ICCJ. Decizia nr. 7529/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7529

Dosar nr. 5210/1/2006

Şedinţa publică din 28 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe cale de notificare formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001, M.C.C. a solicitat SC C. SA, sucursala Distribuţie Târgu Jiu, o despăgubire în sumă de 950 milioane lei în echivalentul terenului în suprafaţă de 5840 mp situat în comuna Tismana, judeţul Gorj, ocupat de lacul de acumulare Tismana.

SC H. SA, deţinătoare a terenului mai sus arătat, a emis Decizia nr. 497 din 5 decembrie 2002, prin care a respins cererea lui M.C.C. cu motivarea că terenul a fost expropriat de la autorul solicitantului prin Decretul nr. 238 din 21 iulie 1976 în scopul realizării obiectivului de investiţii „Complexul hidrotehnic şi energetic Cerna-Motru-Tismana", investiţie care a fost finalizată, terenul fiind identificat în cuveta lacului Tismana, astfel încât nu se încadrează în prevederile art. 6 din Legea nr. 10/2001.

La 3 mai 2005, reclamanţii M.C. şi B.G. au chemat în judecată pe pârâta SC H. SA Bucureşti şi pe subunitatea acesteia sucursala H. Târgu Jiu, solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 497 din 5 decembrie 2002 emisă de pârâta SC H. SA şi să fie obligate entităţile chemate în judecată să le acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 5840 mp situat în cursul lacului de acumulare Tismana.

Tribunalul Gorj, secţia civilă, a pronunţat sentinţa nr. 327 din 29 iunie 2005, prin care a admis excepţiile ridicate de SC H. SA, sucursala H. Târgu Jiu şi.

- a respins ca tardivă acţiunea reclamantului M.C.;

- a respins ca inadmisibilă aceeaşi acţiune introdusă de reclamanta B.G.

Apelul declarat de M.C. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 10 din 10 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.

M.C. a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor astfel pronunţate, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a deciziei emisă de SC H. SA şi obligării pârâtelor la măsurile reparatorii cerute în echivalentul terenului expropriat.

Dezvoltând în fapt recursul, M.C. a susţinut că prin cererea dedusă judecăţii a atacat Decizia emisă de SC H. SA respectând prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, deoarece acea decizie nu i-a fost comunicată potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci a luat cunoştinţă despre existenţa ei numai cu prilejul unei alte judecăţi la Curtea de Apel Craiova.

Recursul astfel motivat în fapt este încadrabil în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu este întemeiat.

Contrar susţinerilor recurentului, aşa cum de altfel au stabilit pe deplin corect tribunalul şi curtea de apel, Decizia atacată în justiţie a fost comunicată acestuia la data de 16 decembrie 2002, aşa cum rezultă în mod indubitabil din copia trimiterii poştale cu confirmare de primire aflată la fila 18 în dosarul de primă instanţă, recurentul semnând personal că a primit Decizia în cauză.

Ca urmare, instanţele au statuat legal că Decizia a fost comunicată actualului recurent cu respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că termenul prevăzut de art. 24 alin. (7) din lege este aplicabil în speţă, curgând de la data comunicării, şi că, la data de 3 mai 2005, recurentul a atacat tardiv Decizia în justiţie.

În consecinţă, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de M.C. împotriva deciziei nr. 10 din 10 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7529/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs