ICCJ. Decizia nr. 871/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 871.
Dosar nr. 7547/1/200.
Şedinţa publică din 30 octombrie 2006
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 4093 din 12 decembrie 2003 reclamanţii N.D., N.G. şi N.I. au solicitat, conform precizării aduse obiectului cererii lor, anularea dispoziţiei nr. 1534 din 16 iulie 2003 a Primăriei Tulcea şi restituirea imobilului, casă şi teren, situat în Tulcea.
Prin sentinţa civilă nr. 152 din 27 ianuarie 2005 Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată cererea formulată, reţinând în motivarea soluţiei faptul că reclamanţii n-au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001.
În acest sens, s-a constatat că imobilul solicitat nu este acelaşi cu cel care figurează în actele de proprietate ale autorului reclamanţilor, apărând o inadvertenţă cu privire la numărul străzii (nr. 27 în loc de nr. 23) şi chiar privitoare la denumirea străzii (M., în loc de str. G.).
Ca atare, s-a apreciat ca fiind corectă soluţia dată prin dispoziţia atacată, de respingere a notificării, pentru nedovedirea preluării abuzive a bunului a cărui restituire s-a cerut.
De asemenea, s-a reţinut pe aspectul regimul juridic al imobilului, că acesta a fost bun bulgăresc, preluat ca atare în temeiul Decretului nr. 513/1953.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, care au susţinut că s-a dat o interpretare eronată situaţiei juridice a imobilului.
Astfel, s-a arătat că imobilul a aparţinut autorului reclamanţilor, N.G. care era de naţionalitate română, iar împrejurarea că în locuinţă a stat fiica proprietarului, care era căsătorită cu un cetăţean de origine bulgară, S.C., a făcut ca în mod abuziv imobilul să fie calificat proprietate bulgărească şi să fie preluat conform Decretului nr. 513/1953.
În ce priveşte identificarea imobilului, aceasta este realizată conform titlului de proprietate, anexei la Decretul nr. 513/1953, schiţelor cadastrale, expertizei topo, planului de amplasament şi delimitare.
Apelul a fost admis prin Decizia civilă nr. 22/C din 14 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, potrivit căreia s-a modificat în tot sentinţa, în sensul admiterii acţiunii şi dispunerii restituirii în natură a imobilului din Tulcea, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză.
În considerentele deciziei s-a reţinut că imobilul a cărui restituire a fost cerută a aparţinut lui N.G., care a decedat în anul 1933 lăsând 5 descendenţi, iar soţia acestuia, M.J. a decedat la 23 octombrie 1963.
Conform certificatelor de moştenitor depuse la dosar a rezultat că reclamanţii sunt moştenitorii descendenţilor titularului dreptului de proprietate.
Din imobilul ce a aparţinut lui N.G., jumătate a rămas în posesia soţiei supravieţuitoare şi a fiilor, iar cealaltă jumătate, care constituie obiect al litigiului, a fost locuită de fiica proprietarului (N.M.), căsătorită cu un cetăţean de origine bulgară.
În considerarea acestei situaţii de fapt, imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 513/1953, ca fiind bun proprietatea unui cetăţean bulgar. Aceasta, în condiţiile în care, de la dobândire şi până la preluare, oficial şi conform evidenţelor administrativ–fiscale, imobilul a fost pe numele proprietarului iniţial, N.G.
Referitor la identificarea imobilului, s-a constatat, potrivit expertizei efectuate în cauză, că acesta a fost identificat ca situându-se în str. G. nr. 23, având o suprafaţă totală de 634,53 mp, plus construcţia (ocupată parţial de chiriaşii primăriei).
Faţă de elementele de fapt rezultate din probele administrate, s-a concluzionat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3-4 din Legea nr. 10/2001, parte din imobil, obiect al litigiului, fiind calificată nelegal ca fiind bun bulgăresc, după cetăţenia soţului uneia dintre fiicele proprietarului, şi preluată ca atare de către stat.
Decizia a fost atacată cu recurs de către Primăria municipiului Tulcea, care a susţinut nelegalitatea soluţiei, sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că reclamanţii ar avea calitatea de persoane îndreptăţite, întrucât preluarea imobilului realizându-se pe numele unuia dintre moştenitorii fostului proprietar (N.M., căsătorită C.), rezultă că numai aceasta putea solicita restituirea bunului.
Cum reclamanţii nu au calitatea de moştenitori ai persoanei pe numele căreia s-a realizat preluarea bunului de către stat, înseamnă că în speţă s-a făcut o eronată aplicare a dispoziţiilor art. 3 lit. a) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Criticile, vizând aspecte de greşită aplicare a normelor de drept material, urmează să fie încadrate de instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. şi de asemenea, în faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Recursul este nefondat.
Reţinând caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat în temeiul Decretului nr. 513/1953, instanţa de apel a avut în vedere tocmai faptul că această măsură a fost dispusă pe numele unei persoane care locuia în imobil (fiica proprietarului), căsătorită cu un cetăţean bulgar.
Faptul locuirii în acel spaţiu nu transformă dreptul de folosinţă într-unul de proprietate, astfel încât preluarea imobilului în patrimoniul statului s-a făcut cu ignorarea adevăratului titular al dreptului de proprietate, care, astfel cum a statuat instanţa fondului, analizând contractul de vânzare-cumpărare din anul 1914 (transcris sub nr. 2202/1914 al Tribunalului Tulcea) şi evidenţele administrativ-fiscale, a rămas tot timpul autorul reclamanţilor, respectiv, N.G.
De aceea, în verificarea îndreptăţirii reclamanţilor la restituirea imobilului nu trebuia avută în vedere, cum greşit susţine recurenta, calitatea acestora de moştenitori ai numitei N.M., ci calitatea lor de succesori ai adevăratului titular al dreptului de proprietate (N.G.).
Astfel cum s-a arătat deja, menţionarea lui N.M. ca persoană pe numele căreia s-a făcut preluarea bunului nu a însemnat că aceasta a devenit proprietar deposedat (în condiţiile în care, anterior bunul nu intrase în nici o modalitate în patrimoniul său), ci dimpotrivă, are semnificaţia faptului că a fost nesocotit dreptul de proprietate al adevăratului titular.
Acesta nefiind repatriat bulgar, căruia să-i fie aplicabil Decretul nr. 513/1953, în temeiul căruia „toate bunurile urbane" aparţinând unor astfel de persoane au intrat în patrimoniul Republicii Populare Române, înseamnă că imobilul în litigiu n-a ieşit valabil din patrimoniul numitului N.G.
Ca atare, fiind vorba de o preluare abuzivă a bunului, iar reclamanţii demonstrând calitatea de moştenitori ai proprietarului, rezultă că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atunci când s-a stabilit că reclamanţii au justificat calitatea de persoane îndreptăţite la reparaţii conform actului normativ menţionat.
Pentru aceste considerente, critica de nelegalitate formulată a fost apreciat neîntemeiată, recursul urmând a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Tulcea prin Primar împotriva deciziei nr. 22 C din 14 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8885/2006. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 874/2006. Civil → |
|---|
