ICCJ. Decizia nr. 7589/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Harghita la 29 martie 2002 reclamanții D.M. și M.D. au chemat în judecată Statul Român (prin Primăria Borsec) și SC A.T. Borsec, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul situat în Borsec vila T. înscris în C.F. Lăzarea nr. top 200, 201/1, 202/2/1, a fost trecut abuziv în proprietatea statului, anularea deciziei nr. 30/A din 4 martie 2002, emisă de administratorul SC A.T. Borsec și obligarea acesteia la restituirea imobilului.
S-a susținut că anterior naționalizării imobilului a aparținut mamei reclamanților D.D.E. (născută T.), ceea ce rezultă din sentința civilă nr. 438 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului județean Mureș.
Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr.1602 din 16 octombrie 2003, a respins acțiunea reclamanților precum și cererea de intervenție formulată de SC L. SRL Borsec.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Harghita a constatat că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului prin naționalizare de la proprietarul M.A.
Reclamanții fac confuzie în legătură cu acest imobil cunoscut sub numele de restaurantul F., iar fosta vilă T. se află înscrisă sub alt număr topografic.
Reclamanții sunt moștenitorii defunctei D.E.T., însă în copia C.F. și expertiza efectuată în cauză rezultă că imobilul înscris în C.F. Lăzarea, partea a II-a Borsec, sub nr. top 200, 201/1, 202/2/1, a fost naționalizat de la fostul proprietar M.A. și nu de la antecesoarea reclamanților.
Sentința civilă nr. 438/1947 a Tribunalului Mureș, la care se referă reclamanții, a fost dată cu drept de recurs, fără a se mai face vreo referire dacă a rămas sau nu definitivă prin nerecurare și nu s-a operat în C.F.
Instanța a apreciat că din moment ce reclamanții nu au dovedit că antecesoarea lor a fost proprietarul imobilului din litigiu, nu pot beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001, și din moment ce acțiunea principală este neîntemeiată, nici cererea formulată de intervenienta SC L. SRL Borsec, în nume propriu, nu are suport legal.
împotriva acestei sentinței civile au declarat apel reclamanții criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în sensul că au făcut dovada calității de proprietar a antecesoarei lor, prin sentința civilă nr. 483 din 31 octombrie 1947.
Și intervenienta SC L. SRL, în apelul său a relevat calitatea sa de cumpărător de bună credință și astfel, intervenienta în interes propriu nu este legată în mod strict de soluția dată apelului reclamanților.
Prin decizia civilă nr. 299 din 30 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dos. nr. 45/2004/C, s-a respins ca nefondat apelul reclamanților, s-a admis apelul declarat de intervenienta în interes propriu SC L. SRL Borsec; s-a schimbat, în parte, sentința civilă apelată în sensul că s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC L. SRL și s-a constatat că aceasta este cumpărătoare de bună credință și proprietară a construcției situată în Borsec, pe terenul înscris în C.F. Lăzarea partea a II-a nr. top 200, 201/1, 202/2/1.
Au fost obligați apelanții la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat următoarele:
La data naționalizării, potrivit C.F. Lăzarea partea a II-a Borsec sub nr. top 200, 201/1 și 202/2/1, proprietar apare M.A., iar în lista anexă la Decretul nr. 92/1950, la poziția 121 este trecut M.A.I., și chiar dacă în copia fidelă de C.F. apare notat un proces în anul 1946 (intentat de D.E.) proprietar tabular a rămas M.A.
Moștenitorul legal al acestuia, M.G.B., cu domiciliul în SUA, a notificat prin executorul judecătoresc Toplița, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând măsuri reparatorii pentru același imobil.
în ce privește sentința civilă nr. 438/1947 a Tribunalului județului Mureș, s-a constat că, s-a dat cu drept de recurs, nu s-a operat în cartea funciară și nu a fost executată.
Ori, dacă această hotărâre nu a fost executată, în momentul naționalizării, evident, nu antecesoarea reclamanților avea calitatea de proprietar al imobilului din litigiu și efectele naționalizării nu s-au exercitat față de persoana sa ci față de M.A.
în ce privește apelul declarat de intervenienta SC L. SRL, s-a constatat că cererea sa are regim juridic diferit de cel al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, și s-a stabilit că actele de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile ce cad sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, sunt valabile dacă s-au încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Ori, intervenienta în interes propriu este proprietar de bună credință, dobândind imobilul în cadrul procesului de privatizare prin acte juridice legale de înstrăinare avizate de FPS.
împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanții D.M. și M.D. criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Ambele instanțe au apreciat că imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a lui M.A.(I.A.) "chiar dacă în copia fidelă de C.F. apare notat un proces în anul 1946" intentat de autoarea recurenților reclamanți D.(D.)E.
însă, arată reclamanții, aceștia au dovedit dreptul lor de proprietate prin sentința civilă nr. 483 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului județului Mureș, anexată la cererea introductivă de instanță.
Această sentință, ca dovadă a dreptului de proprietate al reclamanților, a fost înlăturată printr-un considerent greșit, respectiv că nu a fost pusă în executare.
Mai mult, nu s-a ținut seama că la mai puțin de 2 luni de la legalizarea acestor hotărâri, a intervenit Decretul nr. 92/1950, pentru naționalizarea unor imobile, cu mult înainte de prescripția dreptului la executare a titlului executor, și a paralizat posibilitatea autoarei reclamanților de a pune în executare titlul executor.
în concluzie, s-a arătat că imobilul s-a naționalizat de la o persoană care pierduse dreptul de proprietate, ca efect al sentinței civile nr. 483 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului județului Mureș, deci etatizarea s-a făcut fără titlu valabil, așa că în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este lovit de nulitate.
Chiar dacă se consideră că imobilul a fost naționalizat cu titlu, reclamanții arată că sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
în ce privește cererea de intervenție formulată de intervenienta SC L. SRL, se arată că s-a dovedit reaua credință a părților contractante, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la 17 ianuarie 2002, la un an de la apariția Legii nr. 10/2001, iar ambele părți cunoșteau demersurile formulate de reclamanți pentru restituirea imobilului.
Examinând decizia civilă în raport de motivul de recurs invocat de recurenții reclamanți, de nelegalitate, întemeiat pe dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, instanța constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia, în consecință, pentru următoarele considerente:
Deși nu au arătat expres, în dezvoltarea motivului de recurs, care este textul de lege ce a fost încălcat de către instanța de apel, din dezvoltarea motivului de recurs, se arată că s-au încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001, privitoarea la dovada dreptului de proprietate, respectiv art. 23 din acest act normativ.
în invocarea dreptului lor de proprietate, respectiv al autoarei lor, reclamanții au depus sentința civilă nr. 483 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului județului Mureș.
Ori, așa cum rezultă din extrasul de C.F. această sentință civilă nu a fost notată, ci numai procesul dintre D.E. și M.A.
Conform aceluiași extras de C.F. naționalizarea s-a dispus de la M.A.
Deci sentința civilă invocată ca dovadă a dreptului de proprietate a autoarei reclamanților, s-a pronunțat în anul 1947, anterior naționalizării și nu s-a făcut dovada că aceasta a rămas definitivă, că a fost înscrisă în cartea funciară, și că a fost pusă în executare.
în această situație, nu se poate constata în patrimoniul autoarei reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, deoarece în sistemul de C.F. dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului operează de la data înscrierii transmisiunii în cartea funciară.
în concluzie, critica formulată de recurenții reclamanți în sensul că au făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei lor și implicit al lor, asupra imobilului în litigiu, cu sentința civilă nr. 483 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului județului Mureș, și în consecință, le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind îndrituiți fie la restituirea prin măsuri reparatorii, este nefondată.
în ce privește critica vizând greșita soluționare a cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC L. SRL, este, de asemenea, neîntemeiată, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, cum este cazul în speță, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
în mod legal a constatat instanța de apel că intervenienta în interes propriu este dobânditor de bună credință al imobilului, în situația în care la data perfectării contractului de vânzare, asupra calității de proprietar al vânzătorului, cumpărătoarea se afla în afara oricărei culpe oricât de mici, deoarece dreptul de proprietate asupra imobilului-construcție, fiind întabulat în favoarea Statului Român, administrația Sfatul Popular al Orașului Borsec, aceasta, indiferent de diligențele pe care le-ar fi depus, aflate la îndemâna oricărei persoane, nu putea cunoaște că exista riscul de a contracta cu un neproprietar.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a dispus respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanții D.M. și M.D.
în ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intervenienta intimată SC L. SRL, în condițiile art. 274 C. proc. civ., a fost respinsă ca nedovedită, deoarece acesta nu a depus dovezi în legătură cu cheltuielile avansate pentru faza procesuală a recursului de față.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7667/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7521/2006. Civil → |
|---|
