ICCJ. Decizia nr. 9548/2006. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9548
Dosar nr. 30054/1/200.
Nr. vechi: 9458/200.
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Bistriţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 3677 din 19 septembrie 2003, prin care a admis acţiunea civilă introdusă de reclamanta P.E. împotriva pârâţilor B.C. şi B.S., a dispus evacuarea pârâţilor din apartamentul nr. 19 proprietatea reclamantei situat în Bistriţa, înscris în C.F. Bistriţa nr. top.8110/a/19 şi a obligat pe pârâţi în solidar să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.677.000 lei.
Apelul declarat de pârâţi a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 288 din 10 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Pârâţii B.C. şi B.S. au declarat recurs la data de 19 ianuarie 2004, care a fost înaintat de Curtea de Apel Cluj la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat la data de 2 februarie 2004 formând obiectul prezentului dosar.
Prin încheierea din 19 mai 2005, constatând că părţile au fost legal citate, nu s-au prezentat la judecată şi nici nu au cerut judecarea în lipsă, instanţa supremă a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Cauza a rămas astfel în nelucrare, iar la 11 octombrie 2006 a fost repusă pe rol din oficiu pentru verificarea stării ei.
La termenul de astăzi s-a examinat competenţa materială actuală a Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, constatându-se cele ce succed.
La datele când recursul a fost înregistrat şi când s-a dispus suspendarea judecării acestuia, instanţa supremă era competentă material a soluţiona recursul de faţă în raport cu regulile procesuale în materie în vigoare la acea vreme.
Ulterior a fost adoptată şi a intrat în vigoare Legea nr. 219/2005, care a modificat parte din dispoziţiile Codului de procedură civilă privind competenţele instanţelor judecătoreşti reinstituind regula proximităţii ierarhice a instanţelor în soluţionarea căilor de atac, astfel încât, potrivit noilor reglementări, hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în apel de către tribunale sunt supuse recursului la curţile de apel.
Prin dispoziţiile tranzitorii ale art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 s-a prevăzut că procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal investite, precum şi căile de atac, se judecă de instanţele competente, potrivit legii.
Ca urmare, deşi au soluţionat apeluri împotriva hotărârilor date de judecătorii în primă instanţă conform competenţei de până la data intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005, curţile de apel au devenit exclusiv competente ca instanţe de recurs de a judeca şi recursurile declarate împotriva hotărârilor pe care le-au dat ca instanţe de apel în cazurile arătate.
Pentru aceste situaţii, Legea nr. 219/2005 a prevăzut prin art. II alin. (3) că „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel".
În raport cu dispoziţiile legale examinate şi indiferent de starea dosarului de faţă, care ar determina, după caz, fie menţinerea stării de suspendare, fie judecarea a însuşi recursului ori constatarea perimării acestuia, acesta va fi scos de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va fi trimis la Curtea de Apel Cluj pentru competentă rezolvare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Scoate cauza de pe rol şi trimite dosarul la Curtea de Apel Cluj pentru soluţionarea recursului declarat de B.C. şi B.S. împotriva deciziei nr. 288 din 10 decembrie 2003 pronunţată, ca instanţă de apel, de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 9520/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 9550/2006. Civil → |
---|