ICCJ. Decizia nr. 7584/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7584
Dosar nr. 24671/1/200.
Nr. vechi 8208/2005
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1500 din 15 februarie 2004, reclamantul M.I.F. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul local Cluj-Napoca, solicitând desfiinţarea dispoziţiei nr. 14 din 6 ianuarie 2004 emisă de primar şi obligarea la restituirea în natură a cotei de ˝ din apartamentele 6 şi 7 aflate în imobilul situat în Cluj-Napoca, cu intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.
În motivele de fapt ale cererii s-a arătat că în mod greşit a fost respinsă solicitarea de restituire a cotei de 7/5 parte din imobil (admiţându-se pentru cota de 1/12, în loc de ˝), în condiţiile în care reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma titularului dreptului de proprietate.
În cauză, a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu de către SC „L & S" SRL care a solicitat să se constate faptul că, începând cu anul 1991, a adus o serie de îmbunătăţiri imobilului, pe bază de autorizaţie de construire, îmbunătăţiri a căror valoare se ridică la suma de 9.742 dolari SUA. S-a solicitat de asemenea, ca în baza art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, să se aprecieze că imobilul a devenit unul nou în raport cu cel preluat şi ca atare, se cuvin doar măsuri reparatorii prin echivalent.
Aceeaşi societate a formulat ulterior, cerere de intervenţie accesorie, în interesul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 2148 din 27 octombrie 2004, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte contestaţia, în sensul că a dispus restituirea către reclamant a cotei de 5/12 din apartamentele 6 şi 7 aflate în imobilul situat în Cluj-Napoca. A fost respinsă cererea pentru intabularea dreptului de proprietate şi de asemenea, respinsă contestaţia îndreptată împotriva Consiliului Local Cluj-Napoca.
Prin dispozitivul aceleiaşi sentinţe au fost respinse cererea de intervenţie accesorie şi cererea de intervenţie în interes propriu formulate de SC „L & S" SRL.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate şi pentru cota de 5/12 din imobil (alături de cota de 1/12 a cărei restituire s-a dispus deja).
Faptul că actele doveditoare au fost depuse cu întârziere nu constituia un impediment în calea rezolvării favorabile a cererii, având în vedere că, potrivit Normelor metodologice cuprinse în HG nr. 498/2003 nu se poate trece la soluţionarea notificării în lipsa actelor esenţiale decât dacă petiţionarul declară că nu mai are alte acte prin care să-şi justifice pretenţiile.
Solicitarea de intabulare a dreptului de proprietate a fost respinsă cu motivarea că această operaţiune se poate realiza în baza hotărârii judecătoreşti, fără să fie necesară o dispoziţie a instanţei în acest sens.
Contestaţia îndreptată împotriva Consiliului local Cluj-Napoca a fost respinsă reţinându-se că acesta nu are atribuţiuni în legătură cu aplicarea Legii nr. 10/2001, iar respingerea cererii de intervenţie accesorie s-a făcut pentru considerentele avute în vedere la admiterea contestaţiei.
Împotriva sentinţei au declarat apel Primarul municipiului Cluj-Napoca şi intervenienta SC „L & S" SRL (aceasta din urmă exercitând calea de atac şi împotriva încheierii de şedinţă din 30 aprilie 2004).
1) Primarul municipiului Cluj-Napoca a criticat sentinţa pentru neluarea în considerare a tardivităţii formulării contestaţiei, arătându-se că a fost depăşit termenul de 30 zile de la comunicarea dispoziţiei, atunci când a fost exercitată calea de atac. S-a mai susţinut că imobilul în întregul său a fost împărţit în 7 apartamente şi că în administrarea municipalităţii se mai află doar apartamentele 6 şi 7, restul fiind înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.
În privinţa actelor pe care reclamantul şi-a sprijinit notificarea, acestea au fost depuse cu nesocotirea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 adică, peste termenul legal.
2) Societatea apelantă a susţinut caracterul nelegal al sentinţei prin aceea că nici în considerente şi nici în dispozitiv nu face referire la cererea de intervenţie în interes propriu şi nici nu motivează respingerea ei.
S-a arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat deloc asupra cererii, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe fondul pricinii, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, raportat la termenul de decădere ce trebuia aplicat reclamantului.
Referitor la încheierea de şedinţă din 30 aprilie 2004, prin care s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu, s-a susţinut că aceasta este nelegală întrucât măsura nu este motivată, ceea ce înseamnă nesocotirea dispoziţiilor art. 268 alin. (4) C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Ambele apeluri au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 273/A/2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut caracterul nefondat al criticii privitoare la tardivitatea formulării contestaţiei, în condiţiile în care, dispoziţia fiind emisă la 6 ianuarie 2004, a fost atacată în instanţă la 30 ianuarie 2004.
Referitor la termenul înăuntrul căruia au fost depuse actele doveditoare, s-a apreciat că reglementarea acestui aspect prin dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 instituie un termen de recomandare (prelungit de altfel, prin mai multe Ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) şi că oricum, unitatea deţinătoare trebuia, în măsura în care aprecia necesar, să comunice persoanei îndreptăţite faptul că emiterea deciziei de restituire este condiţionată de depunerea unor probe.
Or, din actele dosarului nu a rezultat că i s-ar fi solicitat în scris reclamantului depunerea unor acte necesare pentru fundamentarea şi în vederea emiterii deciziei.
În privinţa apelului declarat de SC „L & S" SRL s-a constatat că respingerea cererii de intervenţie accesorie a acesteia a fost impusă de soluţia dată contestaţiei.
Susţinerea referitoare la nepronunţarea instanţei asupra intervenţiei principale a fost găsită neîntemeiată, faţă de menţiunea respingerii acestei cereri, ce se regăseşte în dispozitivul hotărârii.
Pe acelaşi aspect, s-a mai reţinut că intervenienta a depus în dosarul instanţei de fond copia unei cereri de chemare în judecată îndreptată împotriva Consiliului local Cluj-Napoca (ce face obiectul unui alt dosar), prin care s-a arătat că, deşi a solicitat în termen legal cumpărarea spaţiului în litigiu, i s-a comunicat faptul că acesta a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanţii-pârâţi.
1) Primarul municipiului Cluj-Napoca a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Soluţionarea excepţiei de tardivitate în exercitarea contestaţiei s-a făcut în mod greşit în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că iniţial a fost chemat în judecată Municipiul Cluj-Napoca şi abia ulterior, la 8 octombrie 2004, cererea a fost precizată ca fiind îndreptată împotriva Primarului municipiului Cluj-Napoca;
- Deşi Municipiul Cluj-Napoca a fost parte în proces, dispozitivul hotărârii atacate nu stabileşte în nici un fel cu privire la acest pârât;
- Pe aspectul fondului cauzei, s-a susţinut că dispoziţia atacată este legală, în condiţiile în care intimatul-reclamant nu a depus actele doveditoare înăuntrul termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001; de altfel, certificatul de calitate de moştenitor de pe urma fostului proprietar C.V. a fost eliberat abia la 20 august 2003, deci după împlinirea termenului legal.
De aceea, instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că reclamantului nu i s-ar fi solicitat să depună actele doveditoare în susţinerea notificării, mai ales că printr-o adresă din 21 august 2002 (nr. 48350) i–a cerut acest lucru.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2) Recurenta SC „L & S" SRL a criticat soluţia sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat următoarele:
- Decizia conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii cu privire la soluţia dată cererii de intervenţie în interes propriu, prin omiterea pronunţării asupra acesteia şi a motivării soluţiei. Prin respingerea apelului intervenientei a fost consfinţită privarea acesteia de asigurarea respectării principiului celor două grade de jurisdicţie (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
- Referitor la fondul litigiului, s-a invocat caracterul nelegal al hotărârii sub aspectul încălcării dispoziţiilor privind termenul înăuntrul căruia puteau fi depuse actele doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită. Diligenţele reclamantului în ce priveşte completarea dosarului notificării au fost efectuate cu întârziere (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, întrucât instanţele au apreciat corect asupra depunerii contestaţiei în termen, ca şi asupra posibilităţii completării actelor doveditoare; pe de altă parte, motivarea respingerii cererii de intervenţie în interes propriu în cadrul sentinţei nu era necesară, de vreme ce instanţa se pronunţase deja asupra cererii printr-o încheiere.
Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Curtea constată următoarele:
1. Recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca se bazează pe critici de nelegalitate care nu pot fi primite.
Astfel, referitor la contestarea dispoziţiei Primarului, aceasta s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
În condiţiile în care emiterea dispoziţiei s-a realizat la 6 ianuarie 2004, atacarea acesteia în instanţă, la 11 februarie 2004, apare în mod evident ca fiind făcută înăuntrul termenului de 30 zile reglementat de textul menţionat anterior.
Ceea ce este relevant în aprecierea asupra termenului înăuntrul căruia a fost exercitată calea de atac, este momentul la care aceasta a fost înregistrată pe rolul instanţei.
Obiectul cererii reclamantului a constat, de la data învestirii instanţei, în contestarea dispoziţiei entităţii învestite cu soluţionarea notificării.
De aceea, este lipsită de relevanţă (sub aspectul criticat), împrejurarea că iniţial cadrul procesual a fost indicat prin referire la Municipiul Cluj-Napoca (reprezentat de primar) în raport de care să se asigure contradictorialitate.
Faptul că ulterior (respectiv, la 8 octombrie 2004) s-a precizat şi solicitat ca judecata să se desfăşoare în contradictoriu cu Primarul (nu în calitate de reprezentant, ci de emitent al dispoziţiei atacate), nu este de natură să deplaseze momentul de la care să se considere exercitată contestaţia.
Calea de atac fusese declarată în termen, precizarea ulterioară a cadrului procesual nefiind în măsură să influenţeze data exercitării acesteia.
Susţinerea că Municipiul Cluj-Napoca ar fi fost parte în proces şi că în mod greşit nu este menţionat în dispozitivul celor două hotărâri, este eronată.
Pe de o parte, precizarea cadrului procesual de către contestator a avut drept consecinţă desfăşurarea judecăţii în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca (în calitate de emitent al dispoziţiei atacate) şi nu cu Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar, astfel cum se indicase iniţial.
De aceea, în raport de precizarea cadrului procesual, judecata nemaidesfăşurându-se în contradictoriu cu Municipiul Cluj-Napoca, nici hotărârea nu se putea pronunţa împotriva acestuia.
Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care hotărârea n-ar fi fost pronunţată împotriva uneia din părţile procesului, consecinţa ar fi fost aceea a inopozabilităţii efectelor hotărârii faţă de aceasta.
Ca atare, interes pentru formularea criticii pe acest aspect ar fi avut reclamantul (care, obţinând o hotărâre favorabilă se vede pus în imposibilitate de a o executa faţă de cel chemat în judecată) sau însăşi partea omisă din dispozitiv care ar fi fost lipsită de efectele tranşării litigiului şi deci, a lichidării pretenţiilor îndreptate împotriva sa.
Or, critica unui alt pârât, împotriva căruia a fost pronunţată hotărârea, pe aspectul menţionat, este lipsită de orice fundament.
- Referitor la depunerea actelor doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită (respectiv, a certificatului de moştenitor de pe urma unuia dintre moştenitorii tabulari) peste termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (în reglementarea existentă la data soluţionării notificării), aceasta nu atrage nelegalitatea soluţiei.
Chiar dacă în considerentele deciziei se reţine în mod greşit, cu trimitere la normele cuprinse în HG nr. 498/2003, că unitatea deţinătoare nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a încunoştinţa persoana îndreptăţită asupra actelor pe care trebuie să le depună în completare, soluţia instanţei este corectă din punct de vedere al naturii normei şi termenului, stabilite de legiuitor.
Astfel, instituirea unui termen pentru ataşarea la notificare a actelor doveditoare, a fost avută în vedere pentru faza procedurii prealabile, cu scopul asigurării celerităţii în rezolvarea notificărilor.
Depăşindu-se această fază prealabilă şi declanşându-se procedura judiciară, normele care guvernează desfăşurarea judecăţii sunt cele procedurale de drept comun.
Aceasta înseamnă posibilitatea administrării probatoriului în mod nemijlocit, în faţa instanţei de judecată [conform art. 169 alin. (1) C. proc. civ.].
A nu permite părţii să propună şi să administreze în faza de judecată şi alte dovezi decât cele aflate în dosarul anexat notificării, ar însemna ca accesul la justiţie al acesteia să fie pur formal şi să fie lipsită de dreptul la un proces echitabil (consecinţa fiind a încălcării art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale).
De aceea, luând în considerare certificatul de calitate de moştenitor, care justifică dreptul reclamantului la a obţine restituirea în natură şi a cotei de 5/12 din imobil, astfel cum se solicitase prin notificare, instanţele au procedat corect.
Pentru considerentele arătate, recursul Primarului municipiului Cluj-Napoca a fost constatat nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.
2. În ce priveşte recursul declarat de intervenienta SC „L & S" SRL, acesta este întemeiat în sensul următoarelor considerente:
- Răspunzând criticii referitoare la nepronunţarea tribunalului asupra cererii de intervenţie principală şi la nemotivarea soluţiei, instanţa de apel aduce într-adevăr, aşa cum susţine recurenta, motive străine de natura pricinii.
Astfel, fiind învestită cu apelul împotriva încheierii prin care, respingându-se cererea de intervenţie principală, soluţia nu a fost motivată, ca şi cu apelul împotriva sentinţei prin care, reluându-se soluţia dată intervenţiei principale, s-a menţinut nemotivarea măsurii, instanţa de apel apreciază asupra caracterului neîntemeiat al criticii cu referire la o cerere depusă de intervenientă la dosar.
Respectiva cerere (filele 35-37, fond), care constituia obiect al altui dosar privea, aşa cum rezultă de altfel din chiar considerentele deciziei, alte pretenţii decât cele care făceau obiectul intervenţiei principale.
Or, a stabili caracterul nefondat al acestei critici prin trimitere la o cerere ce viza alte pretenţii decât cele care se dezbăteau în proces înseamnă într-adevăr, a aduce considerente străine de natura pricinii (ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Instanţa de apel trebuia să observe că încheierea prin care tribunalul a respins cererea de intervenţie principală (fila 201, fond) este nemotivată şi în plus, din conţinutul ei nu rezultă dacă prima instanţă s-a pronunţat asupra respingerii intervenţiei ca inadmisibilă (pentru neîntrunirea cerinţelor de admisibilitate în principiu) sau asupra respingerii pe fondul pretenţiilor formulate de intervenientă.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât reluând prin sentinţă soluţia dată intervenţiei principale (contrar susţinerii recurentei, menţiunea apare în dispozitivul sentinţei), instanţa se mulţumeşte doar să o enunţe, fără să motiveze în vreun fel.
Conform art. 268 alin. (4) C. proc. civ., orice dispoziţie luată de instanţă va fi motivată, iar potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea (categorie căreia i se subsumează şi încheierea) va cuprinde „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Din reglementarea textului procedural rezultă că motivarea soluţiei, indiferent că este cuprinsă în încheiere interlocutorie sau în hotărârea de dezinvestire a instanţei, este obligatorie.
În caz contrar, actele procedurale ale instanţei ar fi discreţionare, fără posibilitatea pentru parte de a cunoaşte motivele pentru care i-au fost respinse cererile şi fără posibilitatea instanţei de control judiciar de a le cenzura.
În speţă, se regăseşte această situaţie, modalitatea de pronunţare asupra intervenţiei principale nepermiţând părţii să cunoască motivul respingerii cererii sale, iar instanţei de control judiciar să verifice legalitatea soluţiei.
Drept urmare, actele procedurale respective (încheierea din 30 aprilie 2004 şi sentinţa, în partea referitoare la rezolvarea intervenţiei principale) îndeplinite cu neobservarea formelor legale, adică, a cerinţei motivării în fapt şi în drept, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., sunt lovite de nulitate, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Vătămarea pricinuită părţii, căreia i s-a încălcat astfel, dreptul la apărare şi la judecată efectivă, nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea încheierii şi a sentinţei pe aspectul intervenţiei principale şi reluării judecăţii de la discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de SC „L & S" SRL.
Pe acest aspect, recursul va fi admis, casată în parte Decizia atacată şi urmare a admiterii apelului declarat de intervenientă, desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe, ca şi încheierea din 30 aprilie 2004, a acesteia, cu trimiterea cauzei pentru judecarea cererii de intervenţie în interes propriu, în condiţiile art. 52 şi urm. C. proc. civ.
- În ce priveşte critica de fond adusă hotărârii de către SC „L & S" SRL, din poziţia de intervenientă accesorie, referitoare la termenul de depunere a actelor doveditoare, ea va fi respinsă pentru aceleaşi argumente arătate în recursul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca (în favoarea căruia s-a intervenit în proces).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC „L & S" SRL împotriva deciziei civile nr. 273/A din 11 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj.
Casează în parte Decizia civilă nr. 273/A din 11 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj.
Admite apelul declarat de intervenienta SC „L & S" SRL.
Desfiinţează în parte sentinţa civilă nr. 2148 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Cluj, precum şi încheierea de şedinţă din 30 aprilie 2004 dată de Tribunalul Cluj.
Trimite cauza pentru judecarea cererii de intervenţie în interes propriu la Tribunalul Cluj.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei, sentinţei şi încheierii.
Respinge recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7525/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7362/2006. Civil → |
|---|
