ICCJ. Decizia nr. 7525/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7525
Dosar nr. 4705/1/2006
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Primarul municipiului Arad a emis dispoziţia nr. 558 din 15 aprilie 2005, prin care a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii în echivalentul terenului în suprafaţă de 4641 mp înscris în C.F. Arad cu nr.top 3386/2 formulată pe cale de notificare potrivit Legii nr. 10/2001 de către B.V. şi B.M.
În motivarea dispoziţiei s-a reţinut că terenul a intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, solicitantele fiind numai proprietarele construcţiilor aflate pe teren, fără a fi şi proprietarele terenului.
B.V. şi B.M.L. au formulat contestaţie solicitând anularea dispoziţiei şi acordarea măsurilor reparatorii cerute prin notificare.
Tribunalul Arad, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1112 din 4 octombrie 2005, prin care a admis contestaţia, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pe Primarul municipiului Arad să acorde contestatoarelor măsuri reparatorii prin echivalent şi să le plătească 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Primarul municipiului Arad a declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 57 din 16 februarie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul şi a schimbat în tot hotărârea primei instanţe în sensul că a respins ca nefondată contestaţia.
B.V. şi B.M.L. au declarat recurs solicitând casarea deciziei instanţei de apel şi păstrarea sentinţei primei instanţe.
Dezvoltând în fapt recursul, contestatoarele au susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi a interpretat eronat prevederile legale anterioare anului 1990 şi ale Legii nr. 18/1991.
În concret, contestatoarele au susţinut că terenul are regimul juridic stabilit de prima instanţă, întrucât în anul 1976 autorul lor a cumpărat nu numai construcţiile ci şi terenul aferent, pe care l-a posedat mai mulţi ani, dar în aplicarea Legii nr. 58/1974 a fost intabulat dreptul de proprietate al statului asupra suprafeţei de 800 mp din totalul de 6008 mp, diferenţa de 5208 mp constituind proprietatea cooperativei agricole de producţie.
Ca urmare, potrivit art. 22 din Legea nr. 18/1991, suprafaţa de 5208 mp aferentă construcţiei şi înscrisă ca proprietate a cooperativei agricole de producţie a trecut prin puterea legii în proprietatea contestatoarelor în calitatea lor de proprietare a construcţiei, suprafaţa încadrându-se în limita de 6000 mp stabilită prin art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990.
În pofida acestei stări de drept, prin încheierea C.F. din 13 martie 1997 terenul în cauză a fost dezmembrat, iar parcela nou creată, în suprafaţă de 4614 mp, a fost trecută în proprietatea Statului Român în considerarea Decretului de expropriere nr. 143/1979, pe teren fiind construită ulterior o fabrică de zahăr.
Ca urmare, contestatoarele susţin că, în anul 1976, când au cumpărat imobilul, terenul în suprafaţă de 5208 mp constituia proprietate C.A.P. transferată ulterior în proprietatea lor prin efectul art. 22 din Legea nr. 18/1991, chiar dacă la data exproprierii din 1979 terenul se afla în patrimoniul C.A.P., astfel încât efectele acelei exproprieri, produse în anul 1997, au afectat patrimoniul lor, iar nu pe cel al C.A.P. cum greşit a statuat instanţa de apel, nefiind reală nici constatarea instanţei de apel în sensul că proprietatea terenului în litigiu nu ar fi aparţinut niciodată contestatoarelor.
Recursul nu este întemeiat.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11658 din 4 decembrie 1975, B.D., autorul actualelor contestatoare, a cumpărat de la F.I. cota de ⅔ dintr-o construcţie, terenul aferent în suprafaţă de 6008 mp trecând în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 în vigoare la acea dată, din care s-a acordat cumpărătorului părţii din construcţie drept de folosinţă în cotă de ⅔ din terenul de 100 mp pe care se afla amplasată construcţia.
Ulterior, în anul 1997, suprafaţa de 1367 mp, dezmembrată din întregul teren de 6008 mp, a fost atribuită în proprietate lui B.D. şi soţiei acestuia contestatoarea B.V., fiind intabulat ca atare în cartea funciară.
Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Aşadar, în perioada de mai sus, potrivit contractului de vânzare-cumpărare examinat, autorul B.D. a dobândit şi a avut în proprietate numai o cotă parte dintr-o construcţie, precum şi un drept de folosinţă în aceeaşi cotă de ⅔ din terenul aferent acelei construcţii în suprafaţă de 100 mp, neavând nici un drept asupra terenului în suprafaţă de 4641 mp solicitat a-i fi restituit în natură pe calea Legii nr. 10/2001 şi care a fost preluat de stat de la vânzătoarea F.I., făcând apoi parte din patrimoniul unei cooperative agricole de producţie de la care a fost expropriată în anul 1979 suprafaţa de 5208 mp.
Astfel, terenul de 4641 mp nu a constituit în perioada mai sus arătată proprietatea autorului contestatoarelor şi, în consecinţă, nici nu a fost preluat de stat de la acesta, încât are un cu totul alt regim juridic decât cel reglementat prin Legea nr. 10/2001, iar contestatoarele nu au calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul art. 3 lit. a) şi art. 4 alin. (2) din această lege.
Susţinerile privind conţinutul adevăratei convenţii dintre B.D. şi F.I. în sensul că s-ar fi avut în vedere nu numai cota din construcţie, ci şi întreg terenul aferent, având drept consecinţă dobândirea dreptului de proprietate ex lege potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, nu pot fi examinate în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001 în raport cu regimul juridic al terenului şi al obiectului de reglementare al acestui act normativ, ci numai în condiţiile prevăzute prin legile fondului funciar.
În concluzie, instanţa de apel a aplicat corect legea la situaţia de fapt descrisă, iar recursul este nefondat şi va fi respins ca atare potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de B.V. şi B.M.(M.)L. împotriva deciziei nr. 57 din 16 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 773/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7584/2006. Civil → |
|---|
