ICCJ. Decizia nr. 8589/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8589
Dosar nr. 2221/1/200.
Şedinţa publică din 26 octombrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 februarie la Tribunalul Hunedoara, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Deva şi a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Deva nr. top 1788/1/1789/1 în suprafaţă tabulară de 9953 mp, reală de 7741 mp.
În motivarea acţiunii se arată că imobilul în întregime, construcţii şi teren, evidenţiat în C.F. ca fiind casă, curte şi grădină, dar în realitate pe teren se găsesc Băile Sărate din Deva edificate de antecesorii săi. Imobilul a fost preluat de stat fără titlu. În prezent o suprafaţă de 3549 mp reprezintă incinta Băilor Sărate, iar restul terenului este liber de construcţii ce poate fi restituit în natură. Construcţiile existente sunt uşor demontabile neîmpiedicând restituirea în natură. După apariţia Legii nr. 10/2001 a notificat în termen Primarul municipiul Deva solicitând restituirea terenului şi despăgubiri pentru construcţii, dar ne s-a răspuns în termen, şi deci considera acest fapt o respingere a cererii. S-a făcut referire la prevederile art. 9 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pe parcursul procesului la data de 5 aprilie 2004, Primarul Municipiului Deva emite dispoziţia nr. 510/2004 prin care este respinsă notificarea reclamantei cât şi cea formulată de numita P.P., ambele vizând acelaşi imobil.
Notificările au fost respinse pentru motivul că prin sentinţa civilă nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara în dosar 6654/2000 a fost admisă o acţiune în revendicare a aceluiaşi imobil, a constatat faptul că imobilul a fost demolat şi nu mai poate fi restituit în natură şi s-a dispus în schimb obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor la plata unor despăgubiri în sumă de 410.807.424 lei în favoarea lui P.P., S.E., S.A. şi S.M.
Din conţinutul „Notificării" adresată Primăriei municipiului Deva rezultă că reclamanta a solicitat U.S.D. ca măsuri reparatorii ca urmare a exproprierii terenului situat în Deva înscris în C.F. Deva nr. top. 1788/1-1789/1, în suprafaţă de 5800 mp.
În 7 octombrie 2004 au formulat cereri de intervenţie SC M.E. SRL şi SC S. SA în interesul pârâtului.
În cauză au fost administrate probe cu acte şi expertiza tehnică.
Au fost acvirate: dosarul nr.3384/2001 al Judecătoriei Deva; dosarul nr. 289/1998 al Judecătoriei Deva; dosarul nr. 6654/2000 al Tribunalului Hunedoara; dosarul nr. 2599 /2001 al Curţii de Apel Alba Iulia; dosarul nr. 1247/2002 al Curţii Supreme de Justiţie.
Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 391 din 3 iunie 2005 a admis cererile de intervenţie în interesul pârâtei. A respins contestaţia formulată de S.E. împotriva dispoziţiei nr. 510 din 5 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Deva.
Instanţa de fond a reţinut: imobilul în litigiu este ocupat de incinta Băii Sărate Deva şi parţial de cele două interveniente. Moştenitorii proprietarilor sunt: S.E., S.A., S.M., S.L., S.A.M. Reclamanta este singura moştenitoare acceptantă a acestuia din urmă.
Numita P.P. în calitate de moştenitoare a defunctului S.L. a revendicat imobilul în litigiu la 6 ianuarie 1998 (dosar nr. 289/1998 al Judecătoriei Deva). În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu ceilalţi moştenitori S.E., S.M. şi S.A., mai puţin reclamanta din prezenta cauză. Judecătoria Deva a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Hunedoara, care prin sentinţa civilă nr. 34 din 1 martie 2001 a admis acţiunea principală şi cererile de intervenţie şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor la plata sumei de 410.807.424 lei cu titlul de despăgubiri către reclamantă şi intervenienţi. Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă şi a stat la baza soluţionării notificărilor formulate de reclamantă şi de numita P.P. Chiar dacă reclamanta nu a fost parte în litigiul anterior ponit de ceilalţi moştenitori, despăgubirile au fost stabilite pentru întregul imobil construcţii şi teren prin actualizarea evaluării făcută în anul 1950. Se conchide că dacă s-a restituit contravaloarea întregului imobil nu mai poate fi restituit şi în natură.
Instanţa a făcut referire şi la prevederile art. 2.1 lit. e) din HG. nr. 498 din 18 aprilie 2003.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 1901 din 2 noiembrie 2005 a respins apelul declarat de contestatoarea S.E.
Instanţa de apel consideră legale cele stabilite de instanţa de fond. În plus se arată că prin „notificare" au fost solicitate despăgubiri băneşti, iar prin acţiune de tinde la revendicarea unor terenuri proprietatea intervenientelor, precum şi că o stare de fapt stabilită într-o speţă şi rămasă irevocabilă este valabilă şi în altă speţă cu acelaşi obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.E., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că instanţa a considerat că avea de judecat o „contestaţie" pe când acţiunea introductivă a fost o „acţiune civilă" prin care s-a cerut concret restituirea în natură a unui imobil, astfel că s-a pronunţat numai indirect asupra cererii; la data introducerii acţiunii dispoziţia nr. 510/2004 a Primarului municipiului Deva nu exista; judecata Curţii are în centru „dispoziţia" Primarului pe care o susţine fără ca acest lucru să fi fost cerut de reclamantă; fundamentul deciziei curţii de apel este alta sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă, litigiu în care reclamanta nu a fost parte, iar acea sentinţă nu a fost pronunţată în noul cadru juridic creat de apariţia Legii nr. 10/2001, care a avut drept raţiune restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv; instanţele nu au dat posibilitatea reclamantei să facă dovezi privind posibilitatea restituirii în natură, ci se aprobă de plano Decizia 51/2004 care nu exista la data introducerii acţiunii; se conchide că instanţele nu s-au pronunţat asupra cererii în sine ci au tratat acţiunea civilă ca pe o contestaţie.
Recursul se priveşte ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauză, condiţiile impuse de textul de lege citat nu sunt îndeplinite.
Prin acţiunea introductivă reclamanta a specificat că a notificat Primarul municipiului Deva în baza Legii nr. 10/2001, că nu a primit răspuns şi considera acest fapt ca o respingere a cererii. În plus, ca „temei de drept al acţiunii" a indicat înscrisuri şi expertiză, iar în „probaţiune" art. 9 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (indiferent dacă inversarea a fost făcută din eroare sau cu intenţie) instanţele nu puteau da alt caracter acţiunii decât ca fiind întemeiată pe Legea nr. 10/2001 şi nu ca fiind o acţiune civilă, care nu putea fi decât de drept comun, dacă se nega intenţia de a apela la prevederile Legii nr. 10/2001.
Astfel că instanţele au caracterizat corect cererea reclamantei chiar dacă Primarul municipiului Deva a emis dispoziţia nr. 510 din 5 aprilie 2004 după introducerea acţiunii (19 februarie 2004). Continuarea procesului de către reclamantă după emiterea dispoziţiei fără a preciza expres că nu rezolvarea procesului conform Legii nr. 10/2001 constituie obiectul acţiunii, în mod firesc instanţa a analizat pretenţiile reclamantei prin prisma dispoziţiei nr. 510/2004 respingând acţiunea (caracterizată corect ca o contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001).
Rezultă deci că instanţele s-au pronunţat asupra cererii în sine a reclamantei astfel că nu a fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia.
De altfel reclamanta în cererea prin care precizează şi completează cererea de chemare în judecată (fila 41 dosar fond) arată că solicita anularea dispoziţiei nr. 510/2004 a Primarului municipiului Deva.
Faptul că instanţa a ţinut seama de o altă sentinţă judecătorească pronunţată într-un litigiu civil început în anul 1998 pentru acelaşi imobil de ceilalţi moştenitori în afară de reclamantă din prezenta cauză nu constituie un motiv de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 (unde ar putea fi încadrat acest motiv de recurs). Instanţele trebuiau să facă acest lucru deoarece acel litigiu avea ca obiect acelaşi imobil, ocazie cu care i s-a stabilit un anume regim juridic, iar moştenitorii (reclamanta din acea cauză şi intervenienţii) au obţinut despăgubiri băneşti la valoarea întregului imobil preluat de stat. O dată rezolvată situaţia respectivului imobil, în mod irevocabil prin respingerea recursului Ministerului Finanţelor Publice de către Curtea de Apel Supremă de Justiţie, nu mai putea fi rezolvată încă odată la cererea unui moştenitor chiar dacă nu s-a implicat, indiferent de motiv, în respectivul litigiu. Nu se pot obţine măsuri reparatorii, în natură sau prin despăgubiri, de două ori pentru acelaşi imobil uzând de temeiuri de drept diferite.
Pe parcursul procesului au fost încuviinţate şi administrate probe pe care reclamanta le-a solicitat.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei civile nr. 1201/A din 2 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8619/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 859/2006. Civil → |
|---|
