ICCJ. Decizia nr. 9867/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 28 octombrie 2003, V.V. a solicitat anularea dispoziției nr. 2776 din 13 noiembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Tulcea și restituirea în natură a terenului, pe alt amplasament. A arătat că prin notificarea nr. 11 din 18 mai 2001 a solicitat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului proprietatea sa, situat în Tulcea, în suprafață de 3856 mp, dobândit prin moștenire de la D.A. A precizat că pe respectivul teren a construit o casă în care a locuit împreună cu familia în perioada 1965-1981, iar urmare a sesizării Serviciului Poliției municipiului Tulcea la Comisia de cercetare a unor bunuri ilicite de pe lângă Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 265 din 3 februarie 1977 s-a stabilit că suma totală de 79.000 lei reprezintă un venit ilicit, motiv pentru care a fost obligat la plata acestei sume către stat. Prin decizia nr. 812 din 13 noiembrie 1976 a Consiliului județean Tulcea s-a trecut în administrația Consiliului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Tulcea și terenul în suprafață de 3856 mp, măsură considerată abuzivă de reclamant față de împrejurarea că executarea silită privea numai construcția evaluată la suma de 23.000 lei.
La data de 12 martie 2004, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului bănesc având în vedere că la data preluării abuzive "imobilul avea destinația de locuință, iar în prezent este ocupat în totalitate de construcții (blocuri)".
Prin sentința civilă nr. 1655 din 23 august 2004, Tribunalul Tulcea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii județului Tulcea ca nefondată și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Tulcea. A respins acțiunea reclamantului împotriva Primăriei municipiului Tulcea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea împotriva Prefecturii Tulcea ca nefondată.
S-a reținut că prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3137 din 3 noiembrie 1965 de notariatul de Stat al raionului Tulcea, regiunea Dobrogea, V.V. a dobândit în proprietate exclusivă lotul nr. 3 compus din teren loc de casă, fără construcții pe el, în suprafață de 3856,52 mp situat în Tulcea. Prin sentința civilă nr. 3038 din 28 decembrie 1974 a Judecătoriei Tulcea, reclamantul împreună cu tatăl său V.S. au fost obligați, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 18/1968, la plata sumei de 28.000 lei în favoarea Administrației financiare de pe lângă Consiliul Popular al municipiului Tulcea, fiindu-le trecut totodată în proprietatea statului autoturismul Fiat Dino în valoare de 51.000 lei, reținându-se că venitul de 79.000 lei constituie un venit ilicit dobândit prin folosirea unui motor de tăiat lemne fără respectarea termenilor autorizației pentru exercitarea acestei meserii. Din coroborarea considerentelor sentinței civile nr. 98 bis din 11 ianuarie 1984, pronunțată urmare a formulării contestației la executare silită, cu cele ale deciziei civile din recurs nr. 146 din 27 martie 1984 a Tribunalului Tulcea a rezultat că în cadrul executării silite ce s-a desfășurat împotriva reclamantului, acestuia i-a fost luat imobilul în totalitatea sa, respectiv casă și teren. S-a reținut că reclamantul nu a contestat, nici prin contestația la executare formulată și nici prin recursul declarat, faptul că i-a fost preluat și terenul în executarea sentinței civile nr. 3038/1974 a Judecătoriei Tulcea, contestând doar suma la care i-a fost preluat imobilul în integralitatea sa. Instanța de fond a constatat că deși la o primă vedere terenul în litigiu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, preluarea sa fiind abuzivă, este impropriu spus că avem de-a face cu o preluare în sensul textului de lege menționat atâta timp cât terenul a trecut la stat cu titlu oneros, în contul unei datorii a reclamantului către creditor și în baza unei legi care a respectat Constituția în vigoare la acea dată. S-a reținut totodată că din coroborarea dispozițiilor art. 36 cu cele ale art. 12 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate cu titlu valabil, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură sau plata despăgubirii bănești este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflației, or, în speță, reclamantul nu a făcut această dovadă. Având în vedere că reclamantul și-a modificat cererea în sensul că a solicitat despăgubiri bănești, s-a constatat că doar prefectura are calitate procesuală în cauză potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 145/C din 2 februarie 2005. S-a constatat că, deși reclamantul a adus critici unor hotărâri definitive și irevocabile prin contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001, instanța de fond le-a analizat. Astfel, imobilul teren a trecut în proprietatea statului urmare a punerii în executare a unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească împotriva căreia reclamantul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, inclusiv contestație la executare, situație în care nu mai poate relua criticiile sau motivele pe care le putea formula prin respectivele mijloace procedurale. în aceste condiții s-a reținut că nu poate fi primită susținerea din apel potrivit căreia sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 întrucât trecerea la stat a operat în executarea silită a unui titlu executoriu pentru sume apreciate ca ilicite în baza Legii nr. 18/1968, în vigoare la acea dată.
împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că preluarea imobilului s-a făcut fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data acesteia, motiv pentru care se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001. Astfel, în primul rând, titlul executoriu nu a respectat instrucțiunile Tribunalului Suprem, cererea reclamanților și prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 18/1968, iar reclamantul a fost acuzat pentru o faptă comisă de tatăl său. în al doilea rând, preluarea imobilului s-a făcut fără ca hotărârea să fi fost investită cu formulă executorie, fără ca reclamantul să fi primit vreo înștiințare de plată, fără să existe proces verbal de situație, afipte și publicații care să fie depuse, conform art. 510 C. proc. civ., într-un dosar special la grefă și proces verbal de executare care să constate efectuarea executării, situație în care nu există titlul executoriu cu care a fost preluat terenul de către stat. Recurentul-reclamant a precizat totodată că în mod eronat s-a respins acțiunea împotriva Primăriei Tulcea invocându-se excepția lipsei calității procesuale a acesteia având în vedere faptul că a solicitat despăgubiri bănești, instanțele ignorând aspectul că acțiunea sa privind anularea dispoziției nr. 2776 din 13 noiembrie 2002 nu s-a modificat. Față de cele prezentate, a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză, anularea dispoziției emisă de primar și restituirea terenului în natură, iar dacă acest lucru nu este posibil să se aibă în vedere dreptul său de opțiune pentru despăgubiri bănești la valoarea stabilită de expertiza tehnică efectuată în cauză.
Recursul este nefondat.
Prin sentința civilă nr. 3038 din 28 decembrie 1974 a Judecătoriei Tulcea s-a stabilit, în baza Legii nr. 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit, că venitul în sumă de 79.000 lei, dobândit de reclamant și tatăl său prin folosirea motorului de tăiat lemne, constituie un venit ilicit, motiv pentru care aceștia au fost obligați la plata sumei de 28.000 lei în favoarea Administrației financiare de pe lângă Consiliul popular al municipiului Tulcea și a fost trecut în proprietatea statului autoturismul Fiat Dino în valoare de 51.000 lei.
Hotărârea judecătorească menționată a fost pusă în executare silită, iar reclamantul a formulat contestație împotriva acesteia, soluționată prin sentința civilă nr. 98 bis/1984 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin decizia civilă nr. 146 din 27 martie 1984 a Tribunalului județean Tulcea.
Imobilul în litigiu care a fost trecut în proprietatea statului prin hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile Legii nr. 68/1968, nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Aceasta rezultă din prevederile exprese ale art. 2 alin. (1) din lege, care, definind înțelesul noțiunii de imobile preluate în mod abuziv, sistematizează fără o enumerare limitativă, în raport de modalitatea, motivul sau condițiile preluării, toate situațiile în care preluarea a fost nelegală întrucât s-a întemeiat pe acte normative, administrative de putere sau jurisdicționale, contrare regimului juridic constituțional de la data producerii lor și totodată contrare drepturilor și libertăților fundamentale consacrate în legislația internațională opozabilă în domeniu.
Or, Legea nr. 18/1968 care a sancționat dobândirea pe căi nelegale a proprietății a fost în concordanță atât cu normele constituționale cuprinse în Constituția din 1965 care ocrotea numai proprietatea personală dobândită pe căi legale cât și cu cele din Constituția din 1991 sub puterea căreia a fost menținută până la reglementarea domeniului prin Legea nr. 115/1996.
în ceea ce privește aspectul potrivit căruia terenul în litigiu n-ar fi fost preluat de stat în baza hotărârii judecătorești, se reține că prin decizia nr.146/1984 pronunțată de Tribunalul Tulcea în recurs, instanța a constatat că prin contestația la executare, V.V. a arătat că a plătit inclusiv suma de 5.784 lei reprezentând contravaloarea terenului. Mai mult, în considerentele aceleași decizii s-a reținut că din procesul-verbal de executare silită din 10 aprilie 1976 rezultă că imobilul, casă și teren, a fost preluat în contul creanței la prețul de 12.818 lei, motiv pentru care deși prima instanța nu a scăzut din datoria contestatorului și contravaloarea terenului, scăzând suma de 23.000 lei a scăzut mai mult decât a plătit în realitate reclamantul.
Totodată, prin decizia nr. 812 din 13 noiembrie 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Tulcea s-a precizat că terenul în suprafață de 3856 mp a trecut în patrimoniul statului ca urmare a executării sentinței civile nr. 3038/1974.
Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art.3 12 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9772/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9517/2006. Civil → |
|---|
