ICCJ. Decizia nr. 7265/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7265
Dosar nr. 1619/121/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1619/121/2006, reclamanta A.C.A. a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului Galaţi repunerea în termenul de depunere a notificării potrivit Legii 10/2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este unica moştenitoare a defuncţilor H. şi E.S., C.R. şi O.S., foşti proprietari ai imobilelor situate în Galaţi.
Aceasta a arătat că este cetăţean german, cu domiciliul în Germania şi cu ocazia unei vizite în România a aflat că este în vigoare Legea 10/2001.
Analizând conţinutul acesteia, a constatat că îi este aplicabil art. 1 dar, având domiciliul în Germania, nu a avut cunoştinţă de termenul prevăzut de lege pentru formularea notificării.
Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 103 C. proc. civ. şi a susţinut că în perioada derulării procedurii reglementate de Legea 10/2001 a fost în incapacitate de a se deplasa pe teritoriul României.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 2068 din 27 noiembrie 2006, a respins cererea reclamantei ca nefondată.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii 10/2001 pentru a solicita măsuri reparatorii pentru imobilele ce au aparţinut autorilor săi şi în legătură cu care susţine că au fost preluate în mod abuziv de stat.
Instanţa a mai reţinut că nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent şi, chiar dacă Legea nr. 247/2005 a adus unele modificări Legii 10/2001, acestea nu se referă şi la termenul de depunere a notificărilor, iar în cauză nu îşi are aplicabilitatea art. 103 C. proc. civ.
Reclamanta, prin mandatar a declarat apel împotriva sentinţei.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 73/A din 13 martie 2007 a respins apelul ca nefondat, reţinând că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa sa, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., împrejurare care să o fi pus în imposibilitatea obiectivă de a formula notificarea în termen şi de natură să justifice repunerea în termen.
Reclamanta, prin mandatar a declarat recurs împotriva deciziei de mai sus, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ. şi art. 1 din protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană.
Aceasta a criticat hotărârea instanţei de apel, în esenţă, pentru că nu a făcut aplicarea art. 103 C. proc. civ., deoarece consideră că a dovedit cu acte medicale împrejurarea mai presus de voinţa sa care a împiedicat-o să formuleze notificarea în termenul prevăzut de lege.
Reclamanta a solicitat casarea ambelor hotărâri pronunţate, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului şi a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Critica recurentei privind faptul că prima instanţă nu ar fi intrat în cercetarea fondului este neîntemeiată.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect, ca şi prima instanţă, că reclamanta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de lege, iar prevederile art. 103 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă întrucât decăderea, în sensul avut în vedere de legiuitor în textul invocat, este o sancţiune care determină stingerea unui drept procedural ce nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, cum ar fi neexercitarea unei căi de atac sau neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal, în timp ce în dreptul substanţial, conceptul de decădere evocă intervalul înlăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat să îl exercite într-un anumit mod sub sancţiunea stingerii.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că susţinerile reclamantei în sensul că, având domiciliul în străinătate şi fiind bolnavă, nu a putut lua cunoştinţă de existenţa Legii 10/2001 şi din acest motiv nu a putut formula notificarea în termen, nu pot fi considerate ca împrejurări mai presus de voinţa acesteia, care, potrivit art. 103 C. proc. civ., să justifice repunerea reclamantei în termenul de formulare a notificării.
O persoană nu poate invoca necunoaşterea legii pentru a justifica neexercitarea unui drept în termenul expres prevăzut de un act normativ, chiar dacă acest lucru se datorează faptului că acea persoană nu îşi are domiciliul pe teritoriul statului în care este în vigoare acea lege.
De altfel, nici starea de boală invocată de reclamantă nu poate justifica repunerea în termen solicitată de ea, deoarece, aşa cum rezultă din conţinutul actului medical depus la dosar, se atestă doar faptul că reclamanta a fost pacienta unui anume medic specialist de medicină generală în anii 2001 şi 2002.
Aşa încât, hotărârea instanţei de apel, care a constatat temeinică şi legală hotărârea instanţei de fond, este legală şi va fi menţinută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.C.A. împotriva deciziei nr. 73/A din 13 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7263/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7273/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
