ICCJ. Decizia nr. 955/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 955.
Dosar nr. 31191/2/200.
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 518 din 27 mai 2005, a admis contestaţia formulată de contestatorii M.F. şi M.I., în contradictoriu cu A.V.A.S., a anulat parţial Decizia nr. 175 din 29 octombrie 2004 emisă de pârâtă, în privinţa măsurii de respingere a cererii de stabilire a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 385 mp, prevăzută la art. 1 din decizie, a dispus obligarea pârâtei de a emite decizie de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, corespunzător valorii terenului menţionat mai sus, situat în Bucureşti, şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Pentru a da această hotărâre, tribunalul a reţinut că terenul în litigiu se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv, că petenţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pentru care solicită măsuri reparatorii, precum şi dovada calităţii de moştenitori şi, astfel, sunt îndreptăţiţi la stabilirea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că Decizia atacată este nelegală sub aspectul măsurii de respingere a cererii de stabilire a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 385 mp.
Pârâta a formulat apel împotriva acestei hotărâri, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 23/A din 19 ianuarie 2006, l-a respins ca nefondat, menţinând soluţia primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, pârâta A.V.A.S. a formulat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii.
A.V.A.S. a invocat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, această instituţie, nu poate fi obligată la emiterea unei decizii motivate, nefiind îndeplinită procedura administrativă faţă de aceasta, deoarece petenţii nu s-au conformat dispoziţiilor prevăzute de lege.
S-a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar a persoanei, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din această lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
S-a precizat că dispoziţiile menţionate se referă în mod imperativ la obligaţia depunerii actelor doveditoare în termenul legal, care este un termen de decădere, el împlinindu-se pe 1 iulie 2003, iar actele depuse direct în instanţă nu pot fi admise ca probe în soluţionarea litigiului.
De asemenea, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. şi s-a solicitat anularea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina A.V.A.S. de instanţa de fond, pe motiv că intimaţii-contestatori au renunţat la acestea.
Recursul este nefondat.
Trebuie remarcat în primul rând că motivele de recurs nu prezintă o construcţie închegată, care să arate în ce anume constă pretinsa greşeală de judecată a instanţei de apel.
Totodată, sunt prezentate argumente străine de problematica dosarului, se fac referiri la termenele în care trebuiau depuse actele doveditoare, precum şi la atribuţiile A.V.A.S. şi distincţia între capitalul social şi patrimoniu.
În orice caz, aceste critici nu pot fi primite, omisso medio, ele fiind exprimate pentru prima dată în recurs.
Este de reţinut că, în mod corect instanţa de apel a reţinut, în baza art. 1 din Legea nr. 10/2001, că atunci când restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora li se acordă despăgubiri sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent, iar cum contestatorii sunt îndreptăţiţi să obţină asemenea despăgubiri, prima instanţă a procedat corect dispunând în acest sens.
Este, de asemenea, neîntemeiată critica privind încălcarea principiului disponibilităţii, deoarece contestatorii nu au solicitat expres despăgubiri sub forma măsurilor reparatorii, dar tribunalul le-a acordat, întrucât, potrivit prevederilor legale sus amintite se statuează tocmai faptul că măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc atunci când restituirea în natură nu e posibilă.
Or, acest aspect este lămurit, în raport cu situaţia juridică concretă a imobilului, doar de persoanele juridice competente să răspundă notificării, iar persoana îndreptăţită, la momentul formulării notificării, nu este în măsură să cunoască dacă este posibilă restituirea în natură.
Astfel, în mod just tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., iar susţinerea că această instituţie nu deţine imobilul nu are relevanţă juridică, pentru că, în speţă, nu se pune problema restituirii în natură a imobilului, ci aceea a acordării de despăgubiri conform art. 1 alin. (2), art. 2 lit. c) şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, aşa cum au stabilit corect instanţele.
Tot neîntemeiată este şi susţinerea referitoare la greşita obligare a A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată în apel, cu motivarea că instanţa de apel nu ar fi luat act de renunţarea intimaţilor la acestea.
Se face în mod evident o confuzie.
Instanţa de fond a obligat corect A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, iar contestatorii au declarat în apel că nu solicită cheltuieli de judecată, nefiind vorba de vreo renunţare la acestea, de care instanţa să nu fi luat act.
Faţă de cele mai sus exprimate, recursul va fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte cererea intimaţilor de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, ea va fi respinsă ca nedovedită, la dosar neregăsindu-se chitanţa privind plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 23/A din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge ca nedovedită cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii M.F. şi M.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9550/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9559/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
