ICCJ. Decizia nr. 7512/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7512
Dosar nr. 7503/44/200.
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
P.P. a cerut Prefecturii judeţului Galaţi, prin notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri băneşti în valoare de 5.077.067.336 lei în echivalentul tancului (fost ŞIep) „Spiridon" preluat din proprietatea mamei sale P.A. de către Ministerul Comunicaţiilor, Direcţia Marinei Comerciale în baza Legii nr. 119/1948.
Cu adresa nr. 6394 din 12 octombrie 2001, Prefectura judeţului Galaţi a recomandat solicitantului să se adreseze Ministerului Lucrărilor Publice, Transportului şi Locuinţei, care, la rându-i, i-a recomandat să se adreseze Prefecturii judeţului Galaţi.
Prin adresa nr. 6394 din 28 februarie 2002, Prefectura judeţului Galaţi a comunicat solicitantului să depună notificarea la Primăria municipiului Galaţi.
Notificată fiind, Primăria municipiului Galaţi a comunicat solicitantului prin adresa nr. 10345 din 06 martie 2002 că nu este posibilă identificarea unităţii deţinătoare a navei ca urmare a dezmembrării acesteia, restituindu-i documentaţia depusă.
P.P. s-a adresat din nou Prefecturii judeţului Galaţi, care prin adresa nr. 3079 din 17 aprilie 2002, i-a recomandat să se adreseze Tribunalului Galaţi, secţia civilă, chemând în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, respectiv D.G.F.P.C.F.S. Galaţi.
Prin acţiunea civilă introdusă la 4 iunie 2002, reclamantul P.P. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P.C.F.S. Galaţi solicitând să fie obligat să-i acorde măsuri reparatorii sub forma de despăgubiri băneşti în valoare de 5.077.067.336 lei în temeiul prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În faţa Tribunalului Galaţi, secţia civilă, reclamantul a formulat cerere pentru sesizarea Curţii Constituţionale invocând excepţia de neconstituţionale a prevederilor art. 2 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
Prin încheierea din 1 noiembrie 2002, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate, iar prin sentinţa civilă nr. 529/F din 22 noiembrie 2002 aceeaşi instanţă a respins ca inadmisibilă acţiunea introdusă de reclamant.
Prima instanţă a statuat în sensul inadmisibilităţii acţiunii reţinând că bunul în echivalentul căruia reclamantul a cerut despăgubiri a fost navă destinată transportului de cereale, nefiind un bun imobil în sensul reglementat prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a declarat apel susţinând că tribunalul nu avea competenţa materială de a soluţiona excepţia de neconstituţionalitate şi a încălcat dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care în noţiunea de „imobil care trebuie retrocedat" sunt cuprinse toate bunurile naţionalizate prin Legea nr. 119/1948, inclusiv întreprinderile de transporturi având în proprietate numai bunuri mişcătoare.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 53 din 01 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Această decizie a fost casată, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 2810 din 8 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Prin încheierea din 28 ianuarie 2005, instanţa de trimitere a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 10/2001 ridicată de reclamantul P.P. şi a suspendat judecata apelului.
Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 537 din 18 octombrie 2005, prin care a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, constatând că autorul excepţiei şi-a manifestat pe această cale doar nemulţumirea asupra modului în care instanţa de judecată şi Statul Român au interpretat şi aplicat prevederile art. 2 şi cele ale art. 6 din Legea nr. 10/2001, în sensul că bunul (ŞIep) a cărui retrocedare a fost solicitată de către acesta nu face parte din categoriile ce constituie obiectul de reglementare al legii.
În raport cu asemenea constatare, Curtea Constituţională a hotărât că, potrivit competenţei sale şi respectând principiul constituţional al separaţiei puterilor, nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului ei contrar Constituţiei.
După repunerea cauzei pe rol, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 15/A din 24 ianuarie 2006, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.P. împotriva sentinţei civile nr. 529 din 22 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Motivarea deciziei de mai sus constă în enunţarea dispozitivului deciziei Curţii Constituţionale, urmată de frazele:
„Faţă de caracterul obligatoriu al acestei decizii pronunţate de Curtea Constituţională, instanţa de rejudecare a cauzei va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant, confirmând astfel soluţia pronunţată de Tribunalul Galaţi, bunurile solicitate prin acţiunea reclamantului P.P. fiind exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001.
În acest context, analiza celorlalte critici aduse pe fondul cauzei în motivele de apel, nu se mai justifică".
Reclamantul P.P. a declarat recurs susţinând că instanţele de fond şi apel nu au motivat „principala critică privind înţelesul greşit dat prevederilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 10/2001" ceea ce înseamnă că au încălcat prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. şi ale art. 6 alin. (1) din Protocolul adiţional nr.3 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Cu privire la fondul litigiului, reclamantul a susţinut în esenţă că, „vasele de transport fluviale şi maritime confiscate de Statul Român fac obiectul retrocedărilor în baza Legii nr. 10/2001".
Examinând recursul Înalta Curte constată cele ce succed:
Aşa cum s-a mai arătat, prin apel reclamantul a susţinut că nava de transport preluată de stat din patrimoniul autoarei sale face obiectul Legii nr. 10/2001, contrar celor constatate prin hotărârea de primă instanţă atacată pe calea apelului.
Ca urmare, instanţa de apel avea obligaţia esenţială de a stabili dacă bunul în cauză face sau nu obiectul Legii nr. 10/2001 cu consecinţa existenţei sau inexistenţei dreptului pretins de reclamant de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de lege, în speţă constând în despăgubiri băneşti.
Asemenea constatare, pozitivă sau negativă, trebuia motivată prin arătarea motivelor de fapt şi de drept care au formulat convingerea instanţei, potrivit obligaţiei reglementate de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. edictată în scopul de a se asigura o bună administrare a justiţiei, de a întări încrederea justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti şi de a da posibilitatea instanţelor superioare să-şi exercite controlul judiciar.
Instanţa de apel nu s-a conformat acestor dispoziţii de drept procesual, limitându-se a afirma că bunul solicitat de reclamant este exceptat de la aplicarea Legii nr. 10/2001 ca o consecinţă a caracterului obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale.
Asemenea rezolvare dată apelului este esenţial nelegală, trimiterea la conţinutul deciziei Curţii Constituţionale neavând nici o justificare pentru că prin aceasta nu s-a dispus în sensul reţinut de instanţa de apel, ci dimpotrivă a fost arătat expres că numai instanţa de judecată are competenţa de a aplica legea în speţa dedusă prezentei judecăţi.
Ca urmare, primul motiv de recurs este întemeiat, hotărârea atacată fiind practic nemotivată, încălcând dispoziţiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce o face casabilă pentru cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă şi în temeiul art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., recursul va fi admis pentru motivul arătat, Decizia atacată urmând a fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va cerceta secundul motiv de recurs ca susţinere de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva deciziei nr. 15/A din 24 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7510/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 724/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
