ICCJ. Decizia nr. 6042/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 8343 din 8 iunie 2004 reclamantul C.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat, în temeiul art. 504-505 C. proc. pen., obligarea acestuia să-i plătească.
- 2.2826.296 lei, în valoare reactualizată, reprezentând cota din despăgubirile civile pe care le-a plătit în baza hotărârii de condamnare, plus dobânda de 6% pe an;
- 38.243 lei, în valoare reactualizată, reprezentând drepturi salariale neacordate ca urmare a condamnării, calculate până în anul 1984;
- 25.310.000 lei, în valoare reactualizată, reprezentând cheltuieli judiciare;
- 2.000.000 dolari SUA daune morale.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost reținut și arestat preventiv în perioada 7-15 decembrie 1979 și 17 martie-12 august 1980. Prin sentința penală nr. 1200/3 august 1982, definitivă, a fost condamnat, în baza art. 249 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea, la data de 2 decembrie 1979 a infracțiunii de neglijență în serviciu cu un prejudiciu de 8.905.182 lei, în paguba Combinatului petrochimic Midia, la 2 ani și 6 luni închisoare; în baza art. 24 și art. 25 din Legea nr. 5/1965 la 1 an închisoare; în baza art. 1 din Decretul prezidențial nr. 189/1981 au fost constatate grațiate pedepsele aplicate.
A mai menționat reclamantul că prin sentința penală nr. 586 din 6 martie 2003 a Judecătoriei Constanța, definitivă, a fost admisă cererea de revizuire, a fost anulată în parte sentința penală nr. 1200 din 3 august 1982 a Judecătoriei Constanța și s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen. iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 24-25 din Legea nr. 5/1965.
A mai precizat reclamantul că, urmare a reținerii și arestării preventive și a condamnării a suferit prejudicii materiale și morale.
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 279 din 25 februarie 2005 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.V. și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească: 135.813.483 lei plus 107.701.925 lei plus 43.280.857 lei daune materiale precum și la 25.000 dolari SUA în echivalent în lei la data plății, daune morale.
S-a reținut că prin sentința penală nr. 586 din 6 martie 2003 a Judecătoriei Constanța, definitivă, a fost admisă cererea de revizuire, a fost anulată în parte sentința penală nr. 1200 din 3 august 1982 a Judecătoriei Constanța, definitivă, și s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achitarea reclamantului C.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen. iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen. achitarea acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 24-25 din Legea nr. 5/1965.
S-a stabilit că reclamantul a suferit, ca urmare a hotărârii definitive de condamnare prejudicii materiale reprezentate de achitarea cotei părți din suma stabilită ca despăgubire civilă, reducerea veniturilor sale salariale, efectuarea de cheltuieli pe parcursul desfășurării procesului penal pentru plata onorariilor de avocat și a celor pentru expert.
S-a considerat că prin reținerea și arestarea preventivă în perioada 7- 15 decembrie 1979; 17 martie-12 august 1980 precum și prin condamnarea definitivă reclamantul a suferit prejudicii morale prin privarea de libertate, suferințele psihice și fizice îndurate în intervalul de timp scurs până la achitarea sa.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia civilă nr. 696 din 18 iunie 2005 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul C.V., Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței civile nr. 279 din 25 februarie 2005 a Tribunalului Constanța, secția civilă.
S-a arătat că temeiul răspunderii pentru repararea prejudiciului material și moral îl constituie dispozițiile art. 14 alin. (3) C. proc. pen. care fac trimitere la dispozițiile art. 998-999 C. civ. și consacră principiul general al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.
în speță, s-a arătat, a fost corect stabilit cuantumul daunelor morale la echivalentul în lei al sumei de 25.000 dolari SUA ținându-se seama de durata detenției nelegale, timpul îndelungat scurs până la pronunțarea hotărârii definitive de achitare.
în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 696 din 18 iunie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, a declarat recurs reclamantul C.V. și a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului daunelor morale pe care l-a considerat modic în raport cu suferințele fizice și psihice îndurate pe perioada celor cinci luni de detenție și repercusiunile ulterioare ale hotărârii de condamnare, marginalizarea socială a sa și a familiei sale.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publice, pentru Statul Român, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că: dispozițiile art. 504 C. proc. pen. permit numai repararea daunelor materiale care pot fi obiectiv determinate. Prejudiciile nepatrimoniale nu pot fi evaluate în bani, neavând o valoare economică.
Decizia curții de apel a fost recurată și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța care a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că: în raport de dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc. civ., echivalentul în lei al sumei de 25.000 dolari SUA acordată cu titlu de daune morale este prea mare în raport cu durata arestării preventive, 5 luni, durata procesului penal, față de complexitatea cauzei, nu a fost prea mare, termenul de soluționare a acesteia a fost rezonabil, după punerea în libertate reclamantul a fost angajat la aceeași unitate de la data de 27 august 1980 și până la data pensionării, 3 august 1998.
Recursurile declarate de reclamantul C.V., Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța sunt nefondate.
Instanțele de fond și de apel au reținut o corectă situație de fapt.
Prin sentința penală nr. 1200 din 3 august 1982 a Judecătoriei Constanța, definitivă, reclamantul C.V., maistru chimist tehnolog la Combinatul petrochimic Midia, a fost condamnat, în baza art. 249 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea la data de 2 decembrie 1979 a infracțiunii de neglijență în serviciu cu un prejudiciu de 8.905.182 lei la 2 ani și 6 luni închisoare; în baza art. 24 și art. 25 din Legea nr. 5/1965 a fost condamnat la 1 an închisoare; în baza art. 1 din Decretul prezidențial nr. 189/1981 pedepsele aplicate inculpatului au fost constatate integral.
Reclamantul C.V. a fost reținut și arestat preventiv în perioadele 7-15 decembrie 1979 și 17 martie-12 august 1980.
După punerea sa în libertate, începând cu 27 martie 1980 reclamantul a fost reîncadrat în muncă la Combinatul petrochimic Midia unde a desfășurat activitate până la data de 3 august 1998 când s-a pensionat.
Prin sentința penală nr. 586 din 6 martie 2003 a Judecătoriei Constanța, definitivă, a fost admisă cererea de revizuire, a fost anulată în parte sentința penală nr. 1200 din 3 august 1982 a Judecătoriei Constanța și s-a dispus achitarea reclamantului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. proc. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 24-25 din Legea nr. 5/1965.
Potrivit art. 504 C. proc. pen. persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Repararea pagubei reprezintă atât repararea daunelor materiale cât și a celor morale. Prin dispozițiile art. 998-999 C. civ. se prevede că "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin "neglijență sau imprudență".
Art. 998-999 C. civ. consacră, în materia răspunderii civile delictuale, principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită și culpabilă a unei persoane.
în speță au fost respectate și dispozițiile art. 505 C. proc. pen. potrivit cărora la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
în prezentul litigiu cuantumul daunelor morale a fost just determinat, instanțele de fond și de apel luând în considerare drept criterii de apreciere durata privării de libertate, suferințele fizice și psihice suportate de reclamant în perioada de detenție, consecințele în viața socială a acesteia a hotărârii de condamnare prin atingerea adusă onoarei, demnității acestuia.
Față de considerentele menționate, Curtea a respins recursurile ca fondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6291/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6102/2006. Civil → |
|---|
