ICCJ. Decizia nr. 6102/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 2913 din 31 mai 2002 emisă de Primarul municipiului Brăila s-a respins cererea formulată de petentul B.C. pentru restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, întrucât imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza ordonanței de adjudecare nr. 286 din 12 aprilie 1952 de la numiții L.M. și L.A., cărora autorii petentului le-a vândut imobilul anterior anului 1952.
Petentul a formulat contestație împotriva acestei dispoziții, solicitând desființarea acesteia și retrocedarea imobilului.
Prin sentința civilă nr. 355 din 25 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4576/2002 s-a respins ca nefondată contestația.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că proprietarii inițiali ai imobilului au fost autorii contestatorului, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380 din 13 februarie 1920; ulterior însă, prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 951 din 11 august 1948 aceștia au vândut imobilul cumpărătorilor L.M. și L.A., de la care a fost preluat de stat.
Contestatorul a declarat apel împotriva sentinței sus-menționate, susținând, în esență, că s-a făcut o greșită interpretare a probelor administrate și s-a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea.
Prin decizia civilă nr. 87/A din 22 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Galați apelul a fost respins ca nefondat, reținându-se că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului de la numiții L. și nu de la autorii contestatorului, astfel că acesta nu este îndreptățit la măsuri reparatorii.
împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul care a susținut că instanțele nu au reținut corect situația de fapt, că este succesorul proprietarilor imobilului în litigiu și că a depus înscrisuri în susținerea afirmațiilor sale.
Prin decizia nr. 2138 din 17 martie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, s-a admis recursul, s-a modificat decizia civilă nr. 87/2002 a Curții de Apel Galați în sensul că s-a admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 355/2002 a Tribunalului Brăila, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
în considerentele acestei decizii s-a reținut că în cauză nu s-a făcut o interpretare unitară a probelor administrate, instanța nepronunțându-se în legătură cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant pentru dovedirea legitimării sale procesuale, respectiv actul de vânzare-cumpărare nr. 313 din 13 februarie 1920, declarațiile de impunere, adresa nr. C 1307/1996 a Arhivelor Naționale ș.a.
Rejudecând cauza după casare Tribunalul Brăila a pronunțat sentința civilă nr. 479 din 25 august 2004 prin care a admis contestația, a anulat dispoziția emisă de Primarul municipiului Brăila și a constatat că petentul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din actele depuse la dosar de către contestator rezultă gradul de rudenie dintre acesta și fostul proprietar.
împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul care a susținut că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și că sentința este confuză și nu poate fi pusă în aplicare.
Prin decizia civilă nr. 1488/A din 30 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a respins ca nefondat apelul.
în motivarea deciziei s-a reținut că susținerile apelantei nu sunt întemeiate întrucât din declarațiile individuale pentru impunerea veniturilor proprietăților date la recensământul clădirilor efectuat în anul 1950 proprietar al imobilului în discuție era A.B., aceeași împrejurare rezultând și din cererea înregistrată sub nr. 3271 din 24 februarie 1951 formulată de soții B.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs intimatul Primarul municipiului Brăila care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că hotărârile pronunțate în cauză au fost date cu aplicarea greșită a legii și sunt lipsite de temei legal, întrucât au reținut o situație juridică a imobilului contrară realității. Astfel, imobilul în litigiu nu a intrat niciodată în proprietatea statului, autorii contestatorului au transmis proprietatea bunului familiei L., pe numele căreia există acte de proprietate și de impunere, iar recurenta nu poate fi obligată să acorde măsuri reparatorii pentru un imobil care este proprietatea particulară a familiei L.
Recursul este fondat.
Scopul și rațiunea Legii nr. 10/2001 este acela de a se acorda măsuri reparatorii foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință.
Legitimarea procesuală activă în litigiile generate de aplicarea Legii nr. 10/2001 au persoanele îndreptățite, enumerate limitativ prin dispozițiile art. 3 și art. 4 din acest act normativ.
Aplicând aceste prevederi legale în speță, rezultă că este persoană îndreptățită moștenitorul persoanei fizice, proprietară a imobilului la data preluării abuzive de către stat.
Aceste condiții însă nu sunt îndeplinite în cauză.
Din probele administrate a rezultat că într-adevăr bunicii paterni ai contestatorului A. și S.B. au dobândit proprietatea imobilului în discuție, în baza actului vânzare-cumpărare transcris sub nr. 313 din 13 februarie 1920.
Ulterior, după decesul lui S.B., moștenitorii acestuia împreună cu A.B. înstrăinează imobilul, prin două acte succesive de vânzare-cumpărare, numiților M. și A.L. Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare transcris la grefa Tribunalul Brăila sub nr. 4206 din 20 august 1947 numiții A.B., D.B. și P.B. au vândut soților M. și A.L. 7/8 din imobilul în litigiu. Prin actul transcris la aceeași grefă sub nr. 951 din 11 august 1948 încheiat între N.P., în calitate de vânzător și aceeași cumpărători, se transmite acestora din urmă și restul de 1/8 din imobil.
Este adevărat că prin ordonanța de adjudecare din 14 aprilie 1952 a Tribunalului Brăila imobilul în cauză a trecut în proprietatea Ministerului de Finanțe, pentru acoperirea sumei de 80.000 lei, datorată de debitoarea A.S.B. însă, prin sentința civilă nr. 758 din 22 august 1953 pronunțată de același tribunal se admite contestația formulată de soții M.L. și A.L., se anulează ordonanța de adjudecare și se dispune ca formalitățile de scoatere a imobilului la vânzare să fie făcute pe numele contestatorilor, L.M. și A. "care sunt proprietarii menționatului imobil și al căror drept de proprietate a fost transcris cu mult înainte de a se cere de către Secțiunea Financiară oraș Brăila, scoaterea la vânzare, prin licitație publică, a acestui imobil, pentru debite restante".
Toate aceste probe, cu valoare de acte juridice translative de proprietate, în sensul prevederilor art. 22.1 lit. a) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003, converg spre concluzia că la data preluării abuzive a imobilului în litigiu, proprietari ai acestuia erau soții L. și nu autorii contestatorului.
Aceeași împrejurare a fost reținută și prin hotărârile pronunțate în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7600/1996 al Judecătoriei Brăila, în care B.C. solicita restituirea imobilului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 (f. 32 fond).
Față de toate considerentele expuse, înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, instanțele reținând în mod eronat, prin interpretarea și aplicarea greșită a legii, că intimatul-contestator este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001. Acesta nu poate avea o asemenea calitate întrucât autorii săi nu mai erau proprietarii imobilului la data preluării abuzive, condiția esențială cerută de lege pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute prin legea specială.
Așa fiind, a fost admis recursul, s-a casat atât decizia pronunțată în apel cât și sentința, iar pe fond s-a respins ca neîntemeiată contestația introdusă de contestator împotriva dispoziției emisă de recurentul-intimat, conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6042/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6021/2006. Civil → |
|---|
