ICCJ. Decizia nr. 7611/2006. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7611
Dosar nr. 19927/1/2005
Nr. vechi 5585/200.
Şedinţa publică din 29 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2004, reclamanţii C.S.G. şi C.M. au chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Reşiţa prin primarul său, pentru a se dispune anularea dispoziţiei nr. 1133 din 17 februarie 2004 emisă de pârâtă, solicitând în principal restituirea imobilelor în natură iar, în subsidiar, să se constate că au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că îndeplinesc calitatea de persoană îndreptăţită, deoarece, potrivit certificatelor de moştenitor anexate, au făcut dovada că sunt moştenitorii defuncţilor B.S.Z.P.V. şi B.E., în al căror patrimoniu s-a aflat imobilul solicitat. Acesta a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 239 din 26 iulie 1977, fără plata vreunei despăgubiri şi că, deşi au dovedit împrejurările invocate, în mod nelegal le-a fost respinsă notificarea prin dispoziţia atacată.
Prin sentinţa civilă nr. 2330 din 8 septembrie 2004 a Tribunalului Caraş-Severin a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi anulată dispoziţia nr. 1133 din 17 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Reşiţa.
S-a constatat că valoarea despăgubirilor ce li se cuvin reclamanţilor în baza Legii nr. 10/2001 este de 2.037.928.000 lei, sumă în limita căreia s-a dispus despăgubirea reclamanţilor.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori, legatari cu titlu universal, ai proprietarilor imobilului solicitat, având astfel calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
Conform procesului-verbal depus la dosarul cauzei, acest imobil a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 239/1977, fără nici o despăgubire în favoarea proprietarilor, în prezent casa fiind demolată, iar pe teren a fost edificat un pasaj peste râul Bârzova, astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.
Din raportul de expertiză tehnică de specialitate efectuat în cauză, valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 pentru imobilul expropriat este de 2.037.928.000 lei, sumă în limitele căreia s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 4, art. 11, art. 24 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, despăgubirea reclamanţilor.
Apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Reşiţa împotriva susmenţionatei hotărâri a fost admisă prin Decizia civilă nr. 310 din 10 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, instanţa care a schimbat în tot hotărârea primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii introductive.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că deşi imobilul în litigiu intră în categoria celor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii nu sunt persoane îndreptăţite în sensul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
S-a arătat că reclamanţii au făcut dovada faptului că sunt moştenitorii testamentari ai fostei proprietare tabulare, B.E. care, la rândul său este moştenitoare după soţul său, B.S., însă din conţinutul testamentului întocmit la data de 5 iulie 1996 rezultă că autoarea testamentului a înţeles să-i gratifice pe reclamanţi cu bunurile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului. Ori, la data menţionată, 16 iulie 1996, imobilul în litigiu nu se afla în patrimoniul său, astfel încât bunul nu putea fi transmis pe cale succesorală.
Reclamanţii au dobândit vocaţie succesorală doar la data decesului testatoarei, când imobilul nu se mai afla în patrimoniul acesteia, după cum nu se afla nici la data redactării testamentului.
Reclamanţii ar fi putut beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 dacă testamentul ar fi fost întocmit anterior exproprierii, însă, în situaţia dată nu au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, astfel cum corect s-a reţinut prin dispoziţia primarului.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate, motivele recursului fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Au susţinut că instanţa a aplicat şi interpretat greşit prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, sunt repuşi în termenul de acceptare a succesiunii nu numai moştenitorii legali, ci şi cei testamentari, prevederile legale enunţate nefăcând nici o distincţie între aceste categorii de moştenitori, sens în care sunt şi prevederile pct. 4.2 din normele metodologice de aplicare a legii.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natura sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor, la data preluării în mod abuziv a acestora". Iar potrivit art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite".
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 4 din lege prin pct. 4.4. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003 s-a stabilit că „în toate cazurile stabilirea calităţii de moştenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române".
Ori, potrivit legii civile române, transmisiunea succesorală este o transmisiune pentru cauză de moarte, universală, unitară şi indivizibilă.
Aceasta înseamnă că obiectul transmisiunii succesorale îl formează patrimoniul persoanei decedate, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică şi care au aparţinut defunctului.
Transmisiunea poate privi întregul patrimoniu sau numai o fracţiune din patrimoniul defunctului (un anumit bun sau anumite bunuri), caz în care operează o transmisiune cu titlu particular.
Dat fiind caracterul patrimoniului care este un tot unitar şi moştenirea are acelaşi caracter, ceea ce înseamnă că întreaga moştenire este guvernată de aceleaşi norme juridice. Şi, nu în ultimul rând, patrimoniul succesoral este considerat un tot indivizibil, astfel încât şi transmisiunea succesorală nu poate fi decât tot indivizibilă.
Această înseamnă că acceptarea sau renunţarea la moştenire are un caracter indivizibil, neputând fi limitată la o parte a moştenirii.
În speţă, anterior adoptării legii de reparaţii, respectiv în anul 1996 a intervenit decesul moştenitoarei legale a proprietarului tabular în al cărui patrimoniu s-a aflat imobilul solicitat. Aceasta a înţeles să testeze întreaga avere ce se va găsi în patrimoniul său, deci o transmisiune universală, în favoarea reclamanţilor, care au acceptat succesiunea, sens în care s-a emis certificatul de moştenitor depus la dosarul cauzei.
Având în vedere că, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării" şi că, în înţelesul acestei legi sunt îndreptăţite, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării sau „moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite" [art. 4 alin. (2)], se constată că, în mod greşit, rezultat al interpretării sau aplicării greşite a legii, instanţa de control judiciară a înlăturat de la beneficiul legii pe reclamanţi, deşi aceştia aveau calitatea cerută de lege.
În concepţia legii de reparaţiune, persoanele îndreptăţite nu şi-au pierdut niciodată calitatea de proprietari asupra bunurilor cuprinse în domeniul său de reglementare, astfel încât, chiar dacă decesul de cujus-ului s-a produs anterior intrării sale în vigoare, faţă de raţiunea şi spiritul legii, de prevederile legale sus enunţate, dar şi de caracterul unitar şi indivizibil al patrimoniului şi, consecutiv, al moştenirii, în mod nelegal, contrar atât prevederilor legii speciale, cât şi a celor de drept comun privind transmisiunea succesorală, s-a reţinut că reclamanţii şi-au manifestat opţiunea succesorală exclusiv asupra bunurilor aflate în patrimoniul defunctei la data decesului acesteia.
Prin urmare, sunt greşite considerentele şi, corelativ, hotărârea astfel pronunţată privind neîndeplinirea cerinţei de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care în baza art. 312 C. proc. civ., pentru considerentele expuse, recursul va fi admis cu consecinţa casării hotărârii atacate şi respingerii apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C.S.G. şi C.M. împotriva deciziei civile nr. 310 din 10 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi respinge apelul ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7529/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 744/2006. Civil → |
|---|
