ICCJ. Decizia nr. 9772/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 12 februarie 2002, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General, Ministerul Finanțelor și A.P.A.P.S., solicitând obligarea acestora de a-i plăti echivalentul imobilului din București, demolat, prin acordarea de acțiuni.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit în proprietate împreună cu soțul său, I.S.S., conform actului autentificat sub nr. 4435/1924, dar după decesul acestuia, părinții soțului său, M. și S.S., i-au vândut cotele lor indivize din moștenire, prin actul autentificat sub nr. 738 din 2 iunie 1954.
S-a mai precizat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 și a Decretului nr. 111/1951, fiind preluat de la E.O., cel de la care au cumpărat în anul 1948.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ. și pe dispozițiile Legii 10/2001 A.P.A.P.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității acțiunii, iar Primăria Municipiului București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepție respinsă prin încheierea din 18 martie 2002.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă 871 din 3 iunie 2002, a admis excepția lisei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. și a respins acțiunea față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor s-a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâta A.P.A.P.S. are competența exclusiv în procesul de privatizare, iar în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) și art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, nu putea fi chemată în judecată în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001, întrucât despăgubirile în echivalent pot fi acordate doar de către deținătorul imobilului, conform prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea 10/2001.
Cu privire la excepția prematurității cererii, ca urmare a nerespectării procedurii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001, tribunalul a constatat că într-adevăr reclamanta nu a făcut dovada notificării instituției publice care a efectuat privatizarea, A.P.A.P.S., însă a probat că s-a adresat cu notificare autorității administrației publice locale în raza căreia este situat imobilul, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent.
în raport de precizarea acțiunii făcută la termenul din 18 martie 2002, tribunalul a constatat că acțiunea este nefondată, întrucât deși s-au invocat dispozițiile art. 480 C. civ., s-a pretins acordarea de acțiuni, deci o măsură reparatorie prevăzută de o lege specială, pentru care trebuia parcursă o procedură administrativă prealabilă, respectiv cea prevăzută de art. 36 din Legea 10/2001.
împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală pentru greșita interpretare a dispozițiilor art. 31 alin. (6) din Legea 10/2001, în raport de care A.P.A.P.S. are calitate procesuală pasivă.
S-a susținut că soluția respingerii acțiunii ca nefondată față de ceilalți pârâți încalcă dispozițiile art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 31 alin. (6) din Legea 10/2001, dispoziții ce trebuie raportate la art. 480 și art. 481 C. civ.
Apelanta a învederat că imobilul revendicat este demolat și nu cunoaște cine este în prezent deținătorul terenului.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 2115 din 3 noiembrie 2004, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea reclamantei N.M. și a obligat pârâtele Primăria Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice să emită decizie pentru acordarea de despăgubiri constând în acțiuni la valoarea de 475.000.000 lei.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. și s-a respins acțiunea față de această pârâtă.
Au fost obligate pârâtele Primăria Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că reclamanta a fost proprietara imobilului situat în București, care a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, construcția fiind demolată, iar terenul aflându-se în domeniul public și fiind afectat de utilități.
S-a apreciat că probele administrate în faza apelului au făcut dovada că restituirea în natură este imposibilă, reclamanta fiind îndreptățită la despăgubiri constând în acțiuni până la valoarea de 475.000.000 lei, stabilită prin expertiză.
S-a reținut că imobilul nu se fală în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate pentru a deveni incidente dispozițiile privitoare la obligația A.P.A.P.S. de a acorda despăgubiri, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001.
împotriva deciziei menționate au declarat recurs pârâții Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice.
Prin motivele sale de recurs, Municipiul București a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că acțiunea reclamantei nu poate fi primită, întrucât, potrivit art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, numai în cazul în care oferta făcută de către unitatea deținătoare a fost refuzată de către notificator, aceasta poate fi atacată în justiție în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
Prin recursul său, Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia recurată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în cauză are calitate procesuală pasivă numai Primăria Municipiului București, în condițiile art. 24 alin. ultim din Legea 10/2001.
Recurentul a criticat decizia instanței de apel și pentru greșita acordare a cheltuielilor de judecată.
Recursurile sunt fondate.
Prin notificarea înaintată Primăriei Municipiului București, prin executorul judecătoresc, înregistrată sub nr. 2054 din 3 august 2001, N.M., prin mandatarul său, avocat L.P., a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în București.
Reclamanta a arătat că la această notificare nu a primit nici un răspuns, fiind îndreptățită astfel să formuleze acțiunea.
în prezent, așa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică efectuat în faza apelului, terenul în litigiu se află pe domeniul public, respectiv pe carosabilul str. L.B., fiind afectat de utilități, respectiv rețea de termoficare și de telefonie fixă.
în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizia sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire în echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
în speță, reclamanta nu a primit nici un răspuns la notificarea adresată Primăriei Municipiului București, o atare conduită culpabilă din partea persoanei juridice notificate, neputând în nici un caz să afecteze posibilitatea persoanei îndreptățite de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
într-adevăr, instanța poate constata că reclamanta este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent conform dispozițiilor Legii 10/2001, însă rămâne la latitudinea unității deținătoare să facă o ofertă în acest sens, care poate fi sau nu acceptată de reclamant, abia apoi aceasta putând fi contestată în justiție.
Conform art. 24 din Legea 10/2001 și Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001 (art. 10 pct. 8), oferta de restituire prin echivalent se transmite persoanei îndreptățite după depunerea actelor doveditoare care permit cuantificarea valorii cuvenite.
Ca atare, soluția obligării Primăriei Municipiului București și a Ministerul Finanțelor Publice la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri la valoarea sumei de 475.000.000 lei este nejustificată în condițiile în care nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001.
Cum în cauză, pârâta deținătoare a imobilului nu i-a făcut reclamantului o ofertă de restituire prin echivalent, care să poată fi contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1), urmează a se constata că recursul Municipiului București prin Primarul General este fondat.
în ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, vizând lipsa calității sale procesuale pasive în acțiunea având ca obiect refuzul primăriei de a soluționa notificarea reclamantei, Curtea va constata ca fondate criticile pârâtului.
Cadrul în care se desfășoară procesul este fixat de reclamant care, prin cererea sa de chemare în judecată indică, printre altele, și persoana împotriva căreia se îndreaptă pretențiile sale, respectiv pârâtul.
Pentru a fi parte în proces, pârâtul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care și aceea de a avea calitate procesuală.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată numai în cazul în care unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv nu a fost identificată.
Statul Român nu poate avea calitate procesuală pasivă atâta vreme cât Primăria Municipiului București, avea obligația să soluționeze cererea reclamantei în sensul stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent.
Ca atare soluția respingerii acțiunii față de acest pârât s-a impus pe considerentul lipsei calității procesuale pasive.
Prin urmare recursul Ministerului Finanțelor Publice a fost admis.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 871 din 3 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9868/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9867/2006. Civil → |
|---|
