ICCJ. Decizia nr. 8985/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8985
Dosar nr. 41190/1/200.
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă; constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 21 martie 2002 reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. solicitând să fie obligată să emită decizie prin care să îi acorde măsuri reparatorii sub formă de acţiuni la societăţile comerciale până la concurenţa sumei de 1.474.359.524.868 lei (la 14 februarie 2001), corespunzătoare valorii acţiunilor naţionalizate de stat în baza Legii nr. 119/1948 din patrimoniul autorilor săi N. şi E.B. şi, respectiv, G., M. şi A.T.
În motivarea cererii reclamantul susţine că deşi a notificat cererea sa pârâtei conform art. 32 din Legea nr. 10/2001 aceasta nu a emis Decizia de despăgubire.
Prin cererea formulată la 11 iunie 2003, reclamantul a chemat în judecată, în calitate de pârât, şi Ministerul Industriei şi Resurselor, instituţie implicată în procesul de privatizare, cerere în raport de care instanţa a pus în discuţie tardivitatea formulării în raport de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 628 din 19 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia tardivităţii cererii completatoare a acţiunii introductive.
Prin aceiaşi sentinţă, tribunalul a respins acţiunea dedusă judecăţii ca fiind prematur formulată, sens în care a respins, ca neîntemeiată excepţia tardivităţii invocării prematurităţii acţiunii.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut ca fiind prematur formulată cererea dedusă iniţial judecăţii de reclamant întrucât, în raport de dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, notificatorul nu se poate adresa instanţei de judecată mai înainte de încheierea unui proces de divergenţă cu pârâta cu privire la pretenţiile formulate prin notificare.
Cât priveşte cererea completatoare din data de 11 iunie 2003, cerere prin care reclamantul urmăreşte lărgirea cadrului procesual, tribunalul a reţinut că atâta timp cât a fost formulată după prima zi de înfăţişare nu mai poate fi primită.
Prin sentinţa civilă nr. 794 din 11 septembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului sentinţei menţionate formulată de reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 1266 din 18 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentinţele 628/2003 şi nr. 794/2003 ale Tribunalului Bucureşti şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului I Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că numai aparent tribunalul este instanţă de drept comun în procedura Legii nr. 10/2001, în realitate fiind o instanţă de control judiciar a cărei competenţă în materia Legii nr. 10/2001 este atrasă numai în cazul în care se formulează de către persoanele îndreptăţite o contestaţie împotriva deciziilor emise de către entităţile deţinătoare ale bunurilor.
Aşa fiind, întrucât pârâta A.P.A.P.S. nu a răspuns la notificarea formulată de către reclamant, instanţa de apel a apreciat că aparţine judecătoriei, ca instanţă de drept comun, competenţa de a judeca, în primă instanţă, cererea formulată de reclamant, sens în care a dispus anularea sentinţelor apelate şi trimiterea cauzei instanţei competente, anume Judecătoriei sectorului I Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. - A.P.A.P.S. Bucureşti, solicitând casarea deciziei dată de instanţa de apel şi trimiterea cauzei la aceiaşi instanţe pentru soluţionarea apelurilor.
În motivarea recursului pârâta a susţinut că reclamantul a solicitat prin cererea dedusă judecăţii nu numai obligarea sa la emiterea unei decizii de acordare a unor acţiuni cu titlul de despăgubire dar şi stabilirea valorii acestor despăgubiri caz în care, în raport de dispoziţiile art. 31 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, competenţa de a soluţiona cauza în primă instanţă revine tribunalului şi nu judecătoriei.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 pct. 5 C. proc. civ., se poate cere casarea cu trimitere a unei hotărâri judecătoreşti atunci când, aplicând greşit legea incidenţă, instanţa a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
Or, în materia unor imobile preluate în mod abuziv de stat anterior anului 1989 s-a instituit o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun care cuprinde şi norme procedurale, inclusiv cu privire la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, anume reglementarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Din cuprinsul reglementării [art. 26 alin. (3) şi art. 30 alin. (2)] rezultă că în această materie competenţa de soluţionare a cererilor formulate de persoanele pretins îndreptăţite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii pentru categoriile de imobile prevăzute de art. 2 din acest act normativ aparţine secţiei civile a tribunalului.
Împrejurarea că procedura administrativă instituită prin acest act normativ nu a fost finalizată în modalităţile prevăzute, anume nu s-au emis dispoziţii ori decizii motivate de către entităţile deţinătoare ale imobilelor sau, după caz, nu s-au întocmit procese verbale de divergenţă de către persoanele îndreptăţite şi instituţia publică implicată în procesul de privatizare, nu poate avea consecinţe juridice asupra competenţei materiale a instanţei desemnate de legiuitor să judece astfel de cauze.
Cu alte cuvinte, indiferent dacă procedura administrativă a fost sau nu finalizată în formele prescrise de lege în cazul în care persoana îndreptăţită formulează acţiune în justiţie jurisdicţia de fond porneşte de la tribunal, ca primă instanţă.
Aşa fiind, cum hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la competenţa materială, Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI!
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 1266 din 18 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 8859/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 867/2006. Civil → |
|---|
