ICCJ. Decizia nr. 7319/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 9009 din 19 noiembrie 2002, Judecătoria sector 1 București a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantele N.V., L.M.M. și L.F., în favoarea Tribunalului București.
S-a reținut că reclamantele au cerut ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea lor de proprietare ale imobilului situat în București, preluat de stat fără titlu valabil și nulitatea absolută a actului prin care bunul a fost înstrăinat pârâtului R.I. La termenul din 12 noiembrie 2002, reclamantele au precizat că primul capăt de cerere are ca obiect revendicarea imobilului.
La dosar a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert tehnic P.M.E., precum și suplimentul la raportul de expertiză, iar la termenul din data de 19 noiembrie 2004, față de valoarea imobilului care face obiectul cererii (2.080.000.000 lei), reclamantele au invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei.
Reține judecătoria, că excepția este întemeiată, pentru că valoarea imobilului revendicat fiind de 2.080.000.000 lei, în raport cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competent să soluționeze acțiunea este tribunalul.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 495 din 9 mai 2005, a anulat ca insuficient timbrată acțiunea, reținând că la termenul din data de 14 martie 2005 li s-a pus în vedere reclamantelor că au obligația să timbreze cererea cu suma de 48.895.000 lei taxă judiciară de timbru, corespunzătoare valorii imobilului, iar acestea nu și-au îndeplinit obligația de plată prevăzută de lege.
Prin decizia civilă nr. 19 din 24 ianuarie 2006, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta N.V. împotriva acestei sentințe.
Curtea de apel a reținut că acțiunea nu este scutită de taxele de timbru, așa cum susține apelanta, deoarece nu sunt incidente prevederile art. 51 din Legea nr. 10/2001 și art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Acțiunea nu are ca obiect restituirea bunului după procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Reclamantele au formulat acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 480 C. civ., situație în care sunt aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997 și nu textele invocate de apelanta-reclamantă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.V..
Invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta, în esență, a susținut că acțiunea era scutită de plata taxelor de timbru, în raport cu prevederile art. 51 din Legea nr. 10/2001, pentru că, potrivit textului, sunt scutite de taxă de timbru toate acțiunile care privesc un bun ce face obiectul acestei legi și nu numai cele legate de aplicarea Legii nr. 10/2001.
întrucât acțiunea vizează nevalabilitatea titlului statului, iar capătul de cerere privind revendicarea este subsecvent, nu datora taxă de timbru, fiind incidente dispozițiile art. 51 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Din oficiu, înalta Curte a invocat motivul de recurs, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.
Prin acțiune și precizările aflate la filele 38-40 din dosarul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamantele au investit instanța cu două cereri, obligarea pârâților să le lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie și constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului.
Față de obiectul acțiunii și valoarea bunului care face obiectul cererilor formulate de reclamante, la data de 24 ianuarie 2006 când s-a pronunțat decizia atacată, competent să soluționeze pricina era tribunalul și nu curtea de apel.
Articolul II din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data pronunțării deciziei, prevede, în alin. (2), că apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale.
Față de prevederea "potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului", instanța competentă material să soluționeze apelul se stabilește în raport cu obiectul pricinii și normele de competență materială C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 219/2005 și nu în raport cu instanța care a soluționat pricina în fond, competentă conform normelor de competență anterioare.
Legea nr. 219/2005 a modificat art. 2 C. proc. civ., iar, conform alin.1 lit. b al acestui text, tribunalul judecă în primă instanță, procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.
Procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei sunt, conform art. 1 C. proc. civ., de competența judecătoriilor, iar, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a devenit instanță de drept comun pentru soluționarea apelurilor.
Prin urmare, în raport cu obiectul pricinii și valoarea de 2.080.000.000 lei, la data de 24 ianuarie 2006 competent să soluționeze apelul era Tribunalul București, iar Curtea de apel, care a soluționat apelul nesocotind prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, a încălcat competența tribunalului.
De aceea, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. fără să se analizeze motivul de recurs invocat de recurentă, a fost admis recursul, s-a casat hotărârea atacată, iar, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., dosarul s-a trimis, spre judecarea apelului, Tribunalului București.
Sentința apelată fiind pronunțată tot de tribunal, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei hotărâri, prin derogare de la prevederile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., însă prin art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, este stabilită această reglementare cu caracter tranzitoriu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7308/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7205/2006. Civil → |
|---|
