ICCJ. Decizia nr. 8619/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8619
Dosar nr. 8453/1/200.
Şedinţa din 26 octombrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Contestatorii O.M., O.L., O.S., O.C., O.M., D.C., O.T. şi S.S. au solicitat Tribunalului Argeş, pe rolul căruia contestaţia a fost înregistrată sub nr. 2410/Civ/2005, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Piteşti şi Primăria Municipiului, modificarea dispoziţiei nr. 1109 din 9 martie 2005 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul ca măsurile reparatorii prin echivalent acordate pentru imobilul situat în Piteşti, (teren în suprafaţă de 653 mp şi construcţii, în prezent demolate), expropriat prin Decretul nr. 72/1986, care a aparţinut în cotă de ˝ autorului O.A., să se stabilească „la valoarea reală a acestora".
În motivarea cererii contestatorii au arătat că prin dispoziţia atacată a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor pentru construcţiile demolate, deşi conform titlului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1554/1975, autorul lor a dobândit în indiviziune cu soţii T. o cotă de ˝ din imobil, iar despăgubirile plătite acestuia cu ocazia exproprierii au fost doar de 7196 lei, sumă inferioară contravalorii cotei lui de drept şi că despăgubirile acordate pentru teren, de 424.973.784 lei, nu corespund valorii reale de piaţă a acestuia.
Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1401 din 4 octombrie 2005 a admis contestaţia şi a dispus modificarea dispoziţiei nr. 1109/2005, în sensul acordării către reclamanţi de despăgubiri în echivalent în sumă de 41.846.233 lei pentru construcţie şi de 73.190 EURO (sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii) pentru teren.
Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit conform expertizelor tehnice efectuate în cauză, în specialităţile topografie construcţii, instanţa având în vedere prevederile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de intimaţi potrivit deciziei civile nr. 57/A din 6 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 465/CIV/2006.
Motivul de apel care viza împrejurarea că urmare a modificării Legii nr. 10/2001prin Legea nr. 247/2005 apelanţii nu mai au calitatea de a emite dispoziţii de acordare a despăgubirilor, această atribuţie revenind Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor a fost înlăturat de instanţa de apel cu motivarea că dispoziţia contestată a fost emisă înainte de modificarea Legii nr. 10/2001, iar potrivit principului tempus regit actum, legalitatea acestei dispoziţii se analizează în funcţie de dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii sale.
Susţinerea apelanţilor potrivit căreia, din valoarea totală a despăgubirilor pentru teren nu s-a scăzut suma de 1.469,35 lei plătită autorului contestatorilor, a fost respinsă ca nefondată, instanţa de apel apreciind că apelanţii nu au formulat la instanţa de fond obiecţiuni la raportul de expertiză în termenul prevăzut de lege, că obiecţiunile la raportul de expertiză nu se pot formula pentru prima dată în apel, contrar dispoziţiilor art. 108 pct. 3 C. proc. civ. şi că nu s-au făcut nici un fel de dovezi că suma a fost plătită autorului intimaţilor reclamanţi.
Împotriva deciziei au declarat recurs apelanţii Municipiul Piteşti şi Primarul municipiului Piteşti, criticând-o ca fiind nelegală pentru aceleaşi motive invocate şi în apel pe care le-au reprodus în cuprinsul cererii de recurs.
Prima critică, ce vizează faptul că, după modificarea Legii nr. 10/2001, unitatea investită cu soluţionarea notificării nu poate face decât propunerea privind acordarea de despăgubiri, nemaiavând calitatea de a emite dispoziţie de acordare a despăgubirilor este neîntemeiată, Curtea însuşindu-şi considerentele în raport cu care a fost înlăturată de instanţa anterioară în etapa procesuală a apelului.
Suplimentar, se constată că această critică este şi lipsită de interes.
Admiţând contestaţia formulată de reclamanţi, prima instanţă doar a modificat dispoziţia nr. 1109 din 9 martie 2005, pronunţându-se în limitele în care a fost investită, prin stabilirea dreptului la măsuri reparatorii în echivalent şi pentru construcţiile demolate şi reevaluarea (conform raportului de expertiză) a cuantumului despăgubirilor pentru teren.
Contrar afirmaţiei recurentei, instanţa nu a dispus obligarea pârâţilor la emiterea unei noi dispoziţii prin care să „acorde" reclamanţilor despăgubirile în echivalent şi nu a nesocotit competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlurile de proprietate în procedura reglementă prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Conform art. 16 alin. (1) din Titlul VII, Legea nr. 247/2005; „Deciziile/dispoziţiile emise de unităţile investite cu soluţionarea notificărilor (…) în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire (…) se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale (…)".
Nici anterior modificării Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) prin deciziei/dispoziţie motivată nu erau achitate de unitatea emitentă, investită cu soluţionarea notificării, ci erau înaintate prefecturii, în cadrul procedurii reglementată de art. 36-40 din actul normativ.
După modificare art. 24 din Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege şi intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispoziţiile emise anterior (prin care s-au făcut oferte de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, modificate sau nu prin hotărâri judecătoreşti în urma contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite), cât şi deciziile/dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 (prin care se propune acordarea de despăgubiri) sunt supuse, de drept, aceleaşi proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005) urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul este fondat pentru cel de-al doilea motiv de recurs invocat, în limitele căruia în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin acest motiv de recurs s-a susţinut că instanţele anterioare nu au avut în vedere procesul-verbal de evaluare nr. 23111 din 27 mai 2004, potrivit căruia pentru teren s-a achitat la data preluării de către stat suma de 1469,25 lei, sumă care nu a fost dedusă din suma totală calculată.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care restituirea în natură a imobilelor expropriate nu este posibilă, „valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcţii, din valoarea corespunzătoare a părţii din imobilul expropriat, teren şi construcţii, care nu se poate restitui în natură (…)".
Investită fiind cu soluţionarea contestaţiei, instanţa avea obligaţia să aplice textul de lege şi să deducă din valoarea actuală a imobilului sumele primite de proprietari, cu titlul de despăgubiri, cu ocazia exproprierii.
În cuprinsul cererii introductive, reclamanţii au recunoscut că pentru construcţiile demolate au fost calculate şi plătite coproprietarilor despăgubiri de 51.967 lei, deşi valoarea reală era mai mare, iar autorul lor, O.A., a primit numai suma de 7.196 lei, deşi avea o cotă de ˝ din imobilul cumpărat în anul 1957, în indiviziune cu soţii T.
Reclamanţii nu au contestat în primă instanţă nici faptul că s-au plătit despăgubiri în cuantum de 1469 lei şi pentru terenul expropriat, coproprietatea indiviză a autorului lor şi a soţilor T.; dimpotrivă, reclamanţii sunt cei care, în cadrul probei cu înscrisuri, au depus la termenul din 24 mai 2005, două fise de evaluare ale imobilului (filele 25 şi 26 dosar tribunal) din care rezultă că, la data exproprierii, valoarea totală a despăgubirilor calculate şi plătite de către stat coproprietarilor T.A., T.M. şi O.A. a fost de 54.463 lei (44.771 lei pentru construcţii şi 1469 lei pentru teren).
Contrar acestor înscrisuri, recunoaşterii făcută de reclamanţi prin contestaţie şi dispoziţiilor imperative ale art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, la un termen ulterior depunerii înscrisurilor, tribunalul a admis proba cu expertiza tehnică topografică şi în specialitatea construcţii, fără să stabilească drept obiectiv şi deducerea valorii actualizate a despăgubirilor primite la data exproprierii şi, în final, fără a cenzura conţinutul rapoartelor de expertiză a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în echivalent la valoarea calculată cu privire la întregul imobil, deşi cota indiviză de drept deţinută de autorul acestora anterior preluării a fost de ˝.
Menţinând soluţia adoptată în primă instanţă, instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiată critica referitoare la faptul că din valoarea totală ce reprezintă despăgubiri pentru teren nu s-a scăzut suma de 1.469,25 lei, cu motivarea că la instanţa de fond apelanţii nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nu s-au făcut dovezi că suma a fost plătită autorului intimaţilor -reclamanţi.
Decizia este nelegală.
Pe de o parte, deducerea sumelor (actualizate) plătite de stat, se impune a fi făcută de instanţă în interpretarea şi aplicarea legii, independent de faptul că s-au formulat sau nu obiecţiuni la raportul de expertiză.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. , judecătorii pot dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Prima instanţă, admiţând cererea de probatorii, avea obligaţia să stabilească, din oficiu, pentru corecta aplicare a legii speciale de reparaţie, drept obiectiv al lucrărilor de specialitate, deducerea sumelor încasate la expropriere, independent de atitudinea procesuală a pârâţilor, iar instanţa de apel trebuia să verifice, în limitele cererii de apel, atât stabilitatea situaţiei de fapt cât şi modul în care prima instanţă a aplicat legea, dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. fiind aplicabile şi în această fază procesuală, conform art. 298 C. proc. civ.
Or, în condiţiile în care, după cum am mai arătat, reclamanţilor li s-a recunoscut în primă instanţă dreptul la măsuri reparatorii pentru întregul imobil, deşi autorul lor deţinea doar cota indiviză de 1/2 , cu încălcarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, (dispoziţie care însă nu mai poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar, în măsura în care nu a făcut obiectul criticii în motivele de apel şi de recurs), în limita motivului de apel invocat, instanţa de apel trebuia să deducă suma de 1.469,25 lei plătită de stat în anul 1986, independent de faptul că această sumă a fost încasată de autorul reclamanţilor sau de coproprietarii T.A. şi T.M., sumă ce urma să fie actualizată prin completarea raportului de expertiză întocmit în primă instanţă.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ. , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul, să caseze Decizia recurată şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea completării raportului de expertiză de evaluare a terenului, în sensul deducerii din valoarea de piaţă a terenului expropriat a sumei de 1.469,25 lei, actualizată, plătită de stat cu ocazia exproprierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii Municipiul Piteşti şi Primarul municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 57/A din 6 aprilie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de pârâţi la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8594/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8589/2006. Civil → |
|---|
