ICCJ. Decizia nr. 9868/2006. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta T.M. a chemat în judecată pe pârâtele SC S.R. SRL și Primăria comunei Soveja, județul Vrancea, solicitând Tribunalului Vrancea, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 1419/C/2003, să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 302 mp, situat în stațiunea de odihnă Soveja.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul a fost naționalizat, în anul 1948 și trecut abuziv în proprietatea statului, iar în anul 1968 a fost transferat în patrimoniul U.G.S.R., actualmente SC S.R. SRL, că a depus notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, neprimind nici o decizie de restituire sau refuz de restituire.
Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 197 din 24 iunie 2004, a admis acțiunea și a dispus restituirea în natură a terenului solicitat, identificat prin indicarea vecinătăților, conform schiței anexă a raportului de expertiză.
Instanța a reținut că terenul a fost naționalizat în anul 1948 din patrimoniul autorului reclamantei, P.N., iar "prin expertiza efectuată în cauză a fost identificat în posesia pârâtei SC S.R. SRL, liber de construcții și aflat în domeniul privat, contrar susținerii pârâtei".
Apelul declarat de pârâta SC S.R. SRL a fost respins ca nefondat, potrivit deciziei civile nr. 147/A din 28 ianuarie 2005, în dos. nr. 2623/C/2004.
Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Excepția prematurității acțiunii, determinată de lipsa deciziei unității deținătoare este nefondată, deoarece Legea nr. 10/2001 prevede obligația deținătorului de a răspunde la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrare, obligație pe care pârâta nu a respectat-o.
S-a mai reținut că terenul nu face obiectul Legii nr. 18/1991, întrucât este teren pentru construcții, nu a intrat în patrimoniul fostelor C.A.P.-uri și a fost naționalizat.
Susținerea apelantei pârâte, în sensul că terenul face parte din domeniul public, a fost înlăturată, cu motivarea că aceasta nu a depus actul doveditor, că în anexa nr. 49 la hotărârea nr. 22/1999 privind inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei Soveja nu se regăsește și terenul în litigiu, nu s-a făcut dovada că imobilul aparține domeniului public al județului Vrancea, iar "raportul de expertiză la care părțile au participat arată că terenul este particular și stațiunea Soveja nu figurează în domeniul public".
în final, instanța de apel a apreciat că pârâta nu a justificat cu ce titlu deține acest teren.
împotriva deciziei a declarat recurs apelanta pârâtă, criticând-o ca fiind nelegală, în raport cu cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
1.- Au fost ignorate prevederile Legii nr. 10/2001 care stipulează că numai decizia emisă de către cei ce dețin imobilul este atacată în instanță, reclamanții fiind obligați să solicite inițial emiterea deciziei iar, ulterior, să atace această decizie dacă nu erau mulțumiți de răspunsul primit.
2. "Terenul este sub incidența Legii nr. 18/1991, deci nu se poate aplica Legea nr. 10/2001 ..".
3. Instanța nu a răspuns motivului de apel în care apelanta arată că nu a fost legal convocată la efectuarea expertizei și nici nu i s-a comunicat un exemplar de pe acesta.
4. Conform H.G. nr. 908/2002, depusă în fond și apel, terenul în litigiu face parte din domeniul public al județului Vrancea.
Din raportul de expertiză (necomunicat) instanța reține că terenul a fost identificat în posesia SC S.R. SRL și nicidecum în proprietatea acestei societăți comerciale.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Primele trei critici invocate în recurs, nu sunt fondate.
1. Este necontestat în prezenta cauză că reclamanta s-a conformat cerințelor impuse de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005, în timp ce recurenta notificată nu a îndeplinit obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din actul normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile în care prin legi speciale sunt reglementate proceduri prealabile, sesizarea instanței de judecată este condiționată de îndeplinirea procedurii prealabile. Legea specială de reparație nu stabilește însă calea de urmat pentru persoana îndreptățită, în situația în care persoana juridică notificată nu a emis dispoziție/decizie motivată în termenul prescris de art. 25 alin. (1).
Cu toate acestea, din perspectiva reclamantei, titulară a notificării, procedura prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001 a fost îndeplinită iar refuzul persoanei juridice de a se pronunța asupra cererii de restituire nu poate fi apreciat ca un impediment legal pentru titularul notificării, de a se adresa instanței de judecată, în vederea valorificării drepturilor prevăzute de legea specială de reparație, sub pretextul inadmisibilității (prematurității) cererii de chemare în judecată, o asemenea teză contravenind spiritului legii analizate și principiului liberului acces la justiție consacrat de dispozițiile art. 21 din Constituție.
2. Deși, chiar din contractul de vânzare-cumpărare prin care autorul intimatei reclamante a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului (fila 4 dosar fond) rezultă că la data încheierii contractului, 4 august 1938, imobilul era atestat în intravilanul localității ("Parcul Stațiunii Soveja"), recurenta afirmă că face obiectul Legii nr. 18/1991, fără să argumenteze această afirmație și fără ca din dosarul cauzei să rezulte vreun indiciu în sensul incidenței prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
3. Potrivit art. 208 C. proc. civ., "dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire (...) Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului".
Este adevărat că expertul numit în cauză în primă instanță nu a anexat la raportul de expertiză dovada de citare și de primire cu privire la pârâta SC S.R. SRL, însă neregularitatea procedurii de citare pentru efectuarea expertizei este sancționată cu nulitatea relativă, trebuind să fie invocată la prima zi de judecată care urmează după depunerea raportului și înainte de a se pune concluzii în fond [art. 108 alin. (2) și (3) C. proc. civ.].
în speță, raportul de expertiză a fost depus la 1 iunie 2004 iar neregularitatea menționată nu a fost invocată la termenul din 24 iunie 2004, când s-a dezbătut fondul cauzei, termen pentru care pârâta a fost legal citată.
Este de precizat și faptul că dispozițiile art. 201-214 C. proc. civ. nu prevăd obligația pentru instanță sau expert de a comunica părților exemplare de pe raportul de expertiză, art. 209 alin. (1) impunând doar cerința ca expertul să depună lucrarea la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, pentru ca părțile să ia cunoștință de conținutul acesteia.
Recursul este fondat în raport cu ultima critică, ce face posibilă încadrarea în cazul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate.
Pentru a aprecia că apelanta pârâtă SC S.R. SRL este unitatea deținătoare a terenului solicitat de reclamantă prin notificările înregistrate în baza Legii 10/2001, atât instanțele anterioare cât și expertul numit în cauză au avut în vedere doar anexa nr. 49 a H.G. nr. 908 din 6 septembrie 2002, publicată în M.O. nr. 663 bis din 6 septembrie 2002, anexă privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Soveja.
Instanța de apel a ignorat însă anexa nr. 1 a aceluiași act normativ (f.4-5 dosar apel), ce cuprinde inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului Vrancea și în care, la poziția nr. 307, este indicată localitatea Soveja, "Teren stațiune 169266 mp".
Or, dacă terenul în litigiu este cuprins în domeniul public al județului Vrancea, unitatea deținătoare obligată la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este această unitate administrativ teritorială și nu recurenta pârâtă, cu privire la care chiar instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că: "(...) nu a justificat cu ce titlu deține acest teren (...), aplicând greșit în procedura Legii nr. 10/22001 criterii specifice acțiunii în revendicare.
Pentru a se verifica, pe calea unui supliment la raportul de expertiză sau a unei noi expertize, dacă terenul solicitat de reclamantă este cuprins în suprafața de 169266 mp reprezentând, conform H.G. nr. 908/2002, anexa nr. 1, domeniul public al județului Vrancea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9811/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9772/2006. Civil → |
|---|
