ICCJ. Decizia nr. 7358/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr. 2465/2004, reclamanta Ț.M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, să dispună anularea deciziei nr. 157 din 13 septembrie 2004 prin care i-a fost respinsă notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de restituire în natură sau despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 600 mp situat în orașul Țicleni.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a anexat notificării nr. 95 din 10 august 2001 toate înscrisurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 care atestă dreptul său de persoană îndreptățită la obținerea despăgubirilor pentru terenul situat în orașul Țicleni, jud. Gorj și că în mod nelegal i-a fost respinsă notificarea de către pârâtă. A mai arătat că deținătoarea imobilului este sucursala P. Tg. Jiu, astfel că Tribunalul Gorj este competent să soluționeze acțiunea.
Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 371 din 26 noiembrie 2004, și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, în temeiul art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 131/2005.
Tribunalul București, secția a V a civilă, prin sentința nr. 317 din 4 aprilie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta Ț.M., a anulat decizia nr. 157 din 13 septembrie 2004 emisă de SNP P. SA și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie asupra notificării nr. 93 din 10 august 2001 prin care să restituie reclamantei terenul notificat situat în Țicleni, jud. Gorj, în suprafață de 600 mp prin măsuri reparatorii în echivalent.
Instanța de fond a considerat că în mod greșit s-a respins notificarea pe considerentul lipsei calității de persoană îndreptățită întrucât Legea nr. 10/2001 acordă vocație la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 persoanelor fizice proprietari ai imobilelor la data preluării dar și moștenitorilor acestor persoane fizice îndreptățite.
Cercetând calitatea de proprietar al autorului reclamantei la data la care imobilul a intrat abuziv în proprietatea statului, tribunalul a constatat că numita Ț.M. a deținut în proprietate o curea de pământ în comuna Țicleni din raionul Gilort, actual Gorj, conform testamentului, partajare autentificat prin procesul verbal nr. 154 din 4 octombrie 1960 de notariatul de Stat, Biroul raional Gilort prin care Ț.C.V. și-a împărțit averea între cei 7 copii, că Ț.C.M. era căsătorită cu Ț.I. iar din căsătoria lor s-a născut la data de 1 aprilie 1921 I.Ț., tatăl contestatoarei. Instanța de fond a reținut că posesia asupra terenului a fost dovedită în persoana autorului reclamantei și prin înscrisurile referitoare la administrarea terenului conform cărora acesta a închiriat suprafața de teren întreprinderii Sovrompetrol, Oficiul Foraj, întreprinderea cu atribuții de exploatare a petrolului, actuala SNP P. SA, recunoscându-i astfel dreptul de proprietate și plătindu-i chiria pentru folosința și exploatarea acestuia. Cu privire la regimul juridic al terenului instanța a reținut că în anul 1962 I.Ț.S., tatăl reclamantei, s-a înscris în CAP cu terenul moștenit, după cum a susținut în cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 iar ulterior a fost emis Decretul de expropriere nr. 375/1962 prin care s-a dispus trecerea în proprietatea statului și transmiterea în administrarea Trustului de Extracții Tg. Jiu a unei suprafețe mari de teren, în care era cuprinsă și suprafața în litigiu. Instanța de fond, în temeiul art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, a apreciat că această suprafață de teren nu este supusă măsurilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate conform legii fondului funciar, întrucât lucrările de construcții și utilajele existente pe teren sunt recunoscute indirect de ambele părți și așa fiind, persoana îndreptățită nu poate beneficia decât de măsurile reglementate de Legea nr. 10/2001, terenul nefiind sub incidența art.8 din acest normativ, fiind ocupat de lucrări de investiții.
Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 32 A din 23 ianuarie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinței nr. 317 F din 4 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, în temeiul acelorași considerente, reținând, referitor la critica privind lipsa elementelor de identificare a terenului că instanța de fond a dispus restituirea terenului prin măsuri reparatorii în echivalent astfel, că în cauză se va efectua o expertiză prețuitoare, neavând relevanță elementele de identificare întrucât terenul nu a fost restituit în natură.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P. SA București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta SC P. SA a susținut, în esență, că instanța de apel în mod greșit a apreciat că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită numai cu acte de stare civilă întrucât aceasta nu era proprietara imobilului la data preluării acestuia, pentru a fi aplicabil art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 și că, în conformitate cu art. 4 alin. (2) din aceeași lege, era necesar ca aceasta să-și probeze calitatea cu un certificat de moștenitor din care să rezulte că este moștenitoarea lui Ț.I.
A mai susținut că în mod eronat s-a reținut că terenul în suprafață de 63000 mp aparține lui Ț.M., conform testamentului, partajare autentificat sub nr. 195 din 4 octombrie 1960 întrucât această suprafață îi aparține lui Ț.C.M., mătușa reclamantei iar reclamanta este fiica lui Ț.S.I. și Ț.E. și că pe contractele de închiriere apreciate de instanța de apel ca înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate al autorului reclamantei apare ca proprietar Ț.C.I. și nu Ț.S.I., tatăl reclamantei. Pârâta SC P. SA a mai criticat instanța de apel că în mod nelegal a constatat că regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat de Legea nr. 10/2001 și nu de Legea nr. 18/1991 deși s-a reținut de către instanțele de fond și apel că terenul este situat în extravilan iar potrivit pct. 13 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 "nu intră sub incidența legii speciale terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare". A mai susținut că din Decretul nr. 375/1962 de expropriere rezultă cu certitudine că terenurile au fost expropriate de la fosta CAP Țicleni, jud. Gorj, acest act nefiind abuziv, din decret rezultând că s-au acordat despăgubiri. Pârâta SC P. SA București a mai criticat decizia instanței de apel sub aspectul reținerii ca nerelevantă a împrejurării că în cauză nu a fost identificat imobilul pentru care s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent.
Recursul este nefondat.
Reclamanta Ț.M. a notificat-o pe pârâta SC P. SA București în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 600 mp situat în orașul Țicleni, arătând, în raportul juridic dedus judecății, că este fiica lui Ț.S.I. și Ț.E. și că terenul l-a primit mama sa de la Ț.C.V. (bunica reclamantei pe linie maternă) conform "Testamentului- Partajar" autentificat sub nr. 195 din 4 octombrie 1960 de fostul Notariat de stat Raionul Gilort, regiunea Craiova (fila 34 din dosarul nr. 3656/2005 al Curții de Apel București, secția a VII civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale).
în dovedirea calității de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a depus "Testamentului - partajar" autentificat sub nr. 195 din 4 octombrie 1960 (fila 24 din dosarul nr. 131/2005 al Tribunalului București, secția a V a civilă) precum și acte de stare civilă din care rezultă că este fiica lui Ț.S.I. (I.) și Ț.E.: certificat de naștere, certificat de căsătorie, certificat de deces al lui Ț.I. (filele 9,10, 17 din dosarul nr.2465/2004 al Tribunalului Gorj și fila 37 din dosarul nr. 3656/2005 al Curții de Apel București, secția a VII civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale).
Potrivit alin. (2) și (3) ale art. 4 din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, iar succesibilii care după 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii , cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ale căror regim juridic este reglementat de prevederile acestei legi.
La art. 4 alin. (2) din lege, norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii (respectiv pct. 4.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003) implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moștenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar, stipulând că, în cazul în care se depune "certificat de calitate" emis de un notar public, potrivit legii, entitatea învestită va soluționa notificarea și pe baza acestuia.
Din interpretarea dispozițiilor legale redate rezultă că accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii nu impune condiția obligatorie pentru aceștia a prezentării unui certificat de moștenitor, fiind suficiente actele de stare civilă care dovedesc această calitate. Această concluzie rezidă de altfel și din pct. 22.1 al Normelor metodologice de aplicare a legii care prevăd, cu privire la acest aspect, la pct. b, că prin acte doveditoare se înțelege actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate), norma nefăcând deci referire, exclusiv, la certificatul de moștenitor.
Chiar dacă în speță, instanțele de fond și apel au reținut că reclamanta ar fi moștenitoarea lui Ț.M. și, respectiv, al lui Ț.I. (nominalizați la pct. VI și, respectiv pct. III din "Testament - Partajare" autentificat sub nr. 195/4 octombrie 1960,aceștia fiind mătușa și, respectiv vărul reclamantei) și nu a lui Ț.I.E. (mama reclamantei nominalizată la pct. I din actul menționat), cum era corect, se constată că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, testamentul menționat (act declarativ de proprietate) și actele de stare civilă, reclamanta a făcut dovada atât a calității de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001 cât și a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu pe care mama sa l-a primit, cu titlu de moștenire de la Ț.C.V. (bunica reclamantei) în baza partajului de ascendent prin care aceasta din urmă și-a împărțit averea între cei 6 copii ai săi (între care și Ț.I.E., mama reclamantei) și nepotul după cea de-a șaptea fiice, S., predecedată așa încât criticile pârâtei sub acest aspect fiind nefondate.
Referitor la contractele de închiriere încheiate între Ț.S.I. și Sovrompetrol, Trustul de extracție (și nu Ț.C.I. cum greșit s-a dactilografiat în decizia atacată ) este de reținut că instanțele de fond și apel
le-au avut în vedere în completarea înscrisurilor menționate, pentru a stabili dovada posesiei terenului de către tatăl reclamantei, soțul lui Ț.I.E. și nu ca înscrisuri în baza cărora reclamanta a înțeles să facă exclusiv, dovada dreptului de proprietate al părinților său asupra terenului ce a făcut obiectul notificării, așa încât nici sub acest aspect susținerile pârâtei SC P. SA nu se verifică.
Referitor la regimul juridic al terenului în litigiu sunt de reținut următoarele:
Potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 republicată, "în localitățile cu deficit de teren, în care terenurile foștilor proprietari se află în proprietatea statului și aceștia nu optează pentru acțiuni în condițiile art. 37 și nu li se pot atribui lor sau moștenitorilor suprafața minimă prevăzută de prezenta lege, comisiile județene vor hotărî atribuirea unei suprafețe de 5.000 mp de familie, în echivalent arabil, la cerere, din terenurile proprietatea statului", alin. (3) statuând că "nu pot fi atribuite suprafețele de teren pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare".
Reclamanta a făcut dovada în cauză că nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pe terenul mamei sale moștenit ulterior de tatăl său, în calitate de soț supraviețuitor decât fragmentar, pe acele porțiuni pe care nu existau construcții sau instalații de exploatare a petrolului, conform procesului verbal de punere în posesie a proprietarei Ț.M. din 12 noiembrie 2004, schiței parcelelor vizate de președintele Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 și titlului de proprietate nr. 13501587 din 25 mai 2005. De altfel, din adresa Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar din orașul Țicleni rezultă că terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 sau Legii nr. 169/1997 întrucât, în conformitate cu art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 republicată, terenurile respective sunt ocupate de obiective aflate în administrarea unor societăți.
Mai mult chiar, din adeverința emisă de Primăria orașului Țicleni reiese că terenul în litigiu, în suprafață de 600 mp situat în punctul Minolta este inclus în intravilanul orașului Țicleni conform Planului Urbanistic General al orașului Țicleni aprobat prin Hotărârea Consiliului local al orașului Țicleni nr. 19 din 29 august 2000.
Astfel fiind, rezultă cu evidență că terenul în litigiu nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 8 al Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin pct. 13 al Titlului I din Legea nr. 247/2005 iar susținerile recurentei-pârâte în sens contrar sunt nefondate.
Nici susținerea recurentei-pârâte în sensul că Decretul nr. 375/1962 nu este abuziv deoarece nu s-a stabilit că ar avea acest caracter, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul său reiese că s-au acordat despăgubiri, nu poate fi primită întrucât în cauză nu s-a făcut dovada acordării efective a acestor despăgubiri.
Referitor la critica vizând împrejurarea că în cauză nu a fost administrată o expertiză de identificare a terenului și că, astfel, nu poate fi efectuată o expertiză prețuitoare în vederea stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent este de reținut că din adeverința nr. 9612 din 19 decembrie 2005 emisă de Primăria orașului Țicleni depusă la dosarul de apel la fila 35, înscris necontestat de pârâtă, reiese că terenul în litigiu, în suprafață de 600 mp se află situat în intravilanul orașului Țicleni în punctul Minolta, așa încât terenul poate fi identificat, existând elemente în raport de care se poate stabili valoarea despăgubirilor în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.
Având în vedere temeiurile arătate se constată că recursul este nefondat, și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7480/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7473/2006. Civil → |
|---|
