ICCJ. Decizia nr. 7333/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7333
Dosar nr. 5140/1/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 809 din 7 februarie 2005 pe rolul Tribunalului Vâlcea, contestatoarea I.F. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea, anularea dispoziţiei nr. 618 din 12 ianuarie 2005 prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului (teren în suprafaţă de 442 mp) şi pe fond, admiterea contestaţiei cu obligarea pârâtei la retrocedarea bunului.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că terenul, situat în str. H. a constituit obiectul unei donaţii făcute în anul 1965 în favoarea statului şi că prin hotărâre irevocabilă (Decizia nr. 61 din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Vâlcea) s-a constatat nulitatea contractului de donaţie.
Drept urmare, statul nu are titlu valabil pentru teren, iar acesta fiind liber şi neafectat de vreo construcţie, poate fi restituit în natură.
Prin sentinţa nr. 681 din 31 octombrie 2005, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat intimatul să restituie terenul în suprafaţă de 442 mp, identificat conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Pentru pronunţarea soluţiei, prima instanţă a reţinut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea contractului de donaţie, încheiat prin constrângere. În calitate de unic moştenitor al autorului său, reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat de asemenea, reţinându-se concluziile raportului de expertiză, că terenul este liber de construcţii, astfel încât este nejustificată soluţia de respingere a notificării, cu motivarea că terenul ar fi afectat de ansamblul de locuinţe din zonă, respectiv blocul R bis de pe str. H.
Împotriva sentinţei a declarat apel Primăria Râmnicu-Vâlcea, care a susţinut că în mod greşit a fost admisă contestaţia, având în vedere că terenul este afectat de utilităţi publice respectiv, parcare betonată, spaţiu verde şi este înregistrat în inventarul donatorului public ca parcare betonată. În aceste condiţii, persoana îndreptăţită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul teren.
Apelul a fost admis prin Decizia civilă nr. 26/A din 16 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti şi schimbată sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei formulate.
În considerentele deciziei s-a reţinut că terenul ce a constituit obiectul notificării, deşi face parte din categoria imobilelor preluate abuziv, nu poate fi restituit în natură deoarece potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, o asemenea restituire poate opera pentru terenul liber şi pentru construcţiile nedemolate, dar numai cu respectarea documentaţiilor de urbanism legal aprobate.
Or, în speţa dedusă judecăţii, trecerea în proprietatea statului a terenului a avut loc în vederea construirii de blocuri, documentaţia de urbanism a fost legal aprobată, edificându-se blocuri în imediata vecinătate a terenului proprietatea intimatei, acesta constituind teren aferent parcării publice betonate, spaţiu verde şi cale de acces către blocuri.
Deşi în urma republicării Legii nr. 10/2001, sintagma referitoare la „respectarea documentaţiilor de urbanism" a fost eliminată, aceasta nu poate conduce la altă soluţie, deoarece contestaţia a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, aşa încât sunt aplicabile în cauză dispoziţiile iniţiale ale Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, apelantul s-a conformat prevederilor din HG nr. 498/2003, a identificat terenul, stabilind că, dată fiind situaţia sa actuală, nu este restituibil în natură, fiind afectat de utilităţi publice.
Imposibilitatea restituirii în natură s-a apreciat că este dată şi de faptul că terenul constituie domeniu public, fiind înregistrat ca atare în inventarul domeniului public al municipiului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Soluţia este nelegală întrucât argumentele folosite de instanţă în respingerea contestaţiei, referitoare la respectarea documentaţiilor de urbanism legal aprobate, depăşesc criticile formulate prin motivele de apel care au vizat afectaţiunea pe care o avea imobilul la data revendicării şi care nu ar fi permis restituirea bunului;
- Hotărârea este nelegală şi prin modalitatea în care a făcut aplicarea unui text de lege care nu mai apare în forma modificată a Legii nr. 10/2001[respectiv art. 10 alin. (1), care nu mai face referire la respectarea documentaţiilor de urbanism].
Interpretarea instanţei este greşită prin prisma dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 10/2001, text care statuează că „la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare".
Dispoziţiile modificate ale legii erau cele care deveneau incidente şi în raport de art. 51 alin. (1) din actul normativ menţionat, potrivit căruia „prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată".
- În speţă trebuia făcută aplicarea textelor de lege care reglementează restituirea în natură a terenului liber, faptul că în „imediata vecinătate" a acestuia s-au edificat blocuri sau că este „aferent" unei parcări publice, nefiind de natură să conducă la stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent.
- Simpla depunere de către apelanţi a HG nr. 1362/2002, care inventariază domeniul public al municipiului nu poate fi reţinută prin ea însăşi ca dovadă şi oricum, inventarierea domeniului public al localităţii nu poate ţine loc de act de proprietate pentru aceasta.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât, deşi terenul face parte din categoria imobilelor preluate abuziv, nu poate fi restituit în natură având în vedere afectaţiunea pe care o avea imobilul la data notificării, precum şi necesitatea respectării documentaţiilor legale de urbanism.
Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
- Stabilind imposibilitatea restituirii în natură a terenului, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma nemodificată prin Legea nr. 247/2005, apreciind că aceste prevederi (referitoare la necesitatea respectării documentaţiilor de urbanism legal aprobate) ar fi incidente, ca norme în vigoare la data formulării contestaţiei.
O asemenea interpretare este eronată întrucât textul menţionat fusese modificat încă din faza judecăţii în primă instanţă (prin Legea nr. 247/2005 care intrase în vigoare la 24 iulie 2005).
Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (republicată), „prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată".
Aceasta înseamnă că, fiind un litigiu în desfăşurare (o situaţie în curs-factum pendens), noile dispoziţii devin incidente. Este aşadar, lipsită de relevanţă împrejurarea că la data formulării contestaţiei, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 avea forma reţinută de instanţa de apel întrucât, nefiind vorba de o situaţie definitiv stabilită nu se punea problema regulii tempus regit actum, adică a normei de drept aplicabile raportat la acel moment, ci problema aplicării legii noi la situaţia în curs.
- În ce priveşte afectaţiunea imobilului a cărui restituire s-a cerut, aprecierea instanţei în sensul că ea ar fi de natură publică (şi drept urmare, măsurile reparatorii trebuie stabilite prin echivalent) este de asemenea eronată.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (republicată), în cazul terenurilor afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.Or, situaţia de fapt reţinută de instanţele fondului pe aspectul afectaţiunii imobilului, nu face aplicabilă dispoziţia menţionată pentru a exclude bunul de la restituirea în natură.
Astfel, faptul că în aproprierea terenului ce a aparţinut autoarei reclamantei s-au construit blocuri sau că terenul este „aferent" unei parcări betonate, nu grefează imobilul de servituţi legale sau de amenajări de utilitate publică.
Împrejurarea că parte din spaţiu ar fi folosită pentru parcare auto de către persoane care locuiesc în blocuri învecinate nu poate conduce decât la concluzia că terenul foloseşte tot unor interese individuale, particulare, dar altele decât cele ale titularului dreptului de proprietate.
- Este întemeiată de asemenea, critica recurentului referitoare la consecinţele legale pe care instanţa de apel le-a tras, în mod greşit, din existenţa unui inventar al bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Râmnicu-Vâlcea (în care este inclus şi imobilul în litigiu), precum şi a unei HG (nr. 1362/2002) pe acelaşi aspect.
Simpla apartenenţă a bunului la domeniul public nu este suficientă prin ea însăşi, pentru a duce la respingerea solicitării de restituire.
Pentru ca bunul să aparţină într-adevăr, domeniului public, este necesar ca el să fi intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat (art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia).
În speţă însă, bunul nu a intrat în patrimoniul statului cu titlu, în sensul dispoziţiilor legale menţionate. Dimpotrivă, preluarea a fost abuzivă, aspect stabilit în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească ce a constatat nulitatea contractului de donaţie întocmit în favoarea statului.
Rezultă că şi acest considerent al instanţei, reţinut ca un impediment pentru restituirea în natură a bunului este eronat, nejustificând soluţia de respingere a contestaţiei.
În consecinţă, criticile de nelegalitate formulate de recurent urmează a fi apreciate ca întemeiate, astfel încât în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, casată Decizia atacată şi rejudecând apelul, acesta va fi respins ca nefondat.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. intimaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către recurentă, în cuantum de 750 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta I.F. împotriva deciziei civile nr. 26/A din 16 septembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea şi Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 781 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Vâlcea.
Obligă intimaţii Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea şi Municipiul Râmnicu-Vâlcea la plata sumei de 750 RON cheltuieli de judecată, către recurenta I.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7228/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 712/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
