ICCJ. Decizia nr. 8908/2006. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8908
Dosar nr. 3424/1/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 276/2005 la Tribunalul Sibiu, contestatorii S.T., S.M., P.N. şi P.C. au solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Sibiu anularea dispoziţiei nr. 2792 din 2 decembrie 2004 şi obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 139 mp, situat în Sibiu, înscris în C.F. 2197 Şelimbăr, nr. top. 1130/1/1/23/2.
În motivarea contestaţiei arată că a solicitat să li se restituie contestatorilor numai terenul situat în spatele casei, dar în proiectul de dispoziţie s-a reţinut că, în zona respectivă sunt căi de acces, deşi, în realitate terenul este liber şi folosit de proprietarii apartamentelor, edificat pe un teren ce a fost preluat de stat tot de la ei şi unde sunt parcate maşini.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 10 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 490 din 22 iunie 2005, Tribunalul Sibiu a respins contestaţia formulată de petiţionarii S.T., S.M., P.N. şi P.C. împotriva dispoziţiei nr. 2792/2004 în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, din dispoziţia nr. 2792 / 2004, emisă de Primarul Municipiului Sibiu s-a respins cererea petiţionarilor pentru restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 2197 Şelimbăr, nr.top 1130/1/1/23/2. în suprafaţă de 249 mp, care a fost expropriat în anul 1970 pentru efectuarea unor construcţii, iar suprafaţa de teren rămasă liberă este afectată de căi de acces, stabilindu-se că aceştia sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent în limita sumei de 249.000.000 lei.
S-a mai reţinut că terenul a aparţinut iniţial petiţionarilor, fiind înscris în C.F. nr. 2199 Şelimbăr, nr. top 1130/1/1/23 - loc de casă, în suprafaţă de 519 mp, şi a fost dezmembrat în două corpuri funciare cu nr. top. 1130/1/1723/1, loc de casă, în suprafaţă de 280 mp şi nr. top 1130/1/1/23/2, loc de casă, în suprafaţa de 249 mp, care a fost transcris în C.F. 2197 Şelimbăr în favoarea Statului Român cu titlul de expropriere. Ulterior, suprafaţa de teren rămasă în proprietatea petiţionarilor a fost rectificată din suprafaţa de 250 mp în suprafaţa de 350 mp.
Instanţa de fond a constatat că pe terenul solicitat de petiţionari este amenajată o parcare, ce se întinde şi în afara terenului în litigiu şi care deserveşte blocurile învecinate, nefiind liber, chiar dacă se află în vecinătatea casei proprietate a acestora. în plus, pe acest teren se face accesul în parcare pentru blocurile din zonă, iar restituirea în natură ar face imposibilă intrarea cu autoturismele în cealaltă parte a parcării.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 1202/A din 10 noiembrie 2005 a admis apelul declarat de contestatorii S.T., S.M., P.N. şi P.C. împotriva sentinţei civile nr. 490 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Sibiu şi în consecinţă:
A fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul admiterii acţiunii contestatorilor S.T., S.M., P.N. şi P.C. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Sibiu.
A fost anulată dispoziţia nr. 2792 din 23 decembrie 2004, emisă de Primarul Municipiului Sibiu.
A fost obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură a terenului liber solicitat de contestatori, evidenţiat în C.F. nr. 2197 Şelimbăr, nr. top. 1130/1/1/23/2, conform expertizei tehnice, efectuată de expertul tehnic B.C.V., ce face parte integrantă din hotărâre.
A fost obligat intimatul să plătească apelanţilor suma de 600 RON cheltuieli de judecată în apel.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit raportului de expertiză tehnică, întocmit de expertul B.C.V., imobilul cu nr. top 1130/1/1/23/2 are în realitate, aşa cum au susţinut contestatorii suprafaţa de 139 mp, din care 26 mp sunt folosiţi de ei, iar pe diferenţa de teren locatarii blocului nr. 18 îşi parchează maşini.
La solicitarea expertului, proiectantul general din acea perioadă a blocurilor de locuinţe din Sibiu, SC P. SA Braşov a răspuns că cvartalul Hipodrom Sibiu, unde este situat terenul, nu conţine un plan de amenajări exterioare a zonei blocului nr. 18 din respectivul cartier.
Împrejurarea că locatarii blocului îşi parchează maşinile pe un anumit teren, a condus la concluzia reţinută de instanţă că, nu le conferă un drept de proprietate şi nici nu legitimează respectivele persoane să folosească terenul proprietate publică, nefiind vorba despre o parcare amenajată, de o construcţie autorizată.
Instanţa a reţinut în final că, dispoziţia contestată este nelegală, fiind încălcate dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 nemodificată şi că se impune aplicarea textului în această formă, deoarece raportul juridic dintre contestatori şi entitatea investită cu soluţionarea notificării s-a născut sub imperiul legii nemodificate, fiind vorba despre o dispoziţie de drept material.
Împotriva deciziei civile nr. l202/A/2005 a Curţii de Apel Alba-Iulia, în termen legal a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Sibiu.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a arătat că instanţa de apel a ignorat existenţa pe terenul revendicat a unei parcări şi a căilor de acces la blocurile din zonă, încălcând astfel dispoziţiile art. 10.3 din HG nr. 498/2003.
În raport de dispoziţiile art. 10.3 din HG nr. 498/2003, se susţine că restituirea în natură ar fi fost posibilă numai dacă nu s-ar fi afectat căile de acces la blocurile din zonă.
Mai susţine recurentul că, terenul în discuţie este amenajat ca parcare pentru locatarii ce locuiesc în blocurile din vecinătate şi care ar fi fost cuprinsă în proiectul nr. 3234/1967, intitulat ,Reţele şi amenajări exterioare - Cvartal zona Hipodrom Sibiu; în acest sens a depus la dosar o aerofotografie executată în anul 1978.
Faţă de aceste aspecte, recurentul susţine că existenţa parcării şi a căilor de acces pe terenul în litigiu face imposibilă restituirea în natură, aspect pentru care apreciază că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea apelului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
În cauză a fost efectuată expertiza de către expertul tehnic B.C.V., reţinându-se că 26 metri din suprafaţa de teren a cărui restituire se solicită este folosită de intimaţii contestatori şi diferenţa de către locatarii blocului din vecinătate, ca parcare pentru autoturisme.
Expertul prin lucrarea efectuată nu a clarificat situaţia exactă a terenului solicitat cu privire la destinaţia actuală şi dacă se află în planul de amenajări exterioare al zonei de blocuri.
Se constată, aşadar, că prin expertiză nu s-a stabilit dacă terenul este ocupat de o parcare amenajată, dacă există căi de acces practicate de către locuitorii blocurilor din proximitate (respectiv străzi, trotuare, etc.)
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, împrejurările cauzei nu au fost pe deplin stabilite de către instanţa de apel.
În consecinţă, va admite recursul declarat de pârât, va casa Decizia atacată şi, în temeiul art. 314 C. proc. civ. va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La rejudecare, se impune completarea expertizei în sensul susţinerilor pârâtului din recurs cu privire la teren, dacă acesta este liber sau dacă este ocupat de o parcare amenajată, care să fi fost cuprinsă în proiectul 3234/1967, intitulat „Reţele şi amenajări exterioare - Cvartal zona Hipodrom Sibiu" ori de alte căi de acces pentru locatarii blocurilor din zonă, respectiv trotuare, alei, străzi.
Se vor administra şi toate probele necesare pentru a se determina dacă petiţionarii sunt îndreptăţiţi la restituirea terenului în conformitate cu cerinţele art. 11 alin. (3)2 din Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 1202/A din 10 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 9443/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8894/2006. Civil → |
---|