ICCJ. Decizia nr. 7480/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea notificată SC G. SA Pitești, petenta F. Slatina a cerut restituirea în natură a unor depozite de mărfuri deținute de această societate, invocând că sunt proprietatea sa.
Cu adresa nr. 973 din 22 iunie 2001, SC G. SA Pitești a comunicat petentei că este o societate comercială privatizată integral în anii 1999-2000 caz în care, pentru eventualele cereri formulate în procedura Legii nr. 10/2001 petenta are a se îndrepta cu cerere pentru măsuri reparatorii către A.P.A.P.S. și nu împotriva sa.
Totodată, societatea comunică petentei că pretențiile sale cu privire la depozitele situate în Municipiul Slatina, nu sunt fondate dat fiind că preluarea acestora de către fostul Minister al Comerțului și Industriei s-a realizat cu plată, aspect constatat și prin decizia civilă nr. 8347/bis din 11 decembrie 1998 a Curții de Apel Craiova.
Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2002, reclamanta F. Slatina, a chemat în judecată pe pârâta SC G. SA Pitești cerând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 1,art. 2 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 să fie obligată să îi restituie în natură imobilele, depozite situate în Slatina, preluate în mod abuziv de către stat în anul 1973 și trecute în folosința pârâtei, "împreună cu suprafața de 15.500 mp teren intravilan".
în motivarea cererii reclamanta arată că depozitele mai sus arătate au fost construite din fonduri proprii ale cooperativelor de consum din Județul Olt în anii 1968-1971 și că în baza protocolului încheiat la 18 iunie 1973 între M.I.C. și C. aceste construcții au fost preluate din patrimoniul autoarei sale, în mod abuziv, fără vreo plată, caz în care este îndreptățită la retrocedarea lor.
Pârâta a invocat excepția puterii lucrului judecat în raport de mențiunile deciziei nr. 8347 bis pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins o altă cerere formulată de reclamantă în același scop, retrocedarea depozitelor, iar pe fondul procesului a cerut respingerea cererii motivat de faptul că imobilele în litigiu au fost preluate de autoarea sa I.C.R.M. Pitești cu plata contravalorii lor către U.C.C.C., anume a sumei de 6.393.473 lei, conform H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie 1974.
Prin sentința civilă nr. 436 din 13 iunie 2003 Tribunalul Olt a respins acțiunea ca nefondată.
în motivarea sentinței s-a reținut că prin probatoriul administrat reclamanta nu a dovedit că imobilele a căror retrocedare o solicită ar fi fost preluate în mod abuziv de stat, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Dimpotrivă, instanța a reținut că potrivit probatoriului administrat aceste imobile au făcut obiectul unui transfer cu plată din patrimoniul autoarei reclamantei în patrimoniul autoarei societății pârâte, societate căreia i s-a emis și certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren pe care sunt amplasate, aspect constatat și în procesul de revendicare în cadrul căruia acțiunea reclamantei a fost respinsă.
Cum reclamanta nu a contestat convenția de vânzare-cumpărare a bunurilor intervenită în anul 1973 și cum pârâta este o societate comercială privatizată integral, prima instanță a apreciat că pretenția de retrocedare a bunurilor formulată de reclamanți în procedura Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită.
Prin decizia civilă nr. 490 din 19 decembrie 2003 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă și a anulat sentința reținând cauza spre rejudecare și completarea expertizei tehnice de specialitate.
Prin decizia civilă nr. 312 din 28 ianuarie 2005 Curtea de Apel Craiova, a respins cererea dedusă judecății, pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute și de prima instanță.
Reiterează instanța de apel considerentele potrivit cărora atâta timp cât s-a dovedit că imobilele în litigiu au fost preluate, cu plată, în baza unei convenții intervenite între forurile tutelare, Ministerul Comerțului și U.C.C.C., convenție materializată într-un protocol încheiat între acestea în anul 1973, plata imobilelor fiind aprobată prin HCM nr. 18 din 19 ianuarie 1924 și efectuată, în mod efectiv, ulterior, aspect constatat și prin decizia civilă nr. 8347/bis din 11 decembrie 1998 a Curții de Apel Craiova, nu se poate vorbi de o preluare abuzivă în înțelesul art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F. SA Slatina invocând incidența art. 304 pct. 4 și pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta arată că instanța de apel a comis un exces de putere prin aceea că nu a prezentat în considerentele hotărârii "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței" obligație ce îi revenea conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Susține recurenta că motivarea deciziei de "numai jumătate de pagină, în trei fraze, fără nici o motivare în drept", nu este suficientă.
Totodată, recurenta susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea dispozițiilor art. 7 și art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia, atâta timp cât imobilele în litigiu au fost preluate de stat fără titlu, era îndreptățită la restituirea în natură a acestora, libere de orice sarcini.
Susține recurenta că nu datorează nimic pârâtei, atâta timp cât aceasta nu a formulat o cerere reconvențională pentru restituirea sumei reprezentând contravaloarea bunurilor care au făcut obiectul protocolului, sumă de bani a cărei plată nici nu a fost dovedită în cauză și că hotărârea judecătorească dată asupra cererii de revendicare formulată în procedura de drept comun nu poate avea vreo relevanță juridică în prezenta cauză.
Analizând recursul, înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se poate cere casarea unei hotărâri când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Excesul de putere, reglementat prin dispoziția legală mai sus arătată, constă în încălcarea de către instanța judecătorească a unui domeniu rezervat altei puteri constituite în stat.
Prin exces de putere se înțeleg numai acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale și nu orice valoare a legii sau încălcări ale normelor de competență ori de procedură.
Ori, în speța dedusă judecății, judecătorii fondului nu și-au depășit atribuțiile, instanțele fiind competente, conform art. 28 din Legea nr. 10/2001, să soluționeze cererile formulate de persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001.
De altminteri, prin cererea de recurs reclamanta, deși invocă excesul de putere, dezvoltă critici care vizează nemotivarea deciziei recurate ori motivarea insuficientă a acesteia, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și care, chiar în situația în care ar fi fondate, atrag modificarea și nu casarea deciziei recurate.
Cât privește această critică, este de observat că, deși într-o manieră succintă, instanța de apel și-a motivat hotărârea reținând în esență, că atâta timp cât transferul imobilelor în litigiu s-a realizat în anul 1973 cu acordul tuturor părților implicate în tranzacție și cu plata contravalorii acestora, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001 care definește categoriile de preluări abuzive a imobilelor care cad sub incidența acestui act normativ.
Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că, de asemenea, nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că, de regulă, "imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură", iar potrivit art. 16 alin. (4) din lege, în redactarea inițială, se prevedea că "dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil de către stat".
Or, în cauza dedusă judecății instanța nu a aplicat nici una din dispozițiile legale menționate, de altminteri, prima având caracter de principiu în aplicarea legii iar cea de-a doua fiind o reglementare specială aplicabilă categoriilor de imobile prevăzute de alin. (1) al articolului (imobile ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau de instituții publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate ș.a.) imobile în categoria cărora nu se includea cel care făcea obiectul judecății în prezenta cauză.
Așa fiind, critica recurentei sub acest aspect nu poate fi primită.
Este de observat și faptul că deși invocă caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu de către stat, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 și nevalabilitatea titlului statului, reclamanta nu arată argumentele pe care își fundamentează susținerea.
în fapt, este necontestat că imobilele în litigiu, depozitele în litigiu au fost edificate de autoarea reclamantei I.J.E.C. Olt pe un teren primit în folosință de la stat (decizia nr. 83 din 19 mai 1968) și că în anul 1973, au fost predate de aceasta, urmare a convenției intervenite între părți și a reorganizării activității organizațiilor cooperativei de consum către I.C.R.M. Pitești.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, prin H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie 1974 s-a aprobat plata mijloacelor fixe preluate de către Ministerul Comerțului Interior de la autoarea reclamantei, U.C.C.C., printre care și a depozitelor în litigiu, în sumă totală de 105 milioane lei din care 6.393.473 lei reprezentând contravaloarea imobilelor preluate de I.C.R.M. Pitești.
Este de observat că prin adresa nr. 6857 din 21 decembrie 1992 emisă de reclamanta C., secția prognoză, dezvoltare, financiar, prețuri către U.J.C.C. Tulcea se confirmă plata efectivă a mijloacelor fixe parțial în anul 1974 și parțial prin dispoziția de plată nr. 167 din 28 decembrie 1977, cu excepția mijloacelor fixe predate de U.J.C.C. Tulcea.
Așa fiind, cum preluarea de stat a imobilelor s-a făcut în baza unei convenții și cu plata contravalorii acestora, susținerea reclamantei referitoare la preluarea abuzivă a acestora, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, în lipsa altor argumente ori dovezi care să ateste acest fapt este nefondată.
în acest context al analizei, este de menționat și faptul că pentru imobilele preluate de atat în mod abuziv, aparținând organizațiile cooperativei de consum și ale cooperativei de credit, categorie în care se încadrează și reclamanta, prin Legea nr. 109 din 10 octombrie 1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit a fost reglementată o procedură legală specială în care acestea puteau solicita restituirea acestora de către stat.
Așa fiind, cum instanțele de fond au interpretat și aplicat corect în cauza dedusă judecății a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, care în parte, le completează pe cele reținute prin hotărârile date în fond, înalta Curte a constatat că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7513/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7358/2006. Civil → |
|---|
