ICCJ. Decizia nr. 7230/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7230
Dosar nr. 6847/1/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la data de 31 mai 2002 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul F.A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 4257/2002 emisă de pârâta SC T.G.I.E. SA Oradea şi a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea acestei decizii şi obligarea pârâtei să se pronunţe cu privire la acordarea de acţiuni, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 59101 Oradea.
Prin întâmpinare, pârâta SC T.G.I.E. SRL Oradea a formulat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 785/c/2003, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia emisă de pârâtă şi a obligat-o să emită o nouă decizie cu ofertă de restituire prin echivalent.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 4257/2002, pârâta a respins notificarea reclamantului motivat de faptul că imobilele revendicate sunt intabulate în favoarea sa în C.F., că nu s-a făcut dovada condiţiilor în care s-a lichidat patrimoniul SC A. & S. SA, astfel, reclamantul neavând calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
Prin notificare s-a solicitat de către reclamant în nume propriu şi în calitate de proprietar, acţionar al SC A. & S. SA restituirea în natură a întregului imobil alcătuit din terenuri, înscris în C.F. 5910 Oradea, sau acordarea de despăgubiri.
Din actele de stare civilă a rezultat că reclamantul F.A. este fiul lui F.E. şi S.P.
Din certificatul nr. 814/1947 eliberat de Tribunalul Bihor, a reieşit că la data de 10 noiembrie 1946, F.A. deţinea un număr de 67 de acţiuni iar S.G. 33 de acţiuni, reprezentând întregul capital al SC A.S., societate anonimă în lichidare.
Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale active s-a apreciat ca nefondată, iar reclamantul în calitate de acţionar, ca fiind îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 pentru cota sa din imobilul aflat în litigiu.
Cu privire la imobilele revendicate, doar imobilele cu nr. top. 12, grădină în suprafaţă de 546 mp şi nr.top. 13/22, grădină în suprafaţă de 579 mp au fost trecute din proprietatea SC A.S. în proprietatea Statului Român. La această societate reclamantul a fost acţionar, deţinând 67 % din capitalul social fiind astfel îndreptăţit la despăgubiri sub formă de acţiuni.
Prin Decizia nr. 40 din 1 martie 2006, Curtea de Apel Oradea a respins apelurile declarate de ambele părţi împotriva hotărârii instanţei de fond.
Referitor la apelul declarat de către pârâta SC T.G.E.I. SRL, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 1216/2001 a Primarului municipiului Oradea (fila 34, dosar fond), care are valoarea unei probe prin dispoziţiile pe care le conţine precum şi prin argumentul prin care s-a ajuns la stabilirea acestei calităţi.
S-a mai arătat că nu s-a putut reţine că societatea s-a aflat începând cu anul 1948 în lichidare şi că nu se poate şti dacă la momentul naţionalizării imobilele se mai aflau sau nu în patrimoniul societăţii, în raport de înscrierea în C.F. şi de dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.
Potrivit acestui articol, se prezumă că dreptul există în folosul persoanei al cărei drept este intabulat, însă pârâta nu a răsturnat această prezumţie.
Solicitarea apelantei de a se depune anexa la decretul de naţionalizare s-a apreciat ca nefondată, câtă vreme în C.F. 6485 Oradea, în mod expres sub nr. B. 21 apare menţiunea că imobilele au fost preluate de Statul Român în baza unui proces- verbal de predare-preluare, iar în C.F. 14542 Oradea s-a făcut menţiunea că titlul a fost acela de la naţionalizare.
Prin recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de apel, pârâta SC T.G.I.E. SRL Oradea a invocat motivele de recurs prevăzute în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, acesta nedovedind că la data preluării a avut calitatea de asociat şi că prin înlăturarea nemotivată a fiecărui punct din apel, Decizia recurată este practic nemotivată şi deci lovită de nulitate.
S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a lămurit aspectul legat de faptul că la data naţionalizării societatea se afla sau nu în procedura de lichidare precum şi dacă în anul 1950 mai exista, ca realitate juridică la data naţionalizării.
În final, s-a mai susţinut că respingerea ca nefondată a cererii sale, de a se depune anexa la decretul de naţionalizare a fost nelegală, pentru că acesta era modul în care se putea verifica dacă SC A. & S. SA, figurează sau nu pe listele decretului de naţionalizare.
Prin cererea depusă la data de 10 octombrie 2006, recurenta a invocat un motiv de ordine publică, referitor la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că bunurile pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 au fost înstrăinate, astfel că la data pronunţării sentinţei de fond, nu mai era proprietatea acestora.
Cu privire la motivul de recurs de ordine publică, acesta urmează a fii respins ca nefondat, recurenta-pârâtă având calitatea de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Calitatea procesuală pasivă a recurentei rezulta chiar din obiectul acestei cauze, care este de contestaţie împotriva unei decizii, emise de recurenta-pârâtă.
Separat de acestea, odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit art. 21 alin. (5), înstrăinarea bunurilor notificate potrivit prevederilor acestei legi, este sancţionată cu nulitatea absolută, dacă această înstrăinare intervine până la soluţionarea judiciară a cauzei generate prin lege.
S-au depus copii ale contractului de vânzare-cumpărare, ale extrasului de C.F. şi al istoricului societăţii recurente în perioada 1991-2007 de la ORC Bihor, însă, din perspectiva calităţii procesuale pasive, recurenta este unitate deţinătoare. Prin voinţa legii, vânzarea intervenită în timpul procesului fiind lipsită de efecte juridice.
Cu privire la motivele de recurs, în limitele în care au fost formulate acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul are calitate procesuală activă, calitate care a fost probată prin actele depuse la dosarul cauzei.
Astfel în mod corect instanţa de apel a reţinut că această excepţie nu este fondată, calitatea acestuia de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 rezultând din certificatul nr. 814/1947 eliberat de Tribunalul Bihor, din Dispoziţia nr. 1216/2001 a Primarului municipiului Oradea, precum şi din actele de stare civilă depuse de reclamant.
În confirmarea acestei calităţi a fost depus şi certificatul cu nr. 2720/1948, eliberat de Tribunalul Bihor, secţia a II-a, prin care se certifică că F.A. a fost prezent la Adunarea Generală Extraordinară din 10 februarie 1946 deţinând 67 de acţiuni la societatea A.S., societate anonimă în lichidare.
Se mai confirmă prin acest certificat că până la data de 9 aprilie 1948, data emiterii certificatului, societatea nu a mai depus acte referitoare la o altă adunare generală.
Critica referitoare la faptul dacă bunurile revendicate mai erau sau nu în patrimoniul societăţii naţionalizate aflată în lichidare începând cu anul 1948, nu este fondată, şi faţă de aceasta instanţa de apel în mod legal a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 potrivit căruia se prezuma că dreptul există în folosul persoanei care 1-a intabulat.
Nu se poate reţine nici critica recurentei referitoare la nelămurirea titlului de preluare a imobilului de către stat, precum şi cea finală, legată de nedepunerea anexei la decretul de naţionalizare.
Faţă de acestea, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel, că în C.F. 6485 Oradea, sub nr. B 21 apare menţiunea că imobilele au fost preluate de Statul Român în baza unui proces-verbal de predare primire iar în C.F. 14542 Oradea s-a făcut menţiunea că titlul a fost acela de naţionalizare iar pentru parcela cu nr.top. 13/22 care a suportat mai multe dezmembrări, apare menţiunea înscrierii în foaia de avere C.F. 59101 Oradea.
Rezultă astfel că instanţa de apel, a aplicat în mod corect dispoziţiile legale în cauză, că a analizat fiecare critică formulată de pârâtă, motivând punctual de ce acestea nu pot fi reţinute ca fondate.
În aceste condiţii, în cauză nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat, hotărârea atacată necuprinzând motive contradictorii ori străine pricinii, considerentele ei reflectând situaţia de fapt şi de drept existentă.
În raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.. recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.G.E.I SRL Oradea împotriva deciziei nr. 40/A din 1 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7277/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7263/2013. Civil → |
|---|
