Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Cerere de restituire
| Comentarii |
|
Dispozițiile pct. 1.4. lit. b) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 sunt contrare unor prevederi exprese din chiar legea în aplicarea căreia au fost date [art. 1 și 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară republicării].Excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare cererii de plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii-cadru, care statuează asupra obligației de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, cât și pe cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 3721 din 11 Aprilie 2006
Prin dispoziția nr. 683 din 31 iulie 2003, Primarul Municipiului Pitești, a admis în parte cererea formulată de P.P. și P.I.D., în baza Legii nr. 10/2001 și le-a restituit acestora în natură un teren în suprafață de 600 mp, situat în Pitești, precum și imobilele existente pe acesta.
Prin aceeași dispoziție, s-a respins cererea vizând restituirea în natură a imobilului casă de locuit, situat pe același teren, cu motivarea că preluarea nu a fost abuzivă, fiind opțiunea notificatorilor de a-l înstrăina statului român odată cu manifestarea intenției de a părăsi definitiv țara.
împotriva deciziei primăriei persoanele îndreptățite au formulat contestație.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 112 din 28 mai 2004, a admis acțiunea și, anulând parțial dispoziția atacată, a dispus restituirea în natură către reclamanți, a construcțiilor și a terenului în suprafață de 198 mp, astfel cum au fost identificate în schița anexă a raportului de expertiză tehnică, efectuat în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că preluarea întregului imobil s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974, printr-un act unilateral de voință al statului, actul normativ contravenind dispozițiilor constituționale de la acea dată și art. 481 C. civ., potrivit cărora proprietatea nu putea fi cedată decât pentru cauză de utilitate publică și numai cu plata unei despăgubiri echitabile.
Se mai reține că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, conform cărora sunt considerate ca fiind preluate abuziv orice imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării.
Apelurile declarate de pârâți au fost admise de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale care, prin decizia nr. 19/A din 20 ianuarie 2005 a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii, formulată prin mandatar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, în mod greșit, prima instanță și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 481 C. civ., întrucât preluarea imobilului nu s-a făcut prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, ci în condițiile Decretului nr. 223/1974, ca urmare a solicitării reclamanților de a pleca definitiv din țară.
Ca urmare, se mai reține, casa de locuit a fost înstrăinată statului cu plata unei juste despăgubiri, situație în care preluarea imobilului nu poate fi considerată ca fiind abuzivă.
în cauză, au declarat recurs în termen legal, prin mandatar, contestatorii, care susțin, în esență, că în mod greșit instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile H.G. nr. 498/2003, în condițiile în care acestea adaugă la lege iar actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea, încălca Constituția și dispozițiile legale în vigoare ce ocroteau proprietatea privată.
De altfel, se mai arată, au rambursat despăgubirea încasată pentru casa de locuit, actualizată cu rata inflației.
Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 129 din 22 mai 1987, urmare a cererii contestatorilor de plecare definitivă din țară, în art. 1 al acestui act administrativ stipulându-se expres asupra acordării despăgubirilor pentru construcții cât și a preluării, fără plată, a terenului aferent.
Instanța de control judiciar și-a fundamentat greșit soluția pe dispozițiile art. 1.4. lit. b) din H.G. nr. 498/2003 "pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001" în condițiile în care acestea sunt contrare unor prevederi exprese din chiar legea în aplicarea căreia au fost date (art. 1 și 2 lit. h din Legea nr. 10/2001), în redactarea anterioară republicării.
Astfel, excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare cererii de plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii-cadru, care statuează asupra obligației de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, cât și pe cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată.
De altfel, chiar în contextul legislativ al momentului este greșit a se aprecia că preluarea s-a făcut "cu titlu valabil", în condițiile în care, deși Constituția de la 1965, în art. 36, ocrotea proprietatea privată, proprietarii au fost obligați să-și înstrăineze construcțiile, pe un temei, schimbarea domiciliului, care nu putea constitui un factor de discriminare între cetățenii români, iar dobânditorul nu putea fi decât statul, care nu a putut justifica un interes public ce ar fi permis un asemenea transfer forțat de proprietate.
în considerarea acestor argumente, în mod corect a reținut prima instanță, că actul administrativ de preluare reprezintă o manifestare de voință unilaterală a Statului Român iar Decretul nr. 223/1974, în baza căruia s-a emis acest act, contravenea dispozițiilor constituționale din acea vreme și art. 481 C. civ., conform căruia nimeni nu poate fi silit a-și ceda proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică și numai cu plata unei echitabile și prealabile despăgubiri.
în acest context, trimiterile la dispozițiile art. 481 C. civ. sunt judicioase și nu pot fi limitate strict la sfera preluărilor prin expropriere pentru cauze de utilitate publică, în condițiile în care, pentru evaluarea preluării, cu sau fără titlu valabil, trebuiau analizate dispozițiile legale în vigoare, la acea dată, numai astfel putându-se aprecia asupra incidenței în cauză a prevederilor art. 2 lit. g) și h) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Așa fiind, recursul a fost admis cu consecința modificării deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor declarate în cauză și a menținerii hotărârii instanței de fond.
| ← Imobil preluat de stat în mod abuziv. Acțiune pentru... | Cerere privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent... → |
|---|
