziei civile nr. 670 din 12 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 13 iunie 2006, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5812/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 540/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
