Expertiză. Termenul în care trebuie solicitată expertiza contrarie
| Comentarii |
|
Potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie trebuie cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Aceste norme care reglementează condițiile în care trebuie să se invoce regularitatea raportului de expertiză au caracter dispozitiv.Drept urmare, față de prevederile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., neinvocarea nulității raportului de expertiză la prima zi de înfățișare după depunere și înainte de a se fi pus concluzii în fond atrage sancțiunea decăderii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 2197 din 28 Februarie 2006
La 1 septembrie 2003, N.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Roșiorii de Vede, anularea dispoziției nr. 327 din 28 iulie 2003 emisă de primar.
în motivarea cererii s-a arătat că autorului contestatoarei i-a fost expropriat un imobil situat în Roșiorii de Vede str. R. nr. 55, compus din "prăvălie și teren". Construcția nu mai există, fiind demolată în anul 1977, pe teren fiind construite în prezent blocuri cu spații comerciale la parter.
La 10 septembrie 2003 pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată cererea prin care N.E. a solicitat anularea dispoziției nr. 342 din 7 august 2003 emisă de Primarul municipiului Roșiorii de Vede.
Din motivarea contestației rezultă că notificarea asupra căreia s-a pronunțat primarul a vizat imobilul ce a aparținut tatălui reclamantei, situat în Roșiorii de Vede, str. R. nr. 64.
La termenul din 27 octombrie 2003, în raport de dispozițiile art. 164 C. proc. civ., instanța a dispus conexarea celor două pricini.
Prin sentința civilă nr. 589 din 17 august 2004, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a modificat dispozițiile nr. 327 din 28 iulie 2003 și nr. 342 din 7 august 2003 în sensul că a stabilit măsuri reparatorii în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală. A menținut celelalte dispoziții.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că autorul reclamantei a fost proprietarul unor spații comerciale care au fost expropriate prin Decretul nr. 91/1976, fiind demolate în vederea construirii unor blocuri.
Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamantă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și Ministerul Finanțelor Publice au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 558 din 31 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
în considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că din analiza raportului de expertiză rezultă că părțile au fost convocate, prin scrisori recomandate. Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nici nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză. Prin urmare, susținerile privitoare la încălcarea art. 208 alin. (1) C. proc. civ. nu au fost găsite întemeiate.
Conexarea cauzelor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 164 C. proc. civ.
Deși reclamanta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, când au avut loc dezbaterile în fond, reclamanta prin avocat a apreciat cauza în stare de judecată, renunțând astfel la obiecțiunile formulate.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, în nume propriu și ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice, susținând, în esență, că:
hotărârea este lipsită de temei legal deoarece instanța a încălcat normele de drept procesual civil prin privarea reclamantei de dreptul de a administra o probă încuviințată;
instanța a încuviințat obiecțiunile făcute de reclamantă la raportul de expertiză și după 10 termene, în care expertul a ignorat adresele instanței nedepunând răspunsul la obiecțiuni a dat cuvântul în fond;
instanța a apreciat că singura soluție este judecarea cauzei; instanța de apel, la rândul ei, a respins în mod nejustificat solicitarea de desemnare a unui alt expert, astfel încât reclamanta a fost pusă în situația de a nu-și putea administra dovezile încuviințate;
instanța de apel a făcut o confuzie regretabilă între obiectivele expertizei și obiecțiunile la expertiză, iar hotărârea nu face nici un fel de referire la celelalte aspecte care atrag nulitatea raportului de expertiză, cum ar fi neconvocarea părților.
Recursul declarat de D.G.F.P a județului Teleorman, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, a fost structurat pe următoarele critici:
Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman nu are calitate procesuală pasivă, atât în nume propriu cât și ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice.
raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere între persoana deținătoare a imobilului și persoana îndreptățită la restituire sau la măsuri reparatorii în echivalent;
față de prevederile art. 29 și art. 33 din Legea nr. 10/2001, Direcția Generală a Finanțelor Publice nu are calitate procesuală, singura obligație stabilită de lege în sarcina organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice fiind emiterea avizului la solicitarea organului de conducere al instituției publice implicate în privatizare;
exceptând situația prevăzută de art. 31 din Legea nr. 10/2001, nicăieri în cuprinsul acesteia nu este prevăzut faptul că Ministerul Finanțelor Publice trebuie obligat prin decizia/dispoziția emisă de unitatea care soluționează notificarea;
recurenta nu a fost citată la efectuarea expertizei, raportul de expertiză nu i-a fost comunicat, astfel încât instanța de apel a făcut aplicarea greșită a art. 208 alin. (1) C. proc. civ;
expertul dovedește convocarea părților prin anexarea la raport a dovezii de primire a convocării. Or, în cauză, rezultă că părțile au fost convocate la efectuarea expertizei, numai din preambulul raportului.
Pentru aceste motive, instanța de apel a încălcat dreptul procedural de dezbatere în contradictoriu a probelor administrate.
Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a art. 164 alin. (1) C. proc. civ. Aceasta deoarece, obiectul și cauza celor două contestații erau diferite.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs și în raport de probele administrate în primă instanță, Curtea a apreciat că recursurile nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
1. Recursul reclamantei, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este structurat pe modul greșit în care au procedat instanțele în legătură cu administrarea probei privind raportul de expertiză, reținându-se greșit că reclamanta ar fi renunțat la obținerea răspunsul la obiecțiuni.
Critica nu poate fi primită.
în practicaua sentinței s-a reținut că avocatul reclamantei a arătat că valoarea imobilelor indicată de expert este derizorie și, deși expertul nu a răspuns la obiecțiuni, apreciază cauza în stare de judecată.
încheierea instanței este un înscris autentic care se bucură de o prezumție de validitate, până la înscrierea în fals. Or reclamanta, care a beneficiat de asistență juridică calificată în toate etapele procesuale, nu a înțeles să invoce incidența prevederilor art. 180 C. proc. civ.
în aceste condiții, în mod corect instanța de apel a înlăturat criticile făcute direct în apel la raportul de expertiză, astfel încât nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;
2. "Calitatea" pe care o are în cauză Direcția Generală a Finanțelor Publice este aceea de reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice.
Faptul că este așa, o recunoaște implicit și recurenta, de vreme ce în lipsa acestei calități, și cu atât mai mult a calității procesuale, așa cum pretinde, nu ar fi putut face critici nici asupra calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice, nici asupra fondului.
De altfel, prin sentința atacată nu s-a stabilit nici o obligație în sarcina Direcției Generale a Finanțelor Publice Teleorman ori a Ministerului Finanțelor Publice. Ca atare, recursul exercitat este și lipsit de interes.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie trebuie cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Aceasta înseamnă că normele care reglementează condițiile în care trebuie să se invoce neregularitatea raportului de expertiză au caracter dispozitiv. Drept urmare, față de prevederile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., neinvocarea nulității raportului la prima zi de înfățișare după depunere și înainte de a se fi pus concluzii în fond, atrage sancțiunea decăderii.
Or, la termenul din 1 aprilie 2004, când se puteau face obiecțiuni, atât Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, cât și Ministerul Finanțelor Publice au fost reprezentați prin consilieri juridici. Așadar, nu se mai poate invoca direct în căile de atac nelegalitatea convocării la efectuarea expertizei.
Prima instanță a făcut și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., pentru buna administrare a justiției și evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii în legătură cu situații identice, impunându-se conexarea.
Codul nu impune pentru această măsură identitatea de obiect, ca în situația litispendenței, conform art. 163, ci este suficient ca "obiectul și cauza să aibă între dânsele o strânsă legătură".
în speță, legătura era determinată de identitatea de părți și de cauză întrucât ambele imobile pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii au aparținut autorului reclamantei, fiind expropriate pentru utilitate publică.
Față de cele ce preced, ambele recursuri au fost respinse.
| ← Acțiune în revendicarea terenului intrat în proprietatea... | Cerere de restituire în natură sau în echivalent a unui... → |
|---|
