ICCJ. Decizia nr. 752/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 752.
Dosar nr. 27565/1/200.
Nr. vechi 11103/2005
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 martie 2004, reclamanta Z.R. a chemat în judecată pârâţii Prefectura Municipiului Bucureşti, prin Prefect, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul general, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primăria sectorului 3 Bucureşti şi Consiliul local al sectorului 3 Bucureşti, solicitând să se dispună retrocedarea imobilului teren în suprafaţă de 145 mp situat în Bucureşti, şi să-i fie lăsat terenul în deplină proprietate ei şi surorilor sale Z.M. şi C.A., să fie obligate pârâtele în solidar la plata despăgubirilor în sumă de 29.000 dolari, contravaloarea imobilului, dar numai în situaţia în care pârâţii vor dovedi că retrocedarea în natură nu este posibilă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că tatăl său S.D. a cumpărat la 6 iunie 1949 imobilul, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 6847, acesta fiind moştenit ulterior de soţia supravieţuitoare şi reclamantă cu cele două surori ale sale, conform certificatului de moştenitor nr. 919 din 26 martie 1963.
A mai arătat reclamanta că imobilul a trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 1897/1979, în baza Decretului nr. 223/1974, iar la 14 august 2001 a adresat Prefecturii Bucureşti notificarea nr. 15823 privind retrocedarea terenului, dar nu a primit nici un răspuns până în prezent.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 519 din 3 iunie 2004, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de Prefectura Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 3 Bucureşti şi a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură administrativă derogatorie de la dreptul comun privitor la restituirea imobilelor naţionalizate, iar după data intrării în vigoare a acestui act normativ, persoanele ce solicită restituirea unor astfel de imobile au la dispoziţie doar aceste prevederi.
Drept urmare, intentarea unei astfel de cereri direct la instanţă este inadmisibilă, deoarece conform Legii nr. 10/2001, se poate ataca la instanţă numai Decizia/dispoziţia emisă în urma notificării.
Astfel, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1249 /A din 30 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamanta a declarat recurs şi a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. şi anume că hotărârea cuprinde motive străine cauzei şi că s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al celor două capete de cerere ale acţiunii introductive.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În conformitate cu art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut de art. 23, să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Procedura administrativă este obligatorie pentru ambele părţi: obligaţia fostului proprietar sau a moştenitorului acestuia fiind de a formula notificarea, iar obligaţia unităţii notificate fiind aceea de a o soluţiona în termenul prevăzut de lege.
În condiţiile în care Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deţinătoare a imobilului nu emite Decizia sau dispoziţia prevăzută de art. 23 din Lege, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa instanţei competente, tribunalul, pe considerentul că plângerea ar fi prematur introdusă şi inadmisibilă. Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal tot în condiţiile acestei proceduri speciale.
A considera că plângerea este prematură sau inadmisibilă şi a o respinge ca atare, nu înseamnă numai a da dovadă de un formalism nejustificat, dar s-ar ajunge la nesocotirea finalităţii şi caracterului reparatoriu al acestei legi, amânându-se fără termen rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau, după caz, procedura acordării de despăgubiri, ignorându-se astfel dreptul la reparaţie.
Din probatoriul administrat în cauză reiese că reclamanta, la 14 august 2001 a adresat Prefecturii Municipiului Bucureşti notificarea nr. 15823 privind retrocedarea terenului în cauză.
Cum, în raportul juridic dedus judecăţii nu s-a făcut dovada că reclamantei i-a fost soluţionată notificarea, într-un fel sau altul, în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi care, în speţă, a fost depăşit, este evident că, în raport cu art. 21 din Constituţie, astfel cum a fost revizuită şi cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, analizarea cererii formulate de reclamantă direct de instanţa de judecată devine admisibilă, în condiţiile în care se constată refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde notificării formulate în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond, prin soluţia confirmată de instanţa de apel, a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei, întrucât ea era îndreptăţită, pentru considerentele arătate, să se adreseze instanţei de judecată, neputându-i fi îngrădit liberul acces la justiţie până la finalizarea, într-un termen nespecificat a procedurii administrative, iar instanţa trebuia să examineze şi să soluţioneze cererea reclamantei în cadrul procesual definit de Legea nr. 10/2001.
Având în vedere argumentele ce preced, se constată că recursul este fondat şi, în consecinţă va fi admis, hotărârile pronunţate vor fi casate, iar cauza va fi trimisă Tribunalului Bucureşti, în vederea rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Z.R. împotriva deciziei nr. 1249/A din 30 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 519 din 3 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 772/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7526/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
