ICCJ. Decizia nr. 7224/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7224
Dosar nr. 3869/44/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 1731/C/2004, reclamanta R.L. a chemat în judecată Primăria municipiului Galaţi, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului din Galaţi.
S-a arătat în motivarea cererii, că imobilul a fost proprietatea autorilor reclamanţilor, M.R. şi C.R., de la care a fost preluat în baza ofertei de donaţie şi a deciziei nr. 328 din 22 decembrie 1978 emise în temeiul acesteia; legalitatea ofertei de donaţie a făcut obiectul unei judecăţi separate, stabilindu-se în mod irevocabil că bunul a fost transmis valabil în patrimoniul statului.
Reclamanta a transmis notificarea conform Legii nr. 10/2001 şi, întrucât nu a fost soluţionată, a acţionat în justiţie Consiliul local Galaţi, iar prin sentinţa civilă nr. 576/F/2003, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea şi a obligat Consiliul local Galaţi să comunice decizie motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului.
Faţă de neconformarea Consiliului local acestei hotărâri, a fost promovată prezenta acţiune.
Ulterior, cererea a fost completată, solicitându-se şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21091 şi nr. 21093 din 11 februarie 1997, încheiate de Z.D. şi Z.G., cu privire la imobilul în litigiu.
La rândul lor, pârâţii Z. au invocat excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare şi au formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei municipiului Galaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 759 din 12 iunie 2006, tribunalul a admis acţiunea în parte, a dispus restituirea în natură a imobilului din str. T. nr. 64, respingând cererea faţă de pârâţii Z., precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de aceştia faţă de Primăria municipiului Galaţi (apreciată ca rămasă fără obiect).
Pentru pronunţarea soluţiei, tribunalul a apreciat că imobilul fiind deţinut fără titlu, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, el trebuie să fie restituit în natură.
Solicitarea de constatare a nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare a fost apreciată ca fiind formulată tardiv, peste prima zi de înfăţişare reglementată de art. 132 C. proc. civ., astfel încât ea nu mai poate face obiect de analiză pentru instanţă.
Ca o consecinţă a respingerii cererii îndreptate împotriva pârâţilor Z., a fost respinsă, ca fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de aceştia.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta şi pârâta Primăria municipiului Galaţi.
Criticile reclamantei au susţinut greşita respingere a cererii privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât fiind vorba de invocare unei cauze de nulitate absolută, nu se poate pune problema termenului înăuntrul căruia a fost formulată acţiunea în nulitate.
Primăria municipiului Galaţi a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus restituirea în natură a imobilului; că, deşi nu contestă calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei şi nici dreptul acesteia de a obţine măsuri reparatorii, restituirea bunului în natură nu poate fi făcută, atâta vreme cât nu au fost anulate cele două contracte de vânzare-cumpărare.
Pârâţii Z.D. şi Z.G. au formulat cerere de aderare la apelul reclamantei, susţinând că hotărârea tribunalului este lovită de nulitate întrucât nesocoteşte normele de competenţă materială. A fost criticată soluţia şi pentru încălcarea dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, în raport de care trebuia să se constate prescris dreptul la acţiunea în nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Prin Decizia nr. 17/A din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul constatării nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21091/134/1997 încheiat de Primăria municipiului Galaţi cu Z.G. şi nr. 21093/135/1997 încheiat cu pârâtul Z.D.
Au fost respinse, ca nefondate, cererea de aderare la apel formulată de pârâţii Z. şi apelul declarat de Primăria municipiului Galaţi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi înlăturate dispoziţiile contrare.
Pentru pronunţarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că în mod greşit prima instanţă a fondului a respins cererea în constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare, faţă de împrejurarea că la momentul înstrăinării, Primăria a acţionat cu rea-credinţă, întrucât exista înregistrată cererea reclamantei de restituire în natură a bunului.
Susţinerea că cererea în nulitate ar fi fost formulată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. a fost apreciată neîntemeiată, întrucât fiind acordat termen pentru lipsă de apărare, prima zi de înfăţişare nu a coincis cu primul termen de judecată.
Pe aspectul invocatei necompetenţe materiale a tribunalului în soluţionarea cererii vizând nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că tribunalul a fost legal învestit, faţă de caracterul accesoriu al cererii şi de prorogarea de competenţă care operează.
În ce priveşte excepţia de prescripţie extinctivă, constituită ca motiv de apel, s-a apreciat că, deşi reclamanta a formulat cerere în instanţă la 13 ianuarie 2005, cu mult peste termenul limită reglementat de art. 46 din Legea nr. 10/2001, aceasta nu poate fi sancţionată, deoarece situaţia a fost generată chiar de către Primăria Galaţi (care a dat dovadă de pasivitate, întrucât nu a soluţionat în termen notificarea şi nu a comunicat reclamantei relaţii cu privire la situaţia imobilului.
Or, o asemenea atitudine din partea Primăriei nu poate salva actele de vânzare-cumpărare de la nulitate.
Referitor la pârâţii Z., titulari ai contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a pronunţat, instanţa de apel a constatat că, deşi aceştia au formulat la fond o cerere de chemare în garanţie, criticile lor în apel s-au limitat la necompetenţa instanţei şi la prescripţia extinctivă, astfel încât în absenţa investirii, nu a putut fi cercetat fondul chemării în garanţie.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâţii Z. şi de către Primăria municipiului Galaţi.
1) Prin criticile formulate, pârâţii Z. au susţinut caracterul nelegal al soluţiei date asupra cererii de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care termenul înăuntrul căruia se putea pune în discuţie valabilitatea contractelor era depăşit, iar instanţa nu a pretins depunerea de dovezi din care să rezulte imposibilitatea formulării acţiunii până la 14 februarie 2002.
Or, faţă de întreaga activitate pe care reclamanta a desfăşurat-o în raport de autoritatea locală şi toate acţiunile în justiţie anterioare de acesteia, conduc la concluzia că a cunoscut adevărata situaţie juridică a imobilului.
Cum judecata cauzei în primul ciclu procesual s-a făcut doar pe baza unor excepţii, recurenţii-pârâţi nu au avut posibilitatea să administreze probe şi să demonstreze buna lor credinţă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
2) Primăria municipiului Galaţi a criticat Decizia, arătând că prin soluţia adoptată a fost interpretat greşit actul dedus judecăţii şi schimbată natura şi înţelesul vădit, neîndoielnic, în condiţiile în care a asimilat cererea reclamantei unei acţiuni în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., deşi temeiul acesteia era reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Or, învestită cu o contestaţie formulată în baza Legii nr. 10/2001, instanţa nu ar fi putut decât, constatând calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, să oblige instituţia recurentă la emiterea unei dispoziţii motivate în acest sens.
- Instanţa a nesocotit dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care instituie un termen înăuntrul căruia putea fi solicitată desfiinţarea actelor juridice de înstrăinare, indiferent de cauza de nulitate invocată, termen care în speţă fusese depăşit.
Respectarea termenelor imperative dă expresie ordinii de drept, iar în condiţiile în care nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii, titularul unui drept este prezumat a fi avut cunoştinţă de reglementările care prevăd că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen.
Ca atare, trebuia constatat că dreptul la acţiune al reclamantei privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare s-a prescris, iar aceasta nu mai are posibilitatea formulării unei asemenea acţiuni.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, susţinând, în esenţă, caracterul legal al deciziei atacate, faţă de împrejurarea că înstrăinarea imobilului a avut loc la o dată la care fusese formulată cerere de acordare despăgubiri, conform Legii nr. 112/1995.
Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
- Constatând nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că în speţă a avut loc o legală investire a instanţei cu analiza valabilităţii acestor acte juridice.
Aceasta, în condiţiile în care legea specială, nr. 10/2001, instituie în privinţa actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, un termen special de prescripţie, indiferent de cauza de nulitate invocată [art. 45 alin. (5), forma republicată].
Termenul astfel reglementat, derogatoriu de la dreptul comun, s-a împlinit (în condiţiile a două prorogări succesive, prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001), la 14 august 2001.
Or, raportat la această dată, sesizarea instanţei la 12 mai 2005, este făcută cu depăşirea termenului de prescripţie extinctivă şi cu încălcarea normei legale.
Trecând, faţă de această situaţie, la judecata cauzei pe fond, instanţa de apel a apreciat că depăşirea termenului este justificată prin atitudinea culpabilă, de pasivitate, a Primăriei, cea care nu a răspuns notificării transmise de reclamantă în anul 2002, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Depăşirea termenului de prescripţie extinctivă nu mai face însă posibilă cercetarea fondului cauzei, decât în măsura în care titularul dreptului supus acestei sancţiuni formulează cerere de repunere în termen înăuntrul unui termen de o lună de la încetarea cauzei care justifică depăşirea prescripţiei [art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958].
O astfel de solicitare nu a fost formulată de reclamantă şi chiar, interpretând că motivele de fapt ale acţiunii acesteia permiteau şi o asemenea calificare, în continuare trebuia făcută dovada existenţei cauzelor temeinic justificate, care să fi permis depăşirea termenului [art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958].
Faţă de împrejurarea că prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic este legată de data cunoaşterii viciului care afectează actul, respectiv, de data încheierii actului atacat (art. 9 Decretul nr. 167/1958), elementul pe care îl introduce instanţa de apel (şi anume, pasivitatea primăriei în soluţionarea notificării), pentru a aprecia că cererea a fost formulată în termen, este lipsit de pertinenţă.
Conform motivelor de recurs formulate de pârâţi, reclamanta nu a fost în imposibilitate de a respecta termenul de prescripţie extinctivă impus de legea specială, având în vedere demersurile desfăşurate de aceasta anterior în legătură cu recuperarea proprietăţii imobilului şi care i-au dat posibilitatea cunoaşterii situaţiei juridice reale a bunului.
Susţinerea este corectă, având în vedere că cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat, au fost prezentate încă din anul 1999 şi depuse în dosarul având ca obiect nulitatea ofertei de donaţie în acţiunea promovată de reclamantă (filele 24, 25, dosar nr. 455/1999 al Tribunalului Galaţi).
Cunoscând aşadar, despre faptul că apartamentele au fost înstrăinate, reclamanta nu poate invoca drept impediment la respectarea termenului prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, faptul că nu-i fusese rezolvată notificarea.
Dimpotrivă, o rezolvare favorabilă a notificării în sensul restituirii în natură a bunului, presupunea în prealabil desfiinţarea actului şi suspendarea procedurii administrative art. 46 alin. (2) din Legea nr.10/2001, republicată.
În consecinţă, urmează să se constate că, soluţionând cererea în nulitatea actelor de înstrăinare, instanţa de apel a nesocotit norma imperativă [art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001], referitoare la termenul de prescripţie extinctivă înăuntrul căruia putea fi invocată neregularitatea actului, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Fiind vorba aşadar, de un imobil care a făcut obiectul înstrăinării, iar valabilitatea acestei înstrăinări nemaiputând fi contestată, bunul nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii în această situaţie urmând a fi stabilite doar prin echivalent [art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001].
De asemenea, întrucât reclamanta este beneficiara unei hotărâri de despăgubiri conform Legii nr .112/1995, în măsura în care aceasta a fost executată, la acordarea măsurilor reparatorii vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (privitoare la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei şi valoarea corespunzătoare a imobilului).
Pentru considerentele arătate, recursurile declarate în cauză vor fi admise în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificată Decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de Primăria municipiului Galaţi şi a cererii de aderare la apel formulată de pârâţi. În consecinţă, va fi schimbată, în parte, sentinţa apelată, prin aceea că va fi respins, ca prescris, capătul de cerere privitor la constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare şi va fi înlăturată dispoziţia privind restituirea în natură a imobilului, constatându-se dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent. Totodată, va fi respins ca nefondat apelul reclamantei (prin intermediul căruia au fost formulate critici privind respingerea acţiunii în nulitatea contractelor).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Z.D., Z.D.L., Z.E. şi Primăria municipiului Galaţi împotriva deciziei nr. 17/A din 18 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată.
Admite apelul declarat de Primăria municipiului Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 759 din 12 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi, precum şi cererea de aderare la apel formulată de pârâţii Z. împotriva aceleiaşi decizii.
Schimbă în parte sentinţa.
Respinge ca prescris capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21091 din 11 februarie 1997 şi nr. 21093 din 11 februarie 1997 încheiate între pârâţi cu privire la imobilul situat în Galaţi, str. T. nr. 64 (fost nr. 54).
Înlătură dispoziţia privind restituirea în natură a imobilului şi constată dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent.
Respinge apelul declarat de reclamantă.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7273/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7172/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
