ICCJ. Decizia nr. 9144/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9144

Dosar nr. 1789/44/200.

Şedinţa publică din 10 noiembrie 2006

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea introductivă reclamanţii I.I.C., I.I.V.V., M.C., C.C.D. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria comunei Slobozia Ciorăşti, Prefectura judeţului Vrancea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a terenurilor ce au făcut obiectul notificării nr. 145 din 14 iunie 2001 şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 3 miliarde pentru construcţiile demolate, aflate pe terenurile respective.

Prin sentinţa civilă nr. 47 din 4 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Vrancea s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a admis acţiunea, stabilind în favoarea reclamantelor măsuri reparatorii prin echivalent de 2.158.447.381 lei pentru construcţiile demolate.

Apelurile declarate de pârâţi au fost admise prin Decizia civilă nr. 868 din 3 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

A fost schimbată în tot sentinţa în sensul că a fost respinsă acţiunea faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar faţă de ceilalţi pârâţi ca prematură.

Recursul declarat de reclamanţii I.I.C., I.I.V.V., M.C., C.C.D. a fost admis prin Decizia nr. 9122 din 11 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A fost casată Decizia recurată şi s-a trimis cauza la aceiaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.

Rejudecând apelurile, Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 220 din 16 iunie 2006, a respins ca nefondate apelurile pârâţilor Primăria comunei Slobozia Ciorăşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 47 din 4 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Vrancea.

Instanţa de apel a reţinut că Statul Român are calitate procesuală pasivă, iar acţiunea nu este prematură.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii D.G.F.P. pentru Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria comunei Slobozia Ciorăşti Judeţul Vrancea.

Recurenta D.G.F.P. pentru Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice critică Decizia, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, faţă de dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 10/2001, deoarece unitatea deţinătoare este Primăria comunei Slobozia Ciorăşti.

Criticile formulate permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta Primăria comunei Slobozia Ciorăşti, arată că s-au încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, urmând ca măsurile reparatorii în echivalent bănesc să fie înlocuite cu acordare de despăgubiri în sumă de 2.158.447.381 lei.

S-a mai invocat că procedura de citare la termenul de soluţionare a apelurilor nu a fost legal îndeplinită.

Criticile formulate de recurentă permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.

Reclamanţii au formulat întimpinare prin care au cerut respingerea recursurilor.

Recursurile sunt fondate şi vor fi admise.

Astfel în ceea ce priveşte Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice acesta nu are calitate procesuală pasivă.

Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001republicată numai în situaţia în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Or, în speţă, unitatea deţinătoare este identificată, fiind Primăria comunei Slobozia Ciorăşti.

În ceea ce priveşte măsurile reparatorii acestea vor fi acordate în conformitate cu titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv măsuri reparatorii prin echivalent în limita valorii de 2.158.447.381 lei.

Critica formulată de recurenta Primăria comunei Slobozia Ciorăşti, referitoare la nelegalitatea procedurii de citare este neîntemeiată.

La fila 24 din dosarul nr. 1789/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi în care s-a pronunţat Decizia recurată, se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu recurenta pentru termenul din 13 iunie 2006, când au avut loc dezbaterile.

În baza art. 312 C. proc. civ. se va admite recursurile declarate de pârâţi, se vor casa atât Decizia recurată, cât şi sentinţa civilă nr. 47 din 4 februarie 2004, pronunţată de tribunalul Vrancea şi în rejudecare, se va admite acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Slobozia Ciorăşti, care va fi obligată să emită Decizia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în limita valorii de 2.158.447.381 lei şi se va respinge acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâţii Primăria comunei Slobozia Ciorăşti prin Primar şi D.G.F.P. Vrancea pentru Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 220/A din 16 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr.47 din 4 februarie 2004, pronunţată de Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare, admite acţiunea în contradictoriu cu Primăria comunei Slobozia Ciorăşti, pe care o obligă să emită Decizia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în limita valorii de 2.158.447.381 lei şi respinge acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9144/2006. Civil