Imobil preluat în mod ilegal de stat și intrat prin licitație publică în patrimoniul unei organizații cooperatiste. Cerere de restituire în natură. Admisibilitate
| Comentarii |
|
În aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor, ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate, sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv, și trebuie restituite persoanei îndreptățite, chiar dacă erau deținute, la data intrării în vigoare a legii de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 3067 din 23 Martie 2006
F.I și alții au contestat în condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, decizia nr. 1 din 17 august 2001, emisă de Cooperativa de Consum "Consumcoop" Baia, județul Tulcea.
în motivarea cererii, s-a arătat că, prin decizia menționată, s-a respins notificarea prin care reclamantele au solicitat să le fie retrocedat imobilul situat în comuna Baia, ce a aparținut autorului lor, A.D., fiind preluat ilegal de stat și vândut la licitație publică pârâtei.
La 9 ianuarie 2002, reclamantele și-au precizat cererea, arătând că solicită restituirea în natură a unui corp de casă și a suprafeței de teren de 4000 mp, precum și acordarea de despăgubiri în cuantum de 800 milioane lei pentru partea din clădire demolată.
Pe parcursul judecății, s-a depus la dosar decizia nr. 1 din 29 ianuarie 2002, emisă de Cooperativa de consum "Consumcoop" Baia, care a anulat decizia nr. 1/2001 și a trimis notificarea reclamantelor la Consiliul local Baia pentru stabilirea de măsuri reparatorii.
Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 1672 din 26 septembrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamante și a dispus restituirea în natură a imobilului, reținând, în esență, că titlul statului nu poate fi considerat valabil în condițiile în care pentru pretinsa neplată a impozitelor a fost urmărită casa de locuit, iar rechiziția anterioară nu a operat transferul proprietății.
Pe de altă parte, s-a arătat că există dovezi în sensul că impozitele erau achitate la zi de către autorul reclamanților, ceea ce evidențiază caracterul abuziv al executării silite și al dobândirii bunului de către stat.
Prin decizia civilă nr. 134 din 12 noiembrie 2002, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, reținând că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, astfel încât vânzarea la licitație a fost nelegală, iar deciziile anterioare ale Curții de Apel Constanța nu au autoritate de lucru judecat în această cauză, întrucât s-au pronunțat asupra unor acțiuni având alte temeiuri juridice.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. 4722 din 13 noiembrie 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție, care a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
în considerentele deciziei menționate, instanța supremă a reținut că instanțele s-au ocupat de problema caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat, fără să examineze apărarea pârâtei, în sensul că a dobândit bunul la licitație publică, adjudecându-l cu bună-credință, iar titlul său nu a fost desființat.
S-a considerat că, deși prin decizia irevocabilă nr. 82/1997 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a constatat că autorul reclamantelor nu datora impozite restante și, deci, executarea silită a fost nelegală, nu înseamnă ipso facto, că și titlul pârâtei este lovit de nulitate. S-a stabilit că trebuie analizate efectele bunei-credințe invocate de pârâtă, ca și posibilitatea anulării actului de adjudecare din 1960.
Totodată, înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare a reținut că instanțele au răspuns într-un mod sumar excepției autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 794/1997 a Curții de Apel Constanța, pronunțată într-o cauză având alt temei juridic.
După trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 1507 din 15 iulie 2004, a respins excepția autorității de lucru judecat și a admis acțiunea, dispunând anularea deciziilor emise de pârâtă, cu consecința restituirii în natură a imobilului situat în comuna Baia, județul Tulcea, compus din clădire cu 7 camere, hol și teren aferent de 1200 mp, astfel cum a fost individualizat în expertiza efectuată de expert.
Prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil și vândut la licitație în mod nelegal, fapt cunoscut de pârâtă, întrucât aceasta era chiriașa imobilului adjudecat, iar, potrivit normelor în vigoare la acea dată, respectiv art. 28 din HCM nr. 1509/1953 și art. 43 din Decretul nr. 78/1952, din chiria pe care era obligată să o achite lunar, se reținea o cotă de impozit de 70% în sarcina proprietarului, calculată la suma rămasă după scăderea impozitului pe clădiri.
S-a avut în vedere că titlul invocat de pârâtă nu este valabil, fiind desființat prin decizia nr. 82/A/1997 a Tribunalului Ialomița, iar buna-credință a acesteia nu poate fi reținută.
în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a considerat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin decizia civilă nr. 794/1997 s-a soluționat o acțiune în revendicare, iar prin decizia civilă nr. 388/1998 s-a soluționat contestația în anulare la decizia civilă nr. 794, pe când obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
împotriva sentinței menționate a declarat apel Cooperativa de Consum Baia, criticând-o pentru nereținerea calității sale de dobânditor de bună-credință al imobilului în litigiu, adjudecat la licitație publică, în condițiile în care reclamantele nu au atacat pe căile legale procedura licitației, dreptul acestora fiind prescris.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia civilă nr. 64/C din 19 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei, reținând că Tribunalul Ialomița, prin decizia civilă nr. 82/A/1997 a respins acțiunea Secției financiare și cererea de încuviințare a vânzării silite a bunului, întrucât proprietarul nu datora statului nici o sumă de bani, motiv pentru care s-a apreciat că imobilul proprietatea autorului reclamantelor a fost preluat de stat fără titlu valabil și vândut la licitație în mod nelegal.
S-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar excepția autorității de lucru judecat a fost corect respinsă de prima instanță, nefiind întrunite cerințele art. 1201 C. civil, lipsind identitatea de obiect.
împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta Cooperativa de Consum Baia, susținând, în esență, că ambele hotărâri pornesc de la premisa greșită că imobilul în litigiu a fost preluat ilegal de stat, deși acesta a fost scos la vânzare prin licitație, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (3) și nu ale art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
S-a arătat că împrejurarea că procedura licitației ar fi fost viciată nu schimbă situația modului în care Cooperativa de Consum Baia a intrat în proprietatea imobilului, participând la o licitație publică, fără a avea posibilitatea să cunoască neregularitățile comise de reprezentanții statului cu prilejul executării silite, astfel că ar fi trebuit să se rețină buna sa credință.
Cea de-a doua critică privește greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 794 din 17 noiembrie 1997 a Secției civile a Curții de Apel Constanța, prin care a fost respinsă irevocabil acțiunea în revendicare formulată de reclamante, cererea de restituire din ambele acțiuni demonstrând identitatea de cauză, iar identitatea de obiect fiind dată de faptul că se tinde la lăsarea în deplină proprietate a imobilului, chiar dacă se invocă un temei juridic diferit.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâta-recurentă a invocat nepronunțarea instanței de apel asupra apărării sale constante în sensul că în cauză a operat prescripția prevăzută de art. 520 C. proc. civ., aspect esențial pentru dezlegarea pricinii, astfel cum s-a reținut și prin îndrumările deciziei de casare a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la criticile invocate de recurenta-pârâtă, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente.
Conform deciziei de casare, prima instanță trebuia să analizeze valabilitatea titlului pârâtei, buna-credință invocată de aceasta în ceea ce privește dobândirea imobilului în litigiu și existența sau inexistența autorității de lucru judecat.
Instanțele de fond și apel au analizat, prin hotărârile pronunțate, toate aspectele invocate. Astfel, s-a reținut în mod corect că imobilul în litigiu a fost preluat ilegal de stat, susținerea recurentei în sensul că "imobilul nu a fost preluat în nici un mod de stat" și că acestuia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 fiind neîntemeiată.
Potrivit dispoziției legale menționate (art. 2 lit. d) în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005), sunt imobile preluate abuziv, imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor, din motive independente de voința proprietarului sau cele considerate a fi abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Ulterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, textul menționat enumeră în categoria imobilelor preluate abuziv, imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor, ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Raportat la modalitatea de preluare și vânzarea la licitație către recurentă, care cunoștea situația juridică a imobilului pe care îl ocupa în calitate de chiriaș, situația imobilului în litigiu se circumscrie cazului de restituire prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prevede în mod expres că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, deținute la data intrării în vigoare a legii de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură.
Este nefondată critica potrivit căreia nu s-a avut în vedere că bunul litigios a fost dobândit cu bună-credință și nu este imputabil recurentei faptul că procedura licitației ar fi fost viciată.
Anterior dobândirii imobilului prin licitație, recurenta avea calitatea de chiriaș, cu obligația expres prevăzută de dispozițiile legale de la acea dată (art. 28 din HCM nr. 1509/1953 și art. 43 din Decretul nr. 78/1952) de a plăti taxele și impozitele către stat.
Așa cum rezultă și din adresa nr. 330818/1955 emisă de Ministerul Finanțelor, pentru spațiile închiriate cu altă destinație decât cea de locuință, plata impozitelor incumbă chiriașului.
Chiar în cuprinsul contractului de închiriere încheiat în anul 1959 între autorul intimatelor și recurentă se menționează, în ultimul paragraf, că prevederile acestuia se completează cu dispozițiile Decretului nr. 78/1952 și ale HCM nr. 1509/1953.
Recurenta invocă buna sa credință, omițând că neplata impozitului nu era imputabilă proprietarului, ci ei însăși, astfel că nu se poate considera că și-a adjudecat imobilul cu destinația de spațiu comercial (restaurant), fără a cunoaște situația juridică a acestuia.
Cu toate acestea, deși impozitul era achitat la zi de către autorul intimatelor, în mod abuziv s-a dispus scoaterea imobilului la licitație publică, recalculându-se retroactiv o majorare a impozitului, neadusă la cunoștința proprietarului, de 13.165 lei, în condițiile în care chiriașul era acela care trebuia să scadă impozitul din chiria stabilită prin contract, astfel cum rezultă și din motivarea deciziei nr. 82/1997 a Tribunalului Ialomița.
Faptul că impozitul era achitat la zi rezultă din certificatele fiscale 3181/1955, 675/1956 și 1948/1957 eliberate de Administrația Financiară, care atestă că autorul intimatelor nu figura cu datorii fiscale, fiind astfel evident caracterul abuziv al preluării de vreme ce neplata s-a datorat unor motive independente de voința contribuabilului.
Astfel titlul recurentei, respectiv sentința civilă nr. 220 din 5 martie 1960 a Tribunalului Popular Babadag, prin care s-a dispus vânzarea la licitație publică a imobilului, publicația de vânzare și procesul-verbal de adjudecare fiind emise înainte de expirarea termenului de recurs, nu este valabil și a fost desființat irevocabil prin Decizia nr. 82/A/1997 a Tribunalului Ialomița.
Critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs, referitoare la existența autorității de lucru judecat este, de asemenea, neîntemeiată.
Recurenta omite faptul că litigiul de față se desfășoară în cadrul procesual circumscris dispozițiilor unei legi speciale, Legea nr. 10/2001, care prevede în art. 48, că hotărârile judecătorești anterioare nu constituie un impediment de solicitare a măsurilor reparatorii conform procedurii speciale prevăzute de lege.
Ca atare, nu poate exista identitate de cauză, obiect și părți, întrucât temeiul prezentei cereri îl reprezintă dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu dreptul comun.
Neîntemeiată este și critica formulată prin motivele de recurs, referitoare la valabilitatea titlului recurentei, întrucât nu a fost atacat în condițiile impuse de art. 520 C. proc. civ.
Așa cum s-a menționat, sentința civilă nr. 220 din 5 martie 1960 a Tribunalului Popular Babadag, prin care s-a dispus vânzarea la licitație a imobilului a fost casată, iar actul de adjudecare emis în baza "hotărârii casate", în speță procesul-verbal de vânzare la licitație, este un act de executare desființat de drept, care, potrivit art. 311 alin. (1) și (2) C. proc. civ.., nu mai poate produce efecte juridice.
De altfel, Curtea va reține că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nu era necesară o invalidare a titlului recurentei, deposedarea abuzivă fiind dovedită și cu celelalte probe aflate la dosar.
Pentru toate aceste considerente, recursul a fost respins.
| ← Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr.... | Imobil preluat de stat. Cererea Băncii Naționale a României... → |
|---|
