ICCJ. Decizia nr. 753/2006. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 753.
Dosar nr. 5889/1/2006
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta M.S. a chemat în judecată pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Constanţa, Municipiul Constanţa, Consiliul local Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa, solicitând să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa.
Reclamanta a arătat, în motivarea acţiunii, că a avut calitatea de proprietar al imobilului menţionat şi, în urma plecării sale din ţară, acesta a fost preluat în proprietatea statului prin Decizia nr. 468 din 6 octombrie 1989, emisă de fostul Consiliu Popular al Judeţului Constanţa, în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Reclamanta a mai arătat că transferul dreptului de proprietate nu a avut loc în mod valabil, iar posesia exercitată de stat a fost precară, abuzivă şi ilicită.
Actul administrativ de preluare nu a fost comunicat reclamantei decât ulterior abrogării Decretului nr. 223/1974 şi suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu a fost încasată de aceasta.
Reclamanta şi-a modificat cererea la primul termen de judecată, solicitând citarea, în calitate de pârât, a Consiliului Judeţean Constanţa, cu motivarea că acţiunea în revendicare presupune compararea titlurilor, iar ea invocă pe cale incidentă ineficienţa titlului statului.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 375 din 28 aprilie 2000, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul, compus din teren în suprafaţă de 122 mp şi construcţie formată din subsol şi parter.
Prima instanţă a reţinut că, în calitate de unică moştenitoare a soţului său G.M., reclamanta este titularul exclusiv al dreptului de proprietate asupra imobilului, excepţia lipsei calităţii procesuale active nefiind întemeiată.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că titlul pârâţilor, constând în Decizia emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, nu este valabil, pentru că, prin necomunicare, Decizia nu şi-a produs efectul constitutiv de drepturi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta şi pârâţii Consiliul Judeţean Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa, Consiliul local şi Municipiul Constanţa.
În apel, la dosar a depus cerere de intervenţie în interes propriu Uniunea Armenilor din România, arătând că deţine imobilul în litigiu în baza unui contract de închiriere şi, întrucât acesta deserveşte interesele etniei armene din oraşul Constanţa, el nu poate fi restituit în natură, reclamanta urmând să beneficieze de măsuri reparatorii.
Ulterior, cererea de intervenţie a fost calificată ca o cerere în interes alăturat apelanţilor-pârâţi, solicitându-se respingerea apelului reclamantei şi admiterea apelurilor pârâţilor.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 15/C din 1 februarie 2006, a respins ca nefondate apelurile şi a respins cererea de intervenţie în interes alăturat apelanţilor-pârâţi formulată de Uniunea Armenilor din România, filiala Constanţa.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul Judeţean Constanţa, R.A. E.D.P.P. Constanţa şi Uniunea Armenilor din România, filiala Constanţa.
Recurentul-pârât Consiliul Judeţean Constanţa, prin recursul formulat invocă, în primul rând, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Constanţa, arătând că acesta nu are calitatea de posesor neproprietar în acţiunea de revendicare, această calitate având-o numai Municipiul Constanţa, iar în al doilea rând, pe fondul cauzei se susţine că titlul statului, ce constă în Decizia administrativă emisă în baza Decretului nr. 223/1974 este un titlu valabil, astfel încât trecerea în patrimoniul statului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării.
Recursul pârâtei R.A. E.D.P.P. Constanţa exprimă critici de nelegalitate a hotărârii, susţinându-se o pretinsă lipsă de legitimitate procesual activă a reclamantei, se susţine existenţa autorităţii de lucru judecat, ce rezultă din sentinţa civilă nr. 11558/1999 a Judecătoriei Constanţa şi, de asemenea, se susţine că Decizia de preluare a imobilului de către stat nr. 468 din 6 octombrie 1989, reprezintă un titlu valabil al Statului Român.
Uniunea Armenilor din România invocă, prin recursul declarat, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi valabilitatea titlului statului.
Toate cele trei recursuri sunt nefondate, întrucât instanţele anterioare au făcut o corectă aplicare a normelor dreptului comun, coroborate cu cele cuprinse în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, aplicabile în materia revendicărilor imobiliare.
Practic, nici unul din cele 3 recursuri nu identifică şi nu indică motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, ele nefăcând altceva decât să reia susţinerile din apel, pe care curtea de apel le-a înlăturat în mod întemeiat.
Critica referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive exprimată de Consiliul Judeţean Constanţa este neîntemeiată, întrucât, conform prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, prin art. 12 se prevede că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor unităţilor administrativ-teritoriale, titulari ai acestor bunuri sunt consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului.
În privinţa susţinerii valabilităţii titlului statului, formulată de toţi cei 3 recurenţi, care consideră că titlul statului constă în Decizia administrativă emisă în baza Decretului nr. 223/1974, aceasta nu are nici un fundament juridic.
Titlul de preluare a imobilului în patrimoniul statului nu îl constituie Decretul nr. 223/1974, ci Decizia administrativă de preluare, rămasă definitivă, emisă în baza acestui act normativ.
Aşa după cum corect au reţinut atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, pe parcursul procesului nu s-a făcut dovada comunicării deciziei către reclamantă, nici la momentul emiterii ei, nici până la momentul abrogării Decretului nr. 223/1974 prin Decretul-lege nr. 9/1989, astfel că transferul legal al dreptului de proprietate asupra imobilului nu a operat în favoarea statului.
De altfel, instanţa supremă a statuat că decretul sus-amintit a fost un act normativ contrar Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Constituţiei din 1965, în vigoare la data adoptării lui, astfel încât titlurile statului constituite în baza acestui decret nu sunt valabile.
Referitor la critica R.A.E.D.P.P. Constanţa privind existenţa unei autorităţi de lucru judecat, aceasta nu poate fi reţinută.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, existenţa unei autorităţi de lucru judecat în privinţa valabilităţii deciziei de preluare, stabilită prin sentinţa nr. 11558/1999 a Judecătoriei Constanţa, nu are efecte în privinţa analizei asupra transferului dreptului de proprietate de la reclamantă către stat. Astfel, dacă judecătoria a stabilit că necomunicarea deciziei nu atrage nulitatea actului administrativ, această hotărâre nu împiedică instanţa investită cu cererea în revendicare să stabilească dacă actul administrativ, valid din punct de vedere formal, şi-a produs efectul translativ de drepturi.
S-a reţinut că, în lipsa comunicării, un asemenea transfer nu s-a realizat.
Nu se poate reţine nici critica R.A.E.D.P.P. Constanţa privind faptul că nu s-a făcut dovada preluării contra cost a imobilului, pentru că, în speţă, nu numai că nu s-a cerut restituirea despăgubirii de 80.000 lei, dar nici nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi încasat această despăgubire.
În privinţa criticii privind lipsa legitimării procesuale active a reclamantei, se reţine că este, de asemenea, neîntemeiată.
Reclamanta, prin certificatul de moştenitor nr. 143 din 10 februarie 1989, a făcut dovada că este singura moştenitoare a soţului său şi că masa succesorală, în cotă de ½ din imobilul în litigiu întregeşte dreptul său asupra celeilalte cote de ½ din imobil.
De altfel, chiar prin Decizia nr. 468/1989 de preluare a imobilului de către stat, la art.1 se menţionează că acesta este „proprietatea numitei M.S.".
Mai trebuie precizat că recursurile au un caracter formal, fiind lipsite şi de interes, dacă se are în vedere faptul că recurentele R.A.E.D.P.P. Constanţa şi Uniunea Armenilor din România au fost de acord cu executarea voluntară a hotărârii de retrocedare a imobilului, conform protocolului de predare-primire nr. 4147 din 2 mai 2006 încheiat cu prima recurentă şi procesul-verbal de predare-primire a imobilului semnat la 30 august 2006 cu cea de a doua recurentă.
Faţă de considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Consiliul Judeţean Constanţa, R.A. E.D.P.P. Constanţa şi Uniunea Armenilor din România, filiala Constanţa, împotriva deciziei nr. 15/C din 1 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7528/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 752/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
