ICCJ. Decizia nr. 867/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 867.
Dosar nr. 35232/2/200.
Şedinţa publică din 27 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub numărul 1655 din 21 aprilie 2005, S.I., în contradictoriu cu A.V.A.S., a solicitat anularea deciziei nr. 123/2005 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la continuarea procedurii administrative prevăzute de art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 28 din Legea 10/2001 privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în municipiul Turda.
În motivare, în esenţă, contestatorul a arătat că a formulat notificare ce a fost respinsă, în mod greşit pârâta, reţinând că imobilul în litigiu a fost preluat de stat anterior datei de 6 martie 1945 şi că nu ar fi incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, însă deşi a fost preluat anterior anului 1945, imobilul a revenit ulterior în patrimoniul său, fiind preluat de stat în anul 1963.
Prin sentinţa civilă nr. 1089 din 28 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis contestaţia formulată de S.I., a anulat Decizia nr. 123 din 01 martie 2005, emisă de A.V.A.S., fiind obligată aceasta să continue procedura administrativă privind notificarea nr. 184/2002.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut împrejurarea că reclamantul a dobândit, la data de 14 mai 1937 dreptul de proprietate asupra cotei părţi din imobilul situat în str. G. nr. 58-60, ce aparţinea la acea dată numitei G.S., soţia lui G.I., imobil intabulat în C.F. Turda sub numărul 34 din imobilele intabulate sub numărul A+l şi 3.
Dreptul de proprietate astfel dobândit, a fost intabulat pe numele contestatorului la data de 23 noiembrie 1927 în C.F. Turda.
În baza art. l şi art. 15 din Decretul-lege nr. 824 din 28 martie 1941, precum şi în baza art. 131 din Decretul-lege nr. 1569 din 27 august 1942, la data de 26 noiembrie 1943 imobilul în litigiu a fost intabulat ca atare în C.F. 1005 Turda sub numărul 44.
La data de 15 februarie 1945, în baza art. 19 din Legea nr. 641 din 18 decembrie 1944 s-a dispus radierea dreptului de proprietate al statului de sub nr. B44 din C.F. 1005 Turda şi restabilirea situaţiei anterioare din cartea funciară, cu privire la inscripţiunile de sub nr. B48 (întabularea dreptului de proprietate pe numele contestatorului) şi de sub nr. B40 (notarea litigiului dintre fostul titular al dreptului de proprietate G. fostă G.S. şi contestator.).
La 8 iunie 1963 se intabulează din nou, dreptul de proprietate al statului şi de
administrare al Sfatului Popular Orăşenesc sub nr. 50.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, care, prin Decizia civilă nr. 93-A din 1 februarie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S.
Împotriva acestei din urma hotărâri a declarat recurs pârâta A.V.A.S., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine, astfel, în esenţă, că soluţiile pronunţate de instanţa de fond cât şi cea pronunţată la judecarea cauzei în apel, sunt nelegale întrucât imobilul în litigiu, fiind preluat prin acte normative anterioare perioadei de referinţă pentru care operează Legea 10/2001, notificarea depusă de reclamant nu se poate încadra în dispoziţiile acestui act normativ cu privire la regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
A doua critică se referă la faptul că actele doveditoare nu au fost depuse în termenul legal, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 22 din Legea 10/2001.
O altă critică este aceea că Decizia nr. 123 din 1 martie 2005, emisă de A.V.A.S., se referă la notificarea nr. 185/2002, înregistrată la fosta A.P.A.P.S. şi nu la notificarea cu nr. 184/2002, astfel cum greşit au reţinut instanţele.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Cu privire la susţinerea că instanţele au reţinut că în cauză ar fi vorba despre soluţionarea, prin Decizia nr. 123 din 1 martie 2005, emisă de A.V.A.S., a notificării cu nr. 185/2002, înregistrată la fosta A.P.A.P.S. si nu a notificării cu nr. 184/2002, aceasta nu poate fi primită în înţelesul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, această nemulţumire, fiind o eroare materială, poate fi soluţionată pe calea rectificării, în baza art. 2813) alin. (1) C. proc. civ.
Astfel art. 2813) alin. (l) prevede că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
În ceea ce priveşte a doua susţinere, referitoare la nedepunerea în termen a actelor doveditoare, nici aceasta nu poate fi primită, întrucât controlul judiciar împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a notificării, nu este limitat numai în a stabili doar condiţiile de formă şi de fond la data depunerii notificării şi respectiv emiterii deciziei/dispoziţiei.
Instanţa judecătorească are plenitudine de jurisdicţie şi poate administra orice mijloc de probă în condiţiile legii în materia reglementată de Legea nr. 10/2001, obligaţia de a depune actele doveditoare odată cu notificarea sau în termenul prevăzut de lege (art. 22) nu are ca efect stingerea dreptului material.
Pe de altă parte, persoana îndreptăţită poate complini lipsurile de probaţiune în faţa instanţei judecătoreşti, drept care derivă din necesitatea asigurării unui proces echitabil, cu toate garanţiile procesuale pe care o procedură judiciară le antrenează şi care implică între altele, dreptul la apărare, dreptul de a administra probe, etc, exigenţe ce decurg din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului la care România este parte în baza Legii nr. 30/1994.
Drept urmare, cum reclamantul a dovedit calitatea sa de persoană îndreptăţită cu probele administrate în faţa instanţei, se constată că soluţiile pronunţate în cauză sunt legale.
Ca atare, pentru considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca ne fondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 93/A din 1 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 octombrie 2006.
«-
| ← ICCJ. Decizia nr. 8985/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8674/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
