ICCJ. Decizia nr. 9183/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9183
Dosar nr. 19001/3/200.
Şedinţa publica de la 10 noiembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 1407 din 2 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul D.D., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a fost anulată în parte dispoziţia nr. 4121 din 1 martie 2005, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii reclamantului pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată.
A fost obligat intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să emită o dispoziţie de acordarea a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcţia expropriată şi demolată în suprafaţă de 59,79 mp, care a fost situată în Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 536/1967, decret pus în aplicare prin Decizia nr. 1647 din 24 iunie 1967, a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti evidenţiat în tabelul anexă la decret, poziţia nr. 57, unde este înscrisă numita D.M. cu teren expropriat în suprafaţă de 500 mp şi 59,79 mp construcţii. Aceasta a fost înscrisă în evidenţele fiscale, având rol fiscal conform adresei nr. lC151705 din 12 septembrie 2002, emisă de Consiliul Local Sector 4, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale.
Ca urmare a decesului numitei D.M., a rămas ca unic moştenitor D.D.
Tribunalul a reţinut că, lipsa unei autorizaţie de construcţie, invocată de către intimat ca impediment în soluţionarea cererii este irelevantă, contestatorul fiind îndreptăţit, potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, la restituirea prin echivalent.
S-a mai precizat că, acordarea de despăgubiri trebuie făcută în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, iar cu ocazia stabilirii cuantumului, se impune clarificarea împrejurărilor încasării de către autoarea contestatorului a unor sume de bani.
Prin Decizia nr. 89 din 17 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 1407 din 2 decembrie 2005, a Tribunalului Bucureşti în contradictoriu cu intimatul contestator D.D., ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, autoarea intimatului contestator a fost proprietara imobilului teren în suprafaţă de 560 mp, pentru care s-a făcut oferta de despăgubiri. Pe acest teren a existat o construcţie în suprafaţă de 59,79 mp.
Invocându-se art. 492 C. civ., s-a arătat că, orice construcţie făcută pe pământ sau asupra pământului este prezumată a fi făcută de proprietarul acelui pământ.
Faţă de aceste dispoziţii, s-a reţinut existenţa prezumţiei legale şi relativă a dreptului de proprietate şi asupra construcţiei.
Pentru a se susţine că, proprietarul terenului nu este şi proprietarul construcţiei trebuie răsturnată respectiva prezumţie legală. Or, simpla afirmaţie că nu s-a dovedit existenţa dreptului de proprietate este insuficientă pentru înlăturarea prezumţiei. Atâta timp cât, nu a fost răsturnată această prezumţie, ea funcţionează în beneficiu contestatorului şi intimatul este ţinut de dispoziţiile art. 492 C. civ.
Raportat la aceste aspecte, instanţa a reţinut că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al contestatorului asupra construcţiei.
Referitor la aspectul că, legalitatea trebuie examinată în raport de probele administrate şi în interiorul termenului s-a reţinut că afirmaţia este pertinentă, dar nerelevantă pentru modul în care s-a soluţionat cauza la fond, deoarece, s-a depus contractul de vânzare cumpărare pentru imobil, iar prin aplicarea implicită a dispoziţiilor art. 4092 C. civ., s-a dovedit dreptul de proprietate pentru construcţie.
S-a înlăturat şi critica referitoare la dispunerea altei obligaţie, respectiv trimiterea cauzei la Comisia Centrală cu motivarea că, este străină în raport de soluţia pronunţată şi că apelanta nu este oprită să procedeze la respectarea Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine recurentul, în esenţă că, prin hotărârea recurată au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 21 pct. l din Normele pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
În dezvoltarea motivului invocat se susţine că, greşit prin hotărârea recurată s-a reţinut că intimatul contestator a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale (drept transmis prin succesiune) asupra construcţiei invocând actul de expropriere şi prezumţia instituită de art. 492 C. civ.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Art. 21.1 din Norme, precizează ce se înţelege prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate. Normele Metodologice nici nu vin în contradicţie cu legea în aplicarea căreia au fost elaborate, dar nici nu pot adăuga sau modifica textul acestei legi.
Prin Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001, se arată în art. 22 alin. (l) că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executarea măsura preluării abuzive.
În aplicarea prevederilor alin. (l) din text şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus, sau după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilului sub nume de proprietar.
Faţă de aceste aspecte, corect s-a reţinut prin hotărârea recurată dovedit dreptul de proprietate al autoarei contestatorului asupra construcţiei, avându-se în vedere atât cele înscrise în actul de expropriere, cât şi prezumţia instituită prin art. 492 C. civ., care nu a fost răsturnată prin alte probe.
Recurentul, a criticat hotărârea instanţei de apel şi sub aspectul greşitei analize a probatoriului administrat, aspect ce nu poate fi analizat de către instanţa de recurs, atâta timp cât nu poate fi încadrat în motivele prev. de art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, împotriva deciziei nr. 89 din 17 martie 2006, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9088/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8859/2006. Civil → |
|---|
