ICCJ. Decizia nr. 9564/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9564
Dosar nr. 10034/1/2006
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
D.M.C. a trimis Consiliului Local al municipiului Paşcani notificare formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, prin care a solicitat acordarea de măsuri reperatorii în echivalentul imobilului situat în municipiul Paşcani, compus din teren intravilan în suprafaţă de 1240 mp şi casă de locuit, expropriate de la autorii săi D.M. şi M.D. prin Decretul nr. 865 din 28 octombrie 1966.
Primarul municipiului Paşcani a emis dispoziţia nr. 2797 din 9 septembrie 2004, prin care a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că solicitanta nu a făcut dovada calităţii de moştenitoare a defuncţilor menţionaţi în notificare şi nici dovada dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului expropriat.
Pe cale de contestaţie formulată potrivit art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, D.C. a cerut anularea dispoziţiei de mai sus şi admiterea celor solicitate prin notificare, în contradictoriu cu Primarul municipiului Paşcani, Primăria municipiului Paşcani şi Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 1494 din 12 octombrie 2005, prin care a admis contestaţia în contradictoriu cu Primarul municipiului Paşcani, a respins aceeaşi contestaţie faţă de Primăria municipiului Paşcani şi Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestor părţi, a anulat dispoziţia emisă de Primarul municipiului Paşcani şi l-a obligat pe cel din urmă să acorde contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Paşcani, compus din teren în suprafaţă de 1412,25 mp şi construcţii demolate în suprafaţă de 105,03 mp, precum şi să-i plătească suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Apelurile declarate de D.C. şi Primarul municipiului Paşcani au fost respinse prin Decizia civilă nr. 81 din 5 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Primarul municipiului Paşcani a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor date în cauză şi, pe fond, respingerea cererii contestatoarei referitoare la construcţia demolată, precum şi acordarea către contestatoare, pentru terenul expropriat şi în funcţie de opţiunea acesteia, de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
În acest scop recurentul a invocat cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
1) Instanţele judecătoreşti au competenţa, în cazul admiterii contestaţiei, de a anula o dispoziţie emisă de primar şi să stabilească ele însele în mod direct măsurile reparatorii şi cuantumul acestora, dar nu pot ordona primarilor, care nu fac parte din sfera puterii judecătoreşti, nici să procedeze la o nouă soluţionare a notificării şi nici modul de soluţionare a notificării.
Contravenind celor de mai sus, instanţele au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi au săvârşit o nepermisă imixtiune în sfera puterii executive, încălcând astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi, concomitent, dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 13 alin. (1), art. 21 alin. (5), art. 26 alin. (3) şi art. 26 alin. (3)-(7) din Legea nr. 10/2001.
2) Obligând pe primar să emită o nouă dispoziţie cu un anume conţinut şi refuzând să dispună ca însăşi măsurile reparatorii legal cuvenite, aşa cum de altfel s-a şi pretins prin contestaţie şi prin cererea de apel de către D.C., instanţa de apel a dat contestatoarei ceea ce aceasta nu a cerut.
3) Decizia recurată este motivată pueril, greşit şi superficial, considerentele ei fiind „lapidare şi nefondate material, juridic şi legal".
4) Deşi au fost învestite cu soluţionarea unei contestaţii împotriva dispoziţiei administrative emisă de primar, ceea ce le obliga să examineze în primul rând condiţiile de legalitate ale dispoziţiei referitoare la forma şi fondul său, instanţele au judecat pricina ca şi cum ar fi avut de soluţionat o acţiune civilă în revendicare.
Ca urmare, dispoziţia emisă de primar are caracter administrativ-jurisdicţional, iar „niciodată un organ de jurisdicţie nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată pentru soluţia pronunţată, cu atât mai mult cu cât, potrivit Legii nr. 215/2001, numai comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt persoane juridice, au patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină, în timp ce primarul are numai un rol executiv în administraţia publică locală, nu este deţinătorul bunurilor imobile cerute prin notificare şi nu are patrimoniu şi buget proprii.
5) Au fost ignorate înscrisurile constând în procesul verbal de evaluare tehnică din 2 iulie 1966 şi adresa nr. 062 din 8 noiembrie 1966, ambele provenind de la fostul Comitet executiv al Sfatului popular raional Paşcani, care atestă că în anul 1966 autorii contestatoarei au primit suma de 17.877,87 lei cu titlu de despăgubire pentru imobilul construcţie.
În acest mod, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, care „consfinţesc că aceste mijloace de probă sunt probe şi ele trebuie avute în vedere în măsura în care nu sunt contradovedite".
6) Deşi autorii contestatoarei au primit o justă despăgubire aşa cum mai sus s-a arătat, esenţial nelegal şi netemeinic instanţele au hotărât îndreptăţirea contestatoarei la măsuri reparatorii şi pentru locuinţa preluată de stat, iar nu numai pentru teren, cu toate că nu s-a pretins şi nu s-a dovedit existenţa unei diferenţe între valoarea încasată drept despăgubire şi valoarea reală a imobilului.
7) Prin soluţia dată cauzei instanţa de apel a aplicat retroactiv Legea nr. 247/2005 unui raport juridic guvernat de legea anterioară în materie, deşi însăşi legea nouă prevede expres că este aplicabilă numai în cazul notificărilor nesoluţionate până la data intrării ei în vigoare.
Examinând recursul astfel motivat, instanţa supremă constată cele ce succed.
Contrar conţinutului dispoziţiei, în care primarul a negat atât dreptul de proprietate al autorilor contestatoarei, cât şi calitatea contestatoarei de moştenitoare a foştilor proprietari, ceea ce a născut şi litigiul de faţă, pe calea prezentului recurs acelaşi primar a susţinut, ca aspect de fond, numai lipsa îndreptăţirii contestatoarei la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 ca urmare a faptului că, în cadrul procedurii de expropriere din anul 1966, autorii contestatoarei au primit o anume despăgubire.
Or, instanţele au analizat asemenea susţinere, constatând corect că sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu au precizat nici tipul măsurilor reparatorii prin echivalent, nici întinderea acestora.
Într-adevăr, potrivit cu art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor expropriate, se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, care constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea învestită cu soluţionarea notificării sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale (adică Legea nr. 247/2005), valoarea măsurilor reparatorii stabilindu-se prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din valoarea corespunzătoare a imobilului în cauză.
Urmează astfel ca, în aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătoreşti, în funcţie de opţiunea contestatoarei, primarul fie să-i ofere măsura compensării cu alte bunuri şi servicii, fie să declanşeze procedura instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea titlurilor de despăgubire.
Dispoziţiile mai sus descrise aparţin pe deplin competenţei instanţelor judecătoreşti, nu încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, nu au semnificaţia că s-ar fi acordat contestatoarei ceea ce aceasta nu ar fi cerut şi nici că instanţele ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Aceasta pentru că, dispunând rezolvarea notificării în sensul în care au făcut-o, instanţele au exercitat şi finalizat controlul judiciar asupra dispoziţiei emise de primar instituit prin art. 24 alin. (7) şi (8) din forma iniţială a Legii nr. 10/2001, devenit art. 26 alin. (3) după modificarea acesteia prin Legea nr. 247/2005.
Controlul judiciar are drept scop cercetarea legalităţii dispoziţiei primarului şi, dacă este cazul, anularea ei şi impunerea măsurilor prescrise de Legea nr. 10/2001, fie prin dispoziţii luate de însăşi instanţa de judecată, fie prin obligarea primarului la emiterea unei noi dispoziţii în acord cu legea.
Critica referitoare la motivarea deciziei atacate nu se încadrează nici în prevederile art. 7 şi nici în celelalte cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece legea sancţionează lipsa motivelor pe care se sprijină o hotărâre judecătorească sau existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar nicidecum faptul că o hotărâre este motivată lapidar.
În fine, nu este întemeiată critica privind obligarea primarului la plata cheltuielilor de judecată.
Aşa cum s-a mai arătat, litigiul de faţă este consecinţa refuzului nejustificat al emitentului dispoziţiei de a recunoaşte îndreptăţirea contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent, emitent care a fost parte intimată în proces.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Textul de mai sus nu face distincţiile pe care recurentul le-a susţinut la pct. 4 din considerentele prezentei decizii.
De altfel, primarul recurent se află în eroare esenţială atunci când afirmă calitatea sa de organ de jurisdicţie şi de act administrativ-jurisdicţional al dispoziţiei pe care a emis-o, când invocă natura litigiului şi lipsa unui patrimoniu propriu, ca argumente ale exonerării sale de obligaţia de a plăti cheltuieli de judecată părţii adverse.
Primarul a acţionat în calitate de persoană obligată prin lege să emită dispoziţia motivată prin care entitatea notificată s-a pronunţat asupra cererii obiect al notificării, dispoziţie care trebuie să materializeze drepturile legal cuvenite notificatorilor, astfel că, respingând nejustificat o asemenea cerere, are culpă în declanşarea procedurii judiciare.
Răspunzând astfel tuturor motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este întemeiat, astfel că îl va respinge în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Paşcani împotriva deciziei nr. 81 din 5 mai 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9557/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9568/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
